Challenge to land ownership certificate; timeliness of administrative action and start date for statutory limitation period
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, thereby upholding the lower court's decision to reject the action as time-barred, which stands as the final operative outcome. The dispute involved a challenge to the absolute nullity of an administrative certificate attesting the right of ownership over a land parcel, which the appellant argued was seized by the state without a valid title; the material fact established was that the appellant received notice of the administrative act in May 2000 but did not file suit until December 2002. Relying on Article 5 of Law No. 29/1990, the court determined that the statutory two-year limitation period for initiating administrative litigation had expired, concluding that the appellant’s actual knowledge of the act's existence and content through the May 2000 correspondence constituted the starting point for the limitation period, rendering the lawsuit tardious.
Legislator headnote
AI generatedart. 5 din Legea nr. 29/1990, art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, art. 312 teza a ii-a C. proc. civ; Challenge to land ownership certificate; timeliness of administrative action and start date for statutory limitation period: The dispute involved a challenge to the absolute nullity of an administrative certificate attesting the right of ownership over a land parcel, which the appellant argued was seized by the state without a valid title; the material fact established was that the appellant received notice of the administrative act in May 2000 but did not file suit until December 2002. Relying on Article 5 of Law No. 29/1990, the court determined that the statutory two-year limitation period for initiating administrative litigation had expired, concluding that the appellant’s actual knowledge of the act's existence and content through the May 2000 correspondence constituted the starting point for the limitation period, rendering the lawsuit tardious.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded and upholding the lower court's decision.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 16 decembrie 2002, reclamanta D.D. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, în prezent Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului - conform O.U.G. nr. 64/2003, constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 1477 din 10 septembrie 1999, emis de către pârât în favoarea SC S. SA, filiala Florești, cu privire la terenul în suprafață de 11.172 mp, situat în satul Palanca, comuna Florești, județul Giurgiu.
Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că terenul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat, fără un titlu valabil, cu încălcarea dispozițiilor constituționale în vigoare la data preluării sale și nu putea face obiectul actului administrativ contestat.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 323 din 12 martie 2003, a admis excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârât și a respins acțiunea ca tardivă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin adresa nr. 277 din 10 mai 2000, transmisă de către SC S. SA reclamantei, i s-a comunicat acesteia existența certificatului a cărui anulare s-a solicitat și, în raport cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, acțiunea introdusă la data de 16 decembrie 2002 este tardivă.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen și legal timbrat, reclamanta D.D..
Recurenta a susținut nelegalitatea hotărârii atacate, solicitând casarea ei și respingerea excepției de tardivitate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, pe fond, la aceiași instanță. A arătat, în esență, că adresa din 2000, invocată de prima instanță, a primit-o în data de 24 octombrie 2002, în cursul procesului aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu, după care a solicitat autorității publice emitente certificatul de atestare a dreptului de proprietate în cauză, întrucât, potrivit art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, termenul de introducere a acțiunii se calculează de la data comunicării actului.
Or, față de această dată, acțiunea este introdusă în termen. Nu se poate considera dată a comunicării actului administrativ, data transcrierii în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare, neputându-se confunda noțiunea de opozabilitate față de terți, cu cea a comunicării efective a actului, așa cum în mod constant au apreciat atât doctrina, cât și practica judiciară.
Criticile formulate sunt nefondate.
Prima instanță a avut în vedere în mod corect adresa nr. 227 din 10 mai 2000 trimisă de SC S. SA București, recurentei, ca fiind cea prin care aceasta a luat cunoștință de existența actului administrativ, de autoritatea publică emitentă și de cuprinsul său.
Din analiza acestui act, depus ca probă în dosar, reiese că societatea comercială amintită a comunicat recurentei-reclamante că terenul în suprafață de 11.171,74 mp îl deține în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 07 nr. 1477/1999 eliberat de Ministerul Agriculturii și Alimentației, precum și data înscrierii în Cartea funciară.
Mai mult, prin copia actului, s-a făcut și dovada comunicării acestei adrese la data de 11 mai 2000, către recurenta reclamantă.
Prin urmare, chiar dacă nu se are în vedere data înscrierii în Cartea funciară a certificatului, ca fiind data comunicării lui către recurentă, față de adresa menționată și data comunicării ei, instanța a admis cu totul întemeiat, excepția de tardivitate a acțiunii.
De altfel, între data de 11 mai 2000 și data introducerii acțiunii, 16 decembrie 2002, au trecut mai multe de 2 ani, perioadă în care recurenta a avut o atitudine de pasivitate nejustificată față de actul administrativ în discuție, deși s-a dovedit că avea cunoștință de existența și conținutul acestuia.
Față de cele expuse, Curtea consideră că instanța fondului a apreciat corect că s-a depășit termenul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, la introducerea acțiunii și că prin sentința recurată, a pronunțat o soluție legală și temeinică; de aceea, în temeiul prevederilor art. 312 teza a ii-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.D. împotriva sentinței civile nr. 323 din 12 martie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003.