Interim suspension of administrative act execution in annulment proceedings under Law 554/2004
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the administrative authority's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to suspend the execution of the challenged administrative act. The dispute concerned a request for interim measures in administrative litigation, where the private applicant sought to suspend the execution of a unilateral administrative act pending the final resolution of an annulment action already filed in a separate case. Relying on Articles 14(1) and 15(1) of Law No. 554/2004, the court held that the conditions for suspension were cumulatively met: the initiation of annulment proceedings, the existence of a well-justified case inferred from the complexity of the merits, and the imminence of damage due to the act's potential enforcement. The court emphasized that despite the presumption of legality of administrative acts, suspension is permissible to prevent significant, difficult-to-repair harm, aligning with principles outlined in European Committee Recommendation R/89/8.
Legislator headnote
AI generatedart. 309 pct. 9 C. proc. civ, art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 3041 C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 312 C. proc. civ; Interim suspension of administrative act execution in annulment proceedings under Law 554/2004: Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară Instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea Instanței de Fond".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 547/ CA din 4 iulie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul S.G., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.C., dispunând suspendarea executării Deciziei nr. 40 din 22 decembrie 2005 emisă de pârâtă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației ce formează obiectul Dosarului nr. 86/CA/2006 al Tribunalului Constanta, având ca obiect acțiunea în anulare formulată de reclamant împotriva actului administrativ respectiv.
Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D.G.F.P.C., susținând că este netemeinică și nelegală și invocând prevederile art. 309 pct. 9 C. proc. civ., în motivarea recursului se arată, în esență, că Instanța de Fond a dispus suspendarea celor două acte administrative cu aplicarea greșită a prevederilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară Instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea Instanței de Fond".
De asemenea, conform art. 15 alin. (1) din același act normativ, „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată Instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, Instanța va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond."
Rezultă, așadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
În speță, intimatul - reclamant a făcut dovada că a formulat cerere de anulare a actului administrativ, aceasta făcând obiectul Dosarului nr. 86/CA/2006 al Tribunalului Constanța și, ulterior, prin declinarea competenței, al Dosarului nr. 2914/36/2006 al Curții de Apel Constanța.
Celelalte două condiții, astfel cum rezultă din prevederile legale citate, se determină reciproc, logic neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără existența pericolului producerii unei pagube.
Astfel, în timp ce condiția existenței unui caz bine justificat se deduce din complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condițiilor legale și, mai ales, a împrejurărilor de fapt care au condus la emiterea de către autoritatea administrativă pârâtă a actului contestat (verificare pe care nu o poate face Instanța sesizată cu cererea de suspendare), condiția referitoare la prejudiciu și la iminența producerii acestuia, rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului administrativ contestat.
Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa Instanței pentru a obține suspendarea executării actului.
În acest sens sunt, de altfel, și prevederile unor documente emise de organismele internaționale în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, cum ar fi, de exemplu, Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul C.E., privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, care prevede, ca principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat, de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care Instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există și argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis.
Față de considerentele arătate și apreciind că nu sunt întemeiate criticile recurentei, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P.C., împotriva sentinței civile nr. 547/ CA din 4 iulie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2007.