Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3015/2003 AI generated

Stamp duty satisfaction under Article 29(4) of Law No. 146/1997 and annulment of appeal for non-payment of judicial fees

Case Number Decizia nr. 3015/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Ministry of Finance as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that annulled the administrative acts rejecting a stamp duty objection, while separately annulling the individual plaintiff’s appeal for failure to pay the required judicial fees. The dispute concerned the validity of a tax authority decision that dismissed a challenge to a 2% stamp duty imposed on a litigation object, where the appellant argued that the stamp duty had not been properly satisfied. The court held that the mandatory participation of the prosecutor was respected and that the dispute fell under the specific provision for a 2% stamp tax on the contested amount, confirming the lower court's annulment of the administrative acts. However, the plaintiff’s appeal against the denial of their request to clarify the judgment was annulled pursuant to procedural norms stipulating that failure to fulfill legal payment obligations results in the automatic dismissal of the filing.

Legislator headnote

AI generated

art. 2811 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997; Stamp duty satisfaction under Article 29(4) of Law No. 146/1997 and annulment of appeal for non-payment of judicial fees: În speță își găsesc aplicarea dispozițiile art. 29 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 care prevăd o taxă de timbru de 2% la suma contestată, astfel că soluția instanței de admitere a acțiunii, de anulare a actelor contestate și de constatare că a fost satisfăcută taxa de timbru, este legală.

Keywords

AI generated
payment of stamp duty legal fees obligation to pay tax judicial authority non-administrative dispute administrative dismissal

Cited Legislation

AI generated
art. 2811 C. proc. civ
70 din 23 mai 2002, potrivit art. 2811 C. proc. civ.
art. 312 C. proc. civ
În consecință, recursul pârâtului urmează a fi respins ca nefondat în baza art. 312 C. proc. civ.
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997
123/1997), potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligațiilor legale până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

B.M. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat anularea deciziei nr. 763 din 12 mai 2000, prin care s-a respins plângerea formulată împotriva dispoziției nr. 26 din 10 martie 2000, prin care Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați a respins ca insuficient timbrată contestația la taxa de timbru stabilită de Tribunalul Galați în dosarul nr. 27/2000.

Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 70 din 23 mai 2002, a admis acțiunea, a anulat actele contestate și a constatat că taxa de timbru de 2% pentru soluționarea contestației la taxa de timbru a fost satisfăcută, reținând că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997.

Prin cererea formulată la 29 iulie 2002, B.M. a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 70 din 23 mai 2002, potrivit art. 2811 C. proc. civ.

Reclamanta a arătat că, deși s-au anulat actele contestate și s-a constatat că taxa de timbru de 2% a fost legal satisfăcută, nu rezultă și dacă organului fiscal i se remite spre rezolvare și contestația la taxă formulată în dosarul nr. 27/2000 a Tribunalului Galați.

În consecință, a solicitat ca prin dispozitivul sentinței instanța să dispună și trimiterea la organul fiscal spre competentă soluționare a contestației la taxa din 20 ianuarie 2000, formulată în dosarul nr. 27/2000.

Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 105 din 19 august 2002, a respins cererea de completare formulată de B.M., întrucât fiind anulate actele contestate, urmează a fi soluționată plângerea pe fond.

Împotriva sentinței nr. 70 din 23 mai 2002 a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați în numele și pentru Ministerul Finanțelor, susținând că se impune admiterea recursului și casarea sentinței pentru neparticiparea procurorului, iar pe fondul cauzei se arată că nu s-a satisfăcut taxa de timbru, astfel că acțiunea trebuia respinsă.

Împotriva sentinței nr. 105 din 19 august 2002 a declarat recurs B.M. și a solicitat admiterea lui și casarea sentinței, întrucât instanța s-a pronunțat în legătură cu alt obiect, apărând încă un pârât care în acțiunea principală nu a figurat – Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați.

Recursul declarat de pârât este nefondat, iar recursul declarat de B.M. va fi anulat ca netimbrat.

Din verificarea încheierii de dezbateri din 13 mai 2002 rezultă că procurorul a participat la soluționarea cauzei și a pus concluzii, fiind respectate dispozițiile Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea OU.G. nr. 13/2001, care prevăd participarea obligatorie în cauze financiare a procurorului.

În speță își găsesc aplicarea dispozițiile art. 29 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 care prevăd o taxă de timbru de 2% la suma contestată, astfel că soluția instanței de admitere a acțiunii, de anulare a actelor contestate și de constatare că a fost satisfăcută taxa de timbru, este legală.

În consecință, recursul pârâtului urmează a fi respins ca nefondat în baza art. 312 C. proc. civ.

Recursul reclamantei B.M. va fi anulat ca netimbrat, întrucât aceasta a fost citată cu această mențiune , dar prin cererea depusă la dosar consideră că nu datorează și nu înțelege să o satisfacă (15.000 lei taxă judiciară și 1.500 lei timbru judiciar).

În cazul nerespectării dispozițiilor legale, privind plata taxei judiciare de timbru (Legea nr. 146/1997) și a timbrului judiciar (Legea nr. 123/1997), potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligațiilor legale până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

Cum reclamanta-recurentă nu a dat curs obligației legale ce-i incumba, urmează a se anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 70 din 23 mai 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de B.M. împotriva sentinței nr. 105 din 19 august 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2003.