Presumption of veracity of court records and sufficiency of judicial signatures in verifying waiver of civil action
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the plaintiff company as unfounded, upholding the lower court's procedural ruling that effectively terminated the litigation due to the administrative annulment of the contested act. The dispute concerned a request to annul an administrative decision by the Ministry of Finance that re-imposed debt liabilities settled through a property transfer-for-debt procedure, with the plaintiff subsequently appealing a final court order that recorded its renunciation of the lawsuit. The appellate court rejected the plaintiff's arguments based on two decisive legal grounds: first, the alleged nullity regarding the missing judge's signature was refuted by the original document in the file, which complied with Article 261(1)(8) of the Civil Procedure Code; second, under Article 304 ind. 1 of the Civil Procedure Code, the court relied on the presumption of veracity attached to judicial records, noting that the plaintiff failed to provide conclusive evidence to rebut the record of its verbal renunciation, as no written request to the first-instance court existed to prove a different intent.
Legislator headnote
AI generatedart. 3 pct. 1 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Presumption of veracity of court records and sufficiency of judicial signatures in verifying waiver of civil action: Analizând actele și lucrările dosarului, în temeiul dispozițiilor art. 304 ind. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurenta - reclamantă nu sunt susținute de probele administrate în cauză.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanta SC O.D. SA a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru soluționarea cererilor debitorilor care solicită trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile suspuse executării silite, anularea Deciziei nr. 188 din 12 decembrie 2005 și a tuturor actelor de executare începute împotriva contestatoarei, suspendarea executării silite și cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat că prin decizia atacată s-a dispus pentru D.G.M.C. repunerea în sarcina contestatoarei a debitelor stinse prin procedura de dare în plată în sumă de 15.156.000 RON, temeiul juridic invocat prin această decizie fiind un act normativ inexistent.
Prin întâmpinare, intimatul a invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei, întemeiată pe dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 3142 din 22 februarie 2006, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Prin încheierea din 13 septembrie 2006 Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, a luat act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanta SC O.D. SA, reținând că prin Decizia nr. 191 din 27 februarie 2006 pârâtul a soluționat favorabil contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 188 din 12 decembrie 2006, anulând efectele acestui act administrativ - fiscal.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta SC O.D. SA, criticând-o pentru următoarele aspecte:
1. Încheierea este nulă deoarece ea nu este semnată de judecătorul care a pronunțat-o;
2. Încheierea este rezultatul unei erori făcute de Instanța de judecată, în sensul că reclamanta, prin reprezentantul legal a solicitat să se constate că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect și nu că renunță la judecarea acesteia cum greșit s-a pronunțat Instanța de Fond.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, în temeiul dispozițiilor art. 304 ind. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurenta - reclamantă nu sunt susținute de probele administrate în cauză.
1. Astfel, motivul de nulitate pentru lipsa semnăturii judecătorului care a pronunțat încheierea este combătut chiar de conținutul încheierii atacate, exemplarul original, aflat la fila 17 din dosarul de fond, cuprinzând numele în clar, precum și semnătura președintelui completului, astfel cum impun dispozițiile art. 261 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.
2. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, Înalta Curte reține că toate consemnările existente în practicaua unei hotărâri judecătorești (sentință, decizie sau încheiere) se bucură de prezumția de veridicitate, care nu poate fi răsturnată decât prin dovezi concludente, pe care trebuie să le producă și administreze partea care invocă nelegalitatea hotărârii.
Cum la dosarul de fond nu există vreo probă care să infirme cele consemnate în încheierea atacată, reclamanta nedepunând o cerere scrisă în fața Instanței de Fond, Instanța de Recurs nu poate aprecia, în mod arbitrar, asupra exactității consemnărilor referitoare la susținerile verbale ale părților, atâta vreme cât autenticitatea acestora este atestată de semnătura președintelui de complet și a grefierului de ședință, în condițiile C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC O.D. SA, împotriva încheierii din 13 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2007.