Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 304/2004 AI generated

Exit visa measure challenge: nullity of unmotivated cassation appeal due to failure to meet statutory subsistence requirement

Case Number Decizia nr. 304/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal null, thereby upholding the lower court's dismissal of the lawsuit and confirming the administrative decision to grant an exit visa; the dispute concerned a challenge to the refusal to renew a residence permit for commercial activity, where the appellant, sole shareholder of a limited liability company, failed to demonstrate legal means of subsistence as required by Article 29(1)(a) of the application norms to Law No. 123/2001; the appellate court's prior rejection of the action as unfounded remains in force because the appellant failed to motivate the appeal within the 15-day deadline prescribed by Articles 303 and 306 of the Code of Civil Procedure, and no grounds for cassation regarding public order were identified by the court ex officio.

Legislator headnote

AI generated

art. 303 C. proc. civ, art. 306 C. proc. civ; Exit visa measure challenge: nullity of unmotivated cassation appeal due to failure to meet statutory subsistence requirement: Curtea de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 923 din 17 iunie 2003, a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că reclamantul nu a făcut dovada mijloacelor legale de existență în cuantumul prevăzut de art. 29 alin. (1) lit. a) din normele de aplicare a Legii nr.123/2001.

Keywords

AI generated
renewal of residence permit visa statutory deadline grounds for cassation Civil Procedure Code limited liability company

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.A.R. în contradictoriu cu Direcția Generală e Evidență Informatizată a Persoanei, a solicitat anularea măsurii de acordare a vizei de ieșire din România.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este asociat unic al Societății comerciale „M.2000 I.” SRL din anul 1994 și a avut vize de ședere pentru desfășurarea de activități comerciale.

Ultima viză de ședere în România a fost valabilă până la data de 9 august 2002 când din motive obiective nu s-a putut prezenta la pârâtă pentru a solicita prelungirea dreptului de ședere.

Curtea de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 923 din 17 iunie 2003, a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că reclamantul nu a făcut dovada mijloacelor legale de existență în cuantumul prevăzut de art. 29 alin. (1) lit. a) din normele de aplicare a Legii nr.123/2001.

Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, reclamantul a declarat recurs pe care nu l-a motivat.

Recursul este nul.

Potrivit art. 303 C. proc. civ., recursul se va motiva în termen de 15 zile de la comunicarea motivării hotărârii.

In conformitatea cu dispozițiile art. 306 C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.

In speță, examinându-se cauza din oficiu, sub aspectul temeiurilor legale de casare, nu s-a constatat însă nici un temei care să impună desființarea hotărârii atacate, aceasta în raport de probele administrate în cauză, fiind temeinică și legală.

In consecință, urmează a se constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de A.A.R. împotriva sentinței civile nr.923 din 17 iunie 2003 a Curții de Apel București, Secția contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2004.