Refugee status and reparations for ethnic persecution upheld; appeal dismissed

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 371 din 28 septembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de A.D., în contradictoriu cu C.J.P.C., a anulat Hotărârea nr. 19.894 din 9 martie 2006 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să îi recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 05 septembrie 1944 - 30 octombrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 februarie 2006.

În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare.

Așa cum rezultă din declarațiile martorilor P.T. și V.G., reclamantul, născut la data de 27 august 1937, s-a refugiat împreună cu părinții săi la data de 5 septembrie 1944 din Comuna Săndulești, Județul Cluj în Comuna Cricău, Județul Alba, datorită regimului de teroare și cruzime instituit de trupele ungaro - germane în localitatea de domiciliu.

Curtea de Apel a reținut că esențial în soluționarea cauzei este faptul că reclamantul a fost nevoit să părăsească împreună cu familia sa localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor din motive etnice exercitate asupra lor în urma Dictatului de la Viena.

Împotriva sentinței civile nr. 371 din 28 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.J.P.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în temeiul art. 3041 C. proc. civ. și susținând, în esență, că localitatea din care s-a refugiat reclamantul nu s-a aflat sub ocupație străină, întrucât a rămas sub administrația Statului Român, că declarațiile martorilor nu pot răsturna documentele eliberate de A.N. și nici prezumția de veridicitate a lucrării de specialitate „Al. Rotam ș.a., Recensământul 1941 - Transilvania" și că reclamantul a părăsit localitatea de domiciliu din alt motiv decât persecuțiile etnice.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta - pârâtă C.J.P.C., în raport cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În esență, criticile recurentei - pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor care au părăsit localitatea de domiciliu, deși aceasta a rămas sub administrația statului român.

Din declarațiile martorilor P.T. și A.I. (fratele reclamantului), căruia i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că familia reclamantului s-a refugiat la data de 5 septembrie 1944 din comuna Săndulești, Județul Cluj în localitatea Cricău, Județul Alba, ca urmare a înaintării trupelor străine și persecuțiilor din motive etnice exercitate asupra localnicilor. Totodată, martorii precizează că refugiul a durat până în luna octombrie 1944, când întreaga familie s-a reîntors în localitatea de domiciliu Săndulești, Județul Cluj.

Este neîntemeiată critica recurentei - pârâte referitoare la faptul că localitatea de domiciliu, din care s-a refugiat familia reclamantului, a rămas sub administrarea Statului Român, întrucât legea nu condiționează acordarea drepturilor reparatorii de refugiul dintr-o localitate aflată sub administrație străină. Interpretarea dată de Instanța fondului probatoriului administrat în raport cu dispozițiile incidente cauzei, este în concordanță cu aspectele reținute de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că beneficiul drepturilor reparatorii se acordă, în măsura în care se face dovada persecuțiilor din motive etnice, indiferent de împrejurarea că localitatea de refugiu se afla sub jurisdicție românească ori sub administrația altui stat.

Pentru aceleași considerente va fi respinsă și critica recurentei referitoare la lipsa forței probante a declarațiilor de martori față de lucrările de specialitate și evidențele A.N. Se constată că martorii au dat declarații în legătură cu motivul care l-a determinat pe reclamant și pe familia acestuia să părăsească localitatea de domiciliu, tinzând să facă dovada persecuțiilor din motive etnice, iar un astfel de mijloc de probă este permis prin prevederea expresă a art. 4 alin. (2) din Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

În consecință, sub aspect probator și realizând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, întemeiat a reținut Instanța de Fond că reclamantul s-a refugiat din localitatea de domiciliu, comuna Săndulești, Județul Cluj, la 5 septembrie 1944, în localitatea Cricău, Județul Alba, datorită persecuțiilor din motive etnice suferite, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu la data de 30 octombrie 1944.

Fată de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de C.J.P.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinței civile nr. 371 din 28 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2007.