Recognition of refugee status for pension accrual period based on documentary evidence overriding contradictory witness testimony
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the pension authority's appeal, thereby upholding the Court of Appeal's judgment that reinstated the individual's status as a refugee for the period from September 1940 to July 25, 1943. The dispute concerned the pension institution's challenge to a lower court decision recognizing the appellant's refugee qualification for the early war period, arguing that witness testimony was contradictory; however, the final court determined the original ruling was legally sound because corroborating evidence, including a certificate issued by the Ministry of National Economy and authenticated declarations, reliably established the period of refuge from Bessarabia to Nazi-occupied Poland and subsequent return. The decisive legal basis was the assessment of probative value under civil procedure rules, specifically Article 312 of the Code of Civil Procedure, which governed the dismissal of the appeal as unfounded following the correction of evidentiary gaps by documentary proof.
Legislator headnote
AI generatedart. 312 C. proc. civ; Recognition of refugee status for pension accrual period based on documentary evidence overriding contradictory witness testimony: În consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
B.M., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Timiș, a solicitat anularea hotărârii nr. 4039 din 9 decembrie 2002 emisă de pârâtă și obligarea ei la emiterea unei noi decizii, prin care să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și pentru perioada septembrie 1940 – 25 iulie 1943.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 75 din 18 martie 2003, a admis acțiunea.
Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, pârâta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și, în fond, respingerea acțiunii.
Se arată că i-a acordat pârâtului calitatea de refugiat doar pe perioada 25 aprilie 1944 – 6 martie 1945, conform probelor administrate în fața comisiei, or declarațiile martorilor au fost contradictorii, nu atestă în mod cert perioada de refugiu.
Recursul este nefondat.
Neajunsurile reținute de pârâtă, contradicțiile din depozițiile martorilor, au fost remediate prin probele administrate în fața instanței de judecată, respectiv adeverința pentru repatriații prin Germania eliberată de Ministerul Economiei Naționale – Comisariatul General al Refugiaților.
Din coroborarea probelor administrate, declarațiile autentificate ale lui S.H. și C.E., cu actul depus, instanța, în mod judicios, a reținut că reclamantul s-a refugiat din Bucovina, în Polonia, ocupată de trupele naziste și apoi a fost returnată în România și pentru perioada septembrie 1940 – 25 iulie 1943.
În consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 75 din 18 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2003.