Restriction of EU citizen's free movement under domestic readmission law deemed incompatible with Directive 2004/38/EC

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 12 februarie 2007, Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte, a solicitat instanței, în temeiul dispozițiilor art. 5, art. 38, și art. 39 din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia, al pârâtului F.C., care a fost returnat din această țară la 25 noiembrie 2005, în baza Acordului de readmisie încheiat cu România, ratificat prin Legea nr. 173/1997.

Investit în primă instanță Tribunalul Călărași, secția civilă, prin sentința nr. 721 din 3 aprilie 2007, a respins cererea reținând în esență că după 1 ianuarie 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană, nu se mai poate vorbi de imigrație ilegală, în condițiile în care orice cetățean european are dreptul de a circula liber în spațiul comunitar, conform art. 2 alin. (1) din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. II din Tratatul de Instituire a unei Constituții pentru Europa.

Soluția a menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 503 din 15 august 2007, în esență cu aceeași motivare, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

În cauză, a declarat recurs în termen legal reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. susține că soluția dată de instanțe este greșită întrucât pârâtul a încălcat deja pe teritoriul unui stat membru U.E. dispozițiile legale privind regimul juridic al străinilor impunându-se concluzia că măsura restrângerii dreptului la libera circulație pe teritoriul Italiei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice din acel stat.

Se apreciază că măsura cerută prin cererea introductivă este menită să-l responsabilizeze pe pârât în a conștientiza respectarea unor condiții legale pe teritoriul unor state străine.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea următoarelor argumente.

Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 38/29 aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, cetățenii acestei uniuni (prin urmare și cetățenii români, cu începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni și de a ieși de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiționare sau formalitate, alta decât aceea de a deține o carte de identitate sau un pașaport.

În baza art. 27-33 din aceeași Directivă, cetățenilor Uniunii Europene li se poate restricționa dreptul la liberă circulație și de rezidență pe teritoriul unui stat membru, numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalitățile refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării, aplicate de statul afectat.

Aceste norme au fost transpuse, de altfel, în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale U.E. și Spațiului Economic European.

Textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prin care se stipulează o modalitate suplimentare de restrângere a dreptului la libera circulație în cazul returnării unui cetățean român în temeiul unui acord de readmisie, are un caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai U.E. și se situează în afara ipotezelor strict și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 27 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 alin. (2) din Constituție.

Cum legislația comunitară, prioritară în speță, nu permite restricționarea dreptului discutat decât în condițiile art. 27 din Directivă excluzând rațiuni de ordin economic, de imagine ori cu caracter preventiv și cum simpla neîndeplinire de către pârât a formalităților privind intrarea ori șederea în Italia, neînsoțită de alte probe nu constituie, în sine, o conduită de natură să afecteze ordinea și securitatea publică a acestui stat, soluția instanțelor se justifică.

Așa fiind, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 503 din 15 august 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2008.