Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2512/2007 AI generated

Appeal over association governance challenge rejected as time-barred, peremption upheld

Case Number Decizia nr. 2512/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The court dismissed the claimant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's judgment that declared the original action time-barred (perimare) for lack of prosecution; the dismissal of the action and the finding of peremption therefore remain in force. The underlying dispute concerned the claimant's challenge to the validity of an association's general assembly decision, claims of illegal diminution of the association's assets, and personal liability for damages. The court held that the action had been suspended under the former Code of Civil Procedure (art. 244 pct. 1) pending resolution of a related case; after that related case was finally resolved by an irrevocable decision on 8 October 2003, the claimant failed to request reinstatement of the case for more than one year (until 30 October 2006), triggering peremption under the applicable procedural rules. The court rejected the claimant's argument that no proof of the association's dissolution/strike-off had been presented, as the procedural default alone justified the peremption.

Legislator headnote

AI generated

art. 244 pct. 1 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Appeal over association governance challenge rejected as time-barred, peremption upheld: Prin încheierea din 23 mai 2000 Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la judecarea apelului declarat de reclamanta M.A. împotriva sentinței civile nr. 4/24/01/2000 pronunțată în Dosarul nr. 6/PJ/2000 al Tribunalului București, secția a IV–a Civilă.

Keywords

AI generated
association action for liability lack of standing of association rules of procedure civil dispute disciplinary penalty of an association

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 605 din 26 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat perimată acțiunea reclamantei M.A. în contradictoriu cu pârâții A.P.R.L. din România și M.D. președintele A.P.R.L. România.

Instanța a reținut că prin încheierea din 23 mai 2000, Curtea de Apel București a dispus suspendarea judecății, iar cererea de chemare în judecată a stat în nelucrare din vina reclamantei mai mult de 1 an, respectiv pe intervalul 8 octombrie 2003 – 3 octombrie 2006.

Împotriva sentinței susmenționate a declarat recurs M.A., motivând că Instanța a considerat asociația pârâtă radiată din registrul persoanelor juridice, deși nu s-a prezentat în Instanță dovada radierii și nici dovada că a existat vreodată bilanțul de lichidare.

Recursul este nefondat.

Se reține că, prin acțiunea înregistrată de reclamanta M.A. la data de 3 februarie 2000, în contradictoriu cu A.P.R.L. România și cu M.D., s-a solicitat Instanței să se dispună constatarea nulității A.G. a A.P.R.L. România din data de 27 noiembrie 1999, constatarea că patrimoniul asociației a fost micșorat în mod ilegal, precum și tragerea la răspundere a lui M.D. pentru daunele suferite de asociație.

Prin încheierea din 23 mai 2000 Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la judecarea apelului declarat de reclamanta M.A. împotriva sentinței civile nr. 4/24/01/2000 pronunțată în Dosarul nr. 6/PJ/2000 al Tribunalului București, secția a IV–a Civilă.

Sentința pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 6/PJ/2000 a fost menținută și de Curtea de Apel București care prin Decizia civilă nr. 655 din 17 noiembrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 2810/2000 a respins ca nefondat recursul formulat de M.A.

Prin Decizia civilă nr. 83 din 18 ianuarie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, în Dosarul nr. 1606/2001 s-a admis recursul formulat de M.A. s-au casat Deciziile nr. 4/2000 și 655/2000 și s-a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 1 București.

Judecătoria Sectorului 1 București prin Încheierea pronunțată la 26 aprilie 2002 în Dosarul nr. 243/PJ/2002 a admis cererea formulată de A.P.R.L. România, s-a luat act de dizolvarea asociației și s-a dispus radierea acesteia din registrul special al persoanelor juridice.

Prin Decizia civilă nr. 1649/ A din 15 octombrie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 4116/2002 și prin Decizia civilă nr. 2063 din 8 octombrie 2003, irevocabilă, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 1290/2003 s-a respins atât apelul cât și recursul declarat de M.A.

Pe întreaga desfășurare a acestor procese în prezenta cauză a fost menținută măsura suspendării dosarului în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. la termenele din 7 februarie 2002, precum și la 26 septembrie 2003.

La data de 30 octombrie 2006, prezenta cauză a fost repusă pe rol în vederea verificării Dosarului nr. 6/PJ/2000.

Culpa pentru rămânerea în nelucrare a prezentei cauze s-a datorat exclusiv reclamantei M.A. care a lăsat să treacă mai mult de un an de la pronunțarea Deciziei civile nr. 2063 din 8 octombrie 2003.

Reclamanta deși era parte în dosarul în care s-a pronunțat Decizia civilă nr. 2063 din 8 octombrie 2003 și avea tot interesul să solicite soluționarea prezentei cauze nu și-a manifestat interesul în repunerea cauzei pe rol.

Ori având în vedere faptul că de la data de 8 octombrie 2003 și până la repunerea pe rol a cauzei, respectiv 30 octombrie 2006 a trecut mai mult de un an, în mod corect Instanța a constatat perimarea acțiunii.

În consecință, recursul declarat în cauză este nefondat și în temeiul art. 312 C. proc. civ. urmează să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.A. împotriva sentințe civile nr. 605 din 26 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2007.