Scope of ethnic refugee reparations: applicability to persons in non-ceded territories and proof via witness testimony under O.G. 105/1999

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul K.F.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 20811 din data de 21 noiembrie 2006 și obligarea pârâtei la acordarea drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2004.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și netemeinică și ca atare se impune anularea acesteia

Întrucât, în perioada septembrie 1940 - martie 1945, a fost refugiat cu familia din motive etnice, urmare a Dictatului de la Viena, din localitatea Grindeni, jud. Maramureș, în localitatea Camarași, jud. Cluj.

Reclamantul a mai arată că familia sa a fost amenințată și îndemnată să părăsească teritoriul României, tatăl său fiind bătut de legionari și jandarmi, pe motivul că a vorbit în limba maghiară, astfel încât familia sa a fost nevoită să se refugieze.

Prin sentința civilă nr. 137/2007 din 5 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, Instanța dispunând anularea hotărârii atacate. Totodată, Instanța a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada iulie 1944 - noiembrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iulie 2006.

Pentru a pronunța această hotărâre Instanța a reținut, în esență, că în cauză s-a făcut dovada persecuțiilor etnice și a părăsirii localității de domiciliu, iar că în ce privește actul normativ aplicabil, legiuitorul a avut în vedere întreg teritoriul României sub aspect geografic, în care au intrat, în egală măsură, atât teritoriile cedate temporar cât și cele păstrate de Statul Român.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P.C., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, opinând că localitatea din care s-a mutat reclamantul era libera, motivul plecării nefiind așadar persecuția etnica, având loc, mai degrabă, o simpla alegere noua de domiciliu.

Recurenta pârâtă a mai susținut că declarațiile de martori sunt dovezi conform legii, dar numai in măsura in care concorda cu situația istorica.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat.

Din interpretarea acestui text de lege precum și a întregului act normativ, rezultă că legiuitorul a avut în vedere toți cetățenii români, indiferent de etnie, care aflați pe teritoriul Statului Român, fie în teritoriile cedate, fie în cele păstrate sub administrația românească, au avut de suferit persecuții etnice.

De asemenea, potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.

Din probatoriul administrat în cauză, în speță înscrisurile aflate la dosarul de fond, precum și din declarația martorului audiat nemijlocit de Instanță, rezultă că intimatul - reclamant se încadrează în situația prevăzută de lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii în speță, situație dovedită de acesta în conformitate cu prevederile art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Pentru considerentele arătate, se constată că Instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinței civile nr. 137/2007 din 5 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2007.