Exclusive Tribunal jurisdiction for concurrent claims to annul property sale and reject restitution under Law 10/2001

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Adresându-se Tribunalului Sibiu, la 29 mai 2006, reclamanții S.M. și S.D. au contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziția nr. 740 din 17 aprilie 2006 emisă de primarul municipiului Sibiu, prin care a fost respinsă notificarea de restituire în natură a imobilului, teren și construcții, situat în Sibiu, (art. 1) și s-a propus Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, acordarea de titluri de despăgubire pentru imobilul respectiv (art. 2).

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat:

1. – anularea dispoziției nr. 740 din 17 aprilie 2006 emisă de primarul municipiului Sibiu.

2. – să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 425/1996 încheiat de RAGCL Sibiu cu pârâții D.C. și D.R.E., întrucât părțile au fost de rea credință la încheierea contractului.

3. – compararea titlului de proprietate al reclamanților cu titlul de proprietate al pârâților persoane fizice, dacă va fi respins capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la imobil.

4. – să fie obligați pârâții să predea și să lase reclamanților, în deplină proprietate, imobilul aflat în litigiu.

Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul Sibiu, secția civilă, prin sentința nr. 1200 din 17 octombrie 2006, a declinat în favoarea Judecătoriei Sibiu competența de soluționare a capetelor de cerere nr. 3 și nr. 4 din acțiunea (contestația) formulată de reclamanți și a respins capetele de cerere nr. 1 și nr. 2 din acțiune, admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Sibiu.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că reclamanții sunt îndreptățiți doar la măsuri reparatorii prin echivalent, iar cu privire la valabilitatea contractului încheiat, în temeiul Legii nr. 112/1995, prin care pârâții D.C.G. și D.R.E. au dobândit imobilul, operează autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1249 din 27 martie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă. Cu privire la capetele de cerere nr. 3 și nr. 4 din acțiune, tribunalul a motivat că acestea sunt cereri de drept comun a căror competență de soluționare revine Judecătoriei Sibiu, în temeiul art. 1 C. proc. civ.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 68/A din 9 februarie 2007, a respins apelul declarat de reclamanții S.M. și S.D. împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Sibiu, cu aceeași motivare dezvoltată și prin considerentele hotărârii primei instanțe.

Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs reclamanții S.M.(M.) și S.D. care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au susținut, în esență, că:

- au fost încălcate drepturile fundamentale privitoare la dreptul de apărare și dreptul la un proces echitabil, care să se desfășoare cu respectarea principiilor oralității și contradictorialității, procesul fiind judecat fără ca procedura de citare cu reclamantul S.M. să fie legal îndeplinită:

- instanțele nu au manifestat rol activ pentru stabilirea adevărului în cauza dedusă judecății:

- nu există autoritatea de lucru judecat reținută prin cele două hotărâri judecătorești pronunțate în prezentul litigiu.

- dreptul reclamanților la acțiune nu este prescris.

- în mod greșit a fost declinată competența soluționării capetelor nr. 3 și nr. 4 din acțiune în favoarea Judecătoriei Sibiu deoarece competența de a judeca acțiunea, în întregul ei, revine Tribunalului Sibiu.

Recursul declarat este întemeiat în sensul considerentelor ce vor fi arătate în continuare:

În ședința publică de la 7 septembrie 2006, în fața primei instanțe, au fost puse în discuția părților prezente, printre altele, competența materială de judecare a cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare prin care fostul chiriaș a dobândit imobilul și admisibilitatea acțiunii în condițiile în care nu a fost chemată în judecată și SC U. SA.

La termenul de la 7 septembrie 2006, unul dintre cei doi reclamanți și anume S.M.(M.) nu a fost prezent pentru a-și exprima poziția față de chestiunile juridice puse în discuție în respectiva ședință de judecată. În lipsa unui mandat expres dat celuilalt reclamant, instanța nu era în măsură să hotărască asupra apărărilor reclamantului S.M. cu privire la chestiunile juridice puse în discuție în ședința publică de la 7 septembrie 2006.

În loc să dispună amânarea pricinii și citarea reclamantului care nu era prezent, prima instanță a soluționat procesul. Procedându-se în acest mod a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantului S.M., care nu a fost în măsură să pună concluzii la un termen de judecată pentru care să fi fost legal citat.

Confirmând hotărârea primei instanțe și instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Instanța de apel a aplicat greșit legea și prin confirmarea hotărârii primei instanțe cu privire la competența judecării litigiului.

Cei doi reclamanți s-au adresat justiției invocând dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile, preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Prin acțiune, reclamanții au solicitat, în esență, anularea dispoziției administrative prin care a fost respinsă notificarea de restituire în natură a unui imobil și constatarea nulității contractului de vânzare – cumpărare prin care imobilul respectiv a fost vândut foștilor chiriași (pârâții D.C. și D.R.E.), cu consecința obligării pârâților să predea reclamanților imobilul în deplină proprietate.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 (art. 26 după modificările reglementate prin Legea nr. 247/2005) decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare.

Părțile nu au contestat că imobilul aflat în litigiu intră în categoria bunurilor care fac obiectul Legii nr. 10/2001.

Considerându-se persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în înțelesul Legii nr. 10/2001, reclamanții s-au adresat justiției cerând anularea dispoziției prin care le-a fost respinsă notificarea de restituire în natură a imobilului.

Întrucât imobilul, după preluarea lui de către stat, a fost înstrăinat foștilor chiriași, reclamanții au înțeles ca, odată cu contestarea dispoziției emise de primar, să atace cu acțiune în nulitate și actul juridic de înstrăinare, demers nu numai îngăduit, dar chiar reglementat expres prin prevederile art. 46 și art. 47 din Legea nr. 10/2001, demers ce nu poate fi calificat ca fiind de drept ca fiind de drept comun și de competența judecătoriei în primă instanță, așa cum, greșit, s-a hotărât în prezentul dosar.

Deoarece Legea nr. 10/2001 nu prevede norme de competență diferite, ambele cereri, atât acțiunea în nulitate cât și contestația împotriva dispoziției prin care s-a refuzat restituirea bunului în natură, trebuie soluționate împreună de aceeași instanță, jurisdicția de fond pornind de la tribunal, secția civilă, scopul acestei reglementări constând în rezolvarea cu celeritate și într-un termen rezonabil a cererilor de restituire a imobilelor preluate abuziv sau de acordare a altor măsuri reparatorii prevăzute de lege.

Decizia instanței de apel fiind dată cu aplicarea greșită a legii, urmează să fie admis recursul, să fie casată atât decizia recurată cât și sentința primei instanțe și să fie trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Sibiu, ca instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de contestatorii S.M.(M.) și S.D. împotriva deciziei nr. 68/A din 9 februarie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 1200 din 17 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare acestei instanțe, Tribunalul Sibiu, ca instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2007.