Limitation of free circulation based on illegal residence in another EU member state: proportionality requirement under Protocol No. 4 ECHR and exhaustion of legal consequences through readmission.

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Tribunalul Oradea, prin sentința civilă nr. 85 din 24 ianuarie 2007 a respins cererea reclamantei Direcția Generală de Pașapoarte de restrângere a exercitării dreptului la libera circulație a pârâtei T.A., cu motivarea că din declarația redactată de organul de poliție și necoroborat cu alte probe nu rezultă că pârâta ar reprezenta un pericol în sensul art. 2 din Legea nr. 79/1995 privind ratificarea Protocolului nr. 11 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 162 din 26 aprilie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței, pentru considerentele ce urmează.

Simpla neîndeplinire a formalităților privind intrarea, ieșirea, circulația străinilor nu este de natură a constitui în sine, o conduită care să justifice prin ea însăși o măsură de limitare a libertății de circulație, față de dispozițiile art. 3 din Protocolul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, criticând hotărârea pentru motivele ce urmează.

Autoritățile române nu pot cenzura returnarea intimatei din Franța, deoarece din declarația de grefă a pârâtei rezultă că aceasta a fost returnată pentru ședere ilegală, încălcând art. 5 din Legea nr. 248/2005.

Prin Tratatul privind aderarea Bulgariei și României s-a suspendat pe o perioadă de 2 ani de la data aderării aplicabilitatea Directive nr. 2004/38/CE, care, nefiind transpusă în legislația internă, nu face parte de drept din legislația internă.

Conduita intimatei a adus atingere imaginii și intereselor României în raporturile cu Franța, înainte de România să adere la Uniunea Europeană.

Din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că recurenta invocă aplicarea greșită a legii, astfel încât Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. le va încadra în motivele prevăzute de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a probatoriilor administrate, Înalta Curte reține cele ce succed.

Intimata a fost returnată din Franța la data de 4 august 2006 în baza acordului încheiat de România cu acest stat.

Recurenta, în susținerea cererii sale, a administrat doar două înscrisuri, ambele personal de la intimată, din care rezultă că aceasta a părăsit România la 24 mai 2006 și că la 26 iulie 2006 a fost depistată în Franța și returnat.

Potrivit dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 singura condiție de restrângere a dreptului la libera circulație este ca persoana în cauză să fi fost returnată în baza acordului de readmisie încheiat cu respectivul.

Această reglementare restrictivă vine însă în conflict cu prevederile art. 2 pct. 3 al Protocolului nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Conform acestor norme prioritare față de dreptul intern, libertatea de circulație a unei persoane poate fi limitată doar pentru motive de securitate națională, siguranță publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, or pentru protejarea drepturilor și libertăților altor persoane.

Pentru ca aceste motive de ordine publică să justifice măsurile de îngrădire a dreptului la liberă circulație, este necesar să fie respectat principiul proporționalității, iar conduita persoanei în cauză să fie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.

Or, astfel de motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuși al expulzării, pentru că ar însemna ca principiul proporționalității în adoptarea măsurii, să nu mai intereseze și, astfel, să fie ignorată exigența normei europene.

Nerespectarea culpabilă a cerințelor de ședere pe teritoriul Franței a fost sancționată și s-a consumat prin adoptarea măsurii expulzării de către statul respectiv.

Situația juridică ce a fost creată prin faptul șederii nelegale pe o perioadă de două luni s-a epuizat prin adoptarea măsurii returnării, iar la momentul la care se solicită restrângerea liberei circulații, normele incidente nu mai impus condiții decurgând din nerespectarea anterioară a unei cerințe de ședere în spațiul Uniunii, urmare a aderării României de la 1 ianuarie 2007 la Uniunea Europeană.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 162 din 26 aprilie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2007.