Recognition of refugee status and state compensation for ethnic persecution: validity of forced relocation as evidentiary proof of persecution under O.G. 105/1999
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the administrative respondent, upholding the lower court’s judgment that granted relief to the claimant. The dispute concerned an action for the annulment of an administrative decision denying refugee status and the corresponding monetary benefits under Government Ordinance no. 105/1999 (approved by Law no. 189/2000), challenging whether the claimant’s forced relocation from 1941 to 1945 constituted ethnic persecution. The Court found the appeal unfounded, determining that witness testimonies and civil registry acts established that the claimant and her family were forcibly relocated due to ethnic persecution following the cession of Northern Transylvania, thereby satisfying the statutory definition of a "displaced person" under Ordinance no. 105/1999 and the application norms in HG no. 127/2002. Consequently, the first-instance decision recognizing refugee status for the period between February 1941 and March 6, 1945, and ordering the payment of benefits effective October 1, 2005, was confirmed.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 lit. e) din Legea nr. 189/2000; Recognition of refugee status and state compensation for ethnic persecution: validity of forced relocation as evidentiary proof of persecution under O.G. 105/1999: Conform art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, de prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 12 iunie 2006, reclamanta R.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 19949 din 1 iunie 2006 și recunoașterea calității de refugiat.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 317 din 5 septembrie 2006, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii contestate și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada februarie 1941 – 6 martie 1995 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 octombrie 2005.
Pentru a hotărî astfel, Instanța a reținut în esență că din probele administrate în cauză rezultă, fără echivoc, că motivul refugiului reclamantei a fost persecuția etnică, astfel încât aceasta se încadrează în prevederile art. 1 lit. e) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta C.J.P.C. solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta a susținut că motivul plecării reclamantei, împreună cu familia sa nu a fost persecuția etnică, întrucât localitatea de domiciliu nu se afla sub ocupație hortistă.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, de prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată în altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.
În cauză, din declarațiile martorilor T.E., D.E. și L.Ș., coroborate cu datele rezultate din actele de stare civilă depuse, rezultă că, s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, în perioada februarie 1941 – 6 martie 1945, după cedarea Ardealului de Nord, intimata - reclamantă împreună cu familia, au fost obligați să se refugieze din orașul Mediaș în orașul Cluj, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate asupra populației maghiare din zonă.
În concluzie, dând o corectă dezlegare cauzei deduse judecății, Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P.C. împotriva sentinței nr. 317 din 5 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2007.