Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2641/2007 AI generated

Statutory deadline for compensation decisions and unjustified refusal under Law No. 247/2005

Case Number Decizia nr. 2641/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, reversing the lower court's dismissal to rule in favor of the claimant, and ordered the administrative authority to issue a compensation decision for the expropriated property. The dispute involved a claimant seeking to compel the State, represented by the Central Committee for the Restitution of Confiscated Buildings and Construction Materials, to transmit her file to an authorized evaluator and issue a compensation title under Law No. 247/2005, after the authority failed to respond within the statutory deadline, citing an internal procedural order for a backlog. The court held that the failure to resolve the request within the 30-day period established by the general administrative litigation law (Law No. 554/2004) constituted an unjustified refusal to decide, as the specific law did not provide an alternative deadline and internal procedural backlogs could not justify such a delay; the decision further noted that the prolonged lack of resolution infringed upon the right to property and access to justice under the European Convention on Human Rights, thereby affirming the applicability of the general 30-day limit to cases governed by Law No. 247/2005.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004, art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Statutory deadline for compensation decisions and unjustified refusal under Law No. 247/2005: Totodată, în mod greșit Instanța de Fond a reținut că petiționara nu poate invoca încălcarea de către autoritatea administrativă a unor termene prevăzute de Legea nr. 247/2005 și faptul că termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004 este inaplicabil. Respingând acțiunea reclamantei pentru acest considerent, susține recurentul, Instanța de Fond nu a ținut seama nici de raportul dintre legea generală și legea specială și nici de art. 6 din C.E.D.O., referitor la accesul la justiție.

Keywords

AI generated
statutory deadline unjustified procedural delay restitution of property law of obligations compensation rules procedural rights

Cited Legislation

AI generated
art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004
554/2004, în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin C.C.S.D., iar potrivit art. 2 alin.
art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004
Potrivit art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 prin „refuzul nejustificat de a soluționa o cerere" se înțelege „exprimarea explicită, cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea".
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 258 din 7 iunie 2006 Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta N.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin A.N.R.P. – C.C.S.D.

În motivarea sentinței se arată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să transmită dosarul unui evaluator autorizat care să procedeze la evaluarea imobilului identificat în C.F după standardele internaționale de evaluare (I.V.S.C) și emiterea în favoarea sa a unei decizii de restituire în echivalent pentru imobilul respectiv, cu valoarea astfel stabilită.

Instanța de Fond a stabilit că neemiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri nu se datorează unui refuz nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererea reclamantei, ci obligativității respectării procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, procedură în cadrul căreia dosarele transmise în temeiul art. 16 se vor analiza în ordinea stabilită prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 206; în mod obiectiv, această procedură administrativă nu se poate derula în termenul de 30 de zile de la depunerea cererii, respectiv în termenul general prevăzut de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, chiar dacă legea specială, Legea nr. 247/2005, nu conține prevederi referitoare la termenul de soluționare a cererilor.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta N.M., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică și invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor motive, recurenta - reclamantă arată că Instanța de Fond nu a încuviințat administrarea unor probe esențiale pentru soluționarea cauzei, respectiv interogatoriul pârâtei și expertiza tehnică; prima probă ar fi condus la concluzia că pârâta refuză soluționarea cererii într-un termen rezonabil, iar cea de-a doua ar fi determinat exact cuantumul despăgubirilor, evitându-se o eventuală contestare a titlului de despăgubire ce va fi emis.

Totodată, în mod greșit Instanța de Fond a reținut că petiționara nu poate invoca încălcarea de către autoritatea administrativă a unor termene prevăzute de Legea nr. 247/2005 și faptul că termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004 este inaplicabil. Respingând acțiunea reclamantei pentru acest considerent, susține recurentul, Instanța de Fond nu a ținut seama nici de raportul dintre legea generală și legea specială și nici de art. 6 din C.E.D.O., referitor la accesul la justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Soluția Instanței de Fond, în sensul respingerii acțiunii este greșită, deoarece se ajunge indirect la concluzia că în lipsa unei dispoziții legale exprese care să fie cuprinsă în legea specială, Legea nr. 247/2005, privind termenul de soluționare a cererilor de către C.C.S.D., o asemenea soluționare nu este guvernată de nici un termen și poate fi amânată sine die, deoarece oricând este posibilă găsirea unor justificări de ordin conjunctural, care întârzie activitatea administrației.

Nesoluționarea unei cereri într-un termen rezonabil, cu consecința lipsirii de suma reprezentând despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de stat, echivalează cu încălcarea dreptului de proprietate, astfel cum este el ocrotit în sistemul C.E.D.O., deoarece titularul acestui drept este în continuare lipsit de „bunul" său.

Totodată, potrivit art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 „Deciziile adoptate de către C.C. pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin C.C.S.D., iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004, prin „nesoluționarea în termenul legal a unei cereri" se înțelege „faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen". Potrivit art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 prin „refuzul nejustificat de a soluționa o cerere" se înțelege „exprimarea explicită, cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea".

În speță, prin Dispoziția nr. 2850 din 17 noiembrie 2005 emisă de P.M. Cluj-Napoca a fost soluționată notificarea reclamantei din 26 martie 2003. Prin această dispoziție au fost propuse acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, deoarece construcția notificată a fost demolată, iar terenul notificat se află în zona de sistematizare a municipiului. în temeiul legii speciale, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dosarul împreună cu dispoziția mai sus amintită au fost transmise Secretariatului C.C.S.D., de către entitatea care a soluționat notificarea, în speță P.M. Cluj-Napoca, cu procesul - verbal de predare – primire din data de 2 decembrie 2005.

Invocarea de către C.C. a propriei Decizii nr. 2 din 28 februarie 2006, prin care se stabilește o ordine aleatorie de soluționare a dosarelor, nu poate constitui o justificare legală pentru neemiterea titlului de despăgubiri, decât dacă acest refuz se plasează în interiorul unui termen prevăzut de lege.

Pentru considerentele menționate, Înalta Curte constată că refuzul intimatei - pârâte de emitere a titlului de despăgubiri nu este justificat, astfel că în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi admis, dispunându-se modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de N.M. împotriva sentinței civile nr. 258 din 7 iunie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea.

Obligă pârâta să emită decizia, reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul - teren și construcție situat în Municipiul Cluj-Napoca, identificat în C.F., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2007.