Admissibility of provisional release under judicial control for computer crimes: limits of preventive detention grounds and scope of related investigations

Asupra recursului de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, prin încheierea nr. 3/ F din 29 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr. 78/64/2008, a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul C.C.C.

S-a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului, deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 1/ U din 24 ianuarie 2008, emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, impunându-i-se, în temeiul dispozițiilor art. 1602 alin. (3) și (31) C. proc. pen., ca pe timpul liberări provizorii să respecte următoarele condiții:

- să nu depășească teritoriul României, decât cu încuviințarea instanței;

- să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

- să nu se apropie de numiții B.M.S., N.M.A., N.E., E.A., de membrii familiei acestora, să nu comunice cu ei direct sau indirect.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 16010 C. proc. pen., privind cazurile de revocare a liberării provizorii, atrăgându-i-se atenția că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care îi revin, se va lua măsura arestării preventive.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

La data de 15 ianuarie 2008, prin ordonanța procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Brașov, s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea în concurs real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., a infracțiunilor de:

- instigare la acces fără drept la sisteme informatice, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale);

- instigare la transferul neautorizat de date informative, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- instigare la restricționare fără drept a accesului de date informative, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), infracțiuni pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin încheierea nr. 269 din 24 ianuarie 2008, a dispus arestarea preventivă în baza art. 148 lit. d) și f) C. pen.

S-a reținut că inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale i-a instigat pe inculpații B.M.S. și N.M.A. să acceseze fără drept sisteme informatice, prin înlăturarea sistemelor de securitate, în scopul obținerii de date informatice, respectiv conținutul mesajelor de poștă electronică, determinându-i să restricționeze fără drept accesul la adresele de e-mail amintite și să transfere neautorizat date informatice dintr-un sistem informatic.

Ulterior examinării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cadrul procedurii reglementate de art. 1608 C. proc. pen., constatându-se îndeplinite condițiile formale de admisibilitate în principiu, instanța a trecut la examinarea temeiniciei acesteia, în raport de dispozițiile art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Astfel, s-a reținut îndeplinită condiția pozitivă enunțată de alin. (1), care se referă la limita maximă de pedeapsă prevăzută pentru fapta penală și neincidente condițiile alin. (2), potrivit cărora, nu poate fi acordată această formă de liberare atunci când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului în săvârșirea altor infracțiuni, că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți sau să altereze, să distrugă mijloace de probă.

Examinarea condițiilor arătate, s-a făcut prin raportare la temeiurile de drept în baza cărora a fost luată față de inculpat măsura arestării preventive, respectiv dispozițiile art. 148 lit. d) și f) C. pen. și având în vedere exclusiv infracțiunile prevăzute de Legea nr. 161/2003, pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală.

Privitor la temeiul prevăzut de art. 148 lit. d) C. pen., „inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune” prima instanță constată că existența acestuia presupune începerea procesului penal pentru o altă faptă penală, situație neregăsită în cauză, câtă vreme acțiunea penală privește trei infracțiuni continuate, aflate în concurs real. O analiză a acestui temei s-ar justifica în opinia instanței, în cauza ce face obiectul dosarului de urmărire penală nr. 1249/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în care același inculpat este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, pretinsele infracțiuni la Legea nr. 161/2003 fiind comise ulterior presupusei crime.

Același temei juridic, motivează instanța de fond că nu subzistă nici dacă este raportat așa cum pretinde acuzarea la fapta de instigare a inculpatului N.M.A., ce este ulterioară infracțiunii de instigare a inculpatului B.M., fiind vorba de acte materiale care intră în compunerea unor infracțiuni continuate, aflate în concurs real.

Referitor la al doilea temei în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, art. 148 lit. f) C. proc. pen., instanța reține că pentru buna desfășurare a urmăririi penale, poate fi acordată inculpatului liberarea provizorie sub control judiciar, măsură restrictivă de drepturi și provizorie, pe durata căreia acesta este supus unor obligații sub sancțiunea în cazul nerespectării acestora, de a reveni la starea de privare de libertate.

Se mai arată că liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, nu este de natură a crea un pericol pentru ordinea publică, acceptându-se drept plauzibilă apărarea acestuia, ce explică circumstanțele în care s-au comis acțiunile materiale, apreciate de anchetator că ar întruni elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a început urmărirea penală.

Aceste acțiuni, desfășurate la scurt timp după dispariția soției sale, sunt motivate de inculpat ca având drept scop obținerea unor informații despre locul unde ar putea fi găsită, în condițiile investigațiilor întreprinse de un post privat de televiziune.

Temeinicia acestei măsuri este motivată și de datele care caracterizează pozitiv persoana inculpatului, ofițer de poliție în cadrul I.P.J. Brașov capabil să înțeleagă conținutul obligațiilor impuse, consecința nerespectărilor, dar și faptul că începând cu septembrie 2007, s-a prezentat pentru audieri la urmărirea penală desfășurată în dosarul în care este cercetat pentru comiterea unei infracțiuni de omor calificat, cauză în care nu s-a luat măsura arestării preventive.

În plus, la această dată minorul în vârstă de 3 ani rezultat din căsătoria cu G.E.M., se află în întreținerea sa exclusivă, copilul fiind îngrijit de bunicii paterni, fără ca legătura personală cu acesta să se fi întrerupt vreodată.

În considerarea acestor împrejurări, instanța a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică care a justificat privarea de libertate este diminuat, justificându-se admiterea cererii de liberare sub control judiciar.

Împotriva Încheierii, în termenul prevăzut de art. 1609 alin. (2) C. proc. pen., parchetul a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele fiind dezvoltate în partea introductivă a hotărârii.

Trecând la soluționarea căii de atac, în acord cu dispozițiile art. 1609 alin. (7) C. proc. pen. și art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Liberarea provizorie sub control judiciar așa cum este reglementată de dispozițiile art. 1602 - 1603 C. proc. pen., este o măsură provizorie, limitativă de drepturi, având ca finalitate înlocuirea arestării preventive, situație premiză, cu o constrângere mai redusă a libertăților individuale și altor drepturi, suficientă însă, pentru a asigura buna desfășurare a procesului aflat în faza urmăririi penale sau judecății.

Întrucât dispozițiile procesual penale nu stabilesc limite temporale în raport de care o astfel de măsură poate fi dispusă față de inculpatul arestat preventiv, rezultă în afara oricărui echivoc că admisibilitatea și temeinicia acesteia se apreciază exclusiv în funcție de condițiile enunțate de textele anterior amintite.

Având în vedere limitele cadrului procesual, instanța de fond s-a conformat dispozițiilor care reglementează această instituție, respectiv art. 1607 și 1608a C. proc. pen., pentru aprecierea temeiniciei cererii având ca obiect liberarea provizorie sub control judiciar și nu revocarea arestării preventive, nefiind necesară hotărârea motivată prin care s-a luat față de inculpat această măsură.

Pe de altă parte, art. 197 alin. (2) C. proc. pen., prevede expres și limitativ dispozițiile legale ale căror nerespectare atrage nulitatea absolută, situația invocată în recurs ca motiv suplimentar neregăsindu-se printre acestea, așa încât să justifice casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, Curtea de Apel Brașov.

Prima instanță, legal, temeinic și motivat a arătat în considerentele hotărârii, că în raport de natura infracțiunilor pentru care s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului, infracțiuni contra confidențialității și integrității datelor și sistemelor informative, cuprinse în Legea nr. 161/2003, pentru normala desfășurare a acestei faze nepublice a procesului, se justifică cercetarea inculpatului în forma de libertate provizorie supusă unor restrângeri de drepturi și libertăți individuale a căror valoare nu poate fi minimalizată.

Continuarea urmăririi penale, ce presupune în opinia acuzării, efectuarea de percheziții informatice asupra sistemelor informatice, obiect al pretinselor infracțiuni săvârșite de inculpat, nu se poate reține că ar putea fi influențată de lăsarea acestuia în stare de libertate provizorie, câtă vreme aceste obiecte, mijloace de probă, au fost ridicate, cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare autorizate în cauză.

Cât privește critica referitoare la imposibilitatea fizică a respectării obligației impuse inculpatului de „a nu se apropia și comunica” cu inculpatul B.M.S., motivat de faptul că sunt colegi de serviciu, trebuie precizat că obligația se circumscrie la infracțiunile pentru care nu s-a finalizat urmărirea penală, încălcarea ei cu rea-credință fiind riscul la care se expune cel în sarcina căruia a fost impusă.

Deși urmărirea penală desfășurată în cauză, vizează infracțiuni informatice, instanța observă concluzia cuprinsă în memoriul de recurs, potrivit căreia inculpatul prin determinarea celorlalți inculpați B.M.S. și N.M.A. la comiterea acestor infracțiuni, a încercat să orienteze într-o direcție necorespunzătoare ancheta din dosarul în care este cercetat pentru uciderea soției sale, G.E.M.

A accepta acest argument, drept critică de netemeinicie a hotărârii, înseamnă a încălca în mod nepermis limitele actului de dispoziție al organului de urmărire penală, ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, care privește infracțiuni diferite decât cea de omor calificat, ce face obiectul altor cercetări, putându-se crea periculoasa confuzie asupra faptelor în raport de care se judecă legalitatea și temeinicia cererii de liberare sub control judiciar în această fază procesuală.

Concluzionând criticile invocate în recursul parchetului sunt nefondate și cum la examinarea din oficiu nu se constată existența vreunui caz de casare care să justifice reformarea hotărârii, Curtea, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge calea de atac, menținând ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva încheierii nr. 3/ F din 29 ianuarie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul C.C.C.

Pronunțată în ședință publică azi 2 februarie 2008.