Ethnic persecution status under Law 189/2000: displacement to occupied territory with continued employment qualifies as persecution
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the pension authority, thereby upholding the Court of Appeal's prior ruling in favor of the claimant. The dispute concerned the validity of an administrative decision refusing to grant the applicant the status of an ethnically persecuted person under Law No. 189/2000, specifically based on the family's displacement to Hungary by Hungarian occupation authorities in 1940, where the father continued working as an unskilled railway employee rather than being formally expelled. The court determined that the obligation to relocate due to ethnic origin and the replacement of Romanian staff with Hungarian personnel constituted persecution, rendering the continued employment irrelevant to the beneficiary status; it explicitly rejected the application of restrictive administrative clarifications that excluded such cases, holding that the statutory benefits under Law No. 189/2000, as amended by Law No. 586/2002, apply to persons displaced for ethnic reasons regardless of their continued employment.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000; Ethnic persecution status under Law 189/2000: displacement to occupied territory with continued employment qualifies as persecution: Prin urmare, chiar în condițiile păstrării unui loc de muncă, persoanele strămutate în Ungaria doar pe considerentul că aparțineau etniei române, beneficiază de drepturile instituite prin art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea introdusă la data de 14 martie 2003, L.M. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, să se dispună anularea hotărârii nr. 1183 din 14 februarie 2003, prin care Comisia constituită pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute în acest act normativ.
De asemenea, a cerut obligarea autorității publice pârâte să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin legea menționată mai sus, cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că după preluarea căilor ferate din Ardealul de Nord de către autoritățile maghiare de ocupație, tatăl său, S.T., care lucra în cadrul cantonului C.F.R. nr. 456, Secția L 4 aparținând comunei Curtuișeni, județul Bihor, a încetat activitatea. De asemenea, a trebuit să elibereze locuința de serviciu pe care o ocupa împreună cu familia și să se mute în localitatea Tiszafured din Ungaria, unde a lucrat ca muncitor necalificat la Căile Ferate Maghiare.
Întreaga familie a revenit în România abia la 19 martie 1945, iar tatăl reclamantei a fost reprimit în C.F.R., în locul de muncă deținut anterior.
Ca atare, L.M., care s-a născut în timpul refugiului părinților, se consideră îndreptățită la recunoașterea statutului de persoană persecutată pentru motive etnice.
Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 140/CA din 31 martie 2003, a admis acțiunea, așa cum a fost formulată.
În esență, instanța a reținut că actul administrativ supus controlului jurisdicțional nesocotește drepturile reclamantei, conferite prin Legea nr. 189/2000, deoarece în realitate, persoanele strămutate de autoritățile hortyste în alte localități decât cele de domiciliu, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, chiar cu păstrarea serviciului, beneficiază de facilitățile instituite prin actuala reglementare legală.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor.
Recurenta a susținut că acțiunea introdusă trebuia respinsă ca neîntemeiată, întrucât reclamanta L.M. nu poate pretinde că a suferit persecuții din partea autorităților maghiare, în condițiile în care tatăl său a optat pentru a lucra în continuare, în calitate de angajat al Căilor Ferate Maghiare, beneficiind de salariu, indemnizație de chirie și transport corespunzătoare.
În același sens, au fost invocate Precizările C.N.P.A.S. nr. 1026/2002, care exceptează persoanele aflate în situația reclamantei, de la recunoașterea statutului de refugiat.
Critica este neîntemeiată.
Pe baza probelor cu înscrisuri administrate în cauză, prima instanță a reținut în mod corect că S.T. (nume maghiarizat), respectiv tatăl reclamantei L.M. a fost nevoit să înceteze activitatea desfășurată la cantonul C.F.R. nr. 456 Curtuișeni, în luna septembrie 1940 și să accepte un post de muncitor necalificat în Ungaria.
Măsura a fost impusă de autoritățile maghiare de ocupație, care au înlocuit personalul de origine română cu salariați aparținând etniei maghiare. Este evident că în condițiile excepționale create, tatăl reclamantei a fost obligat să accepte unica ofertă făcută, anume aceea de a se strămuta cu familia (compusă din soț, soție și trei copii) în Ungaria, pentru a putea asigura astfel, întreținerea acesteia.
Prin urmare, chiar în condițiile păstrării unui loc de muncă, persoanele strămutate în Ungaria doar pe considerentul că aparțineau etniei române, beneficiază de drepturile instituite prin art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002.
Precizările C.N.P.A.S. nr. 1026 din 29 martie 2002, prin care sunt interpretate restrictiv dispozițiile legale aplicabile, adaugă nepermis la lege și ele nu puteau fi luate în considerare de instanță, tocmai pentru acest considerent.
Așa fiind, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 140/CA/2003 - P din 31 martie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003.