Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 521/2007 AI generated

Suspension of transport license for missing documentation: concurrence of administrative and contraventional sanctions; operator liability for driver's autonomous actions

Case Number Decizia nr. 521/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Justice and Cassation dismissed the appeal filed by a transport company, upholding the Court of Appeal’s judgment that validated the administrative agency’s decision to suspend the company's public road transport license for 30 days. The dispute arose from an administrative challenge against the suspension order, which was issued after an inspector found the operator’s vehicle in service without mandatory documentation, including the transport contract, driver’s employment badge, vehicle lease, and route plate, despite the operator’s defense that the vehicle was moving outside official service hours at the driver’s initiative. Relying on the Public Procedure Law, the court determined that the lower court had proper jurisdiction because the operator had exhausted the internal administrative appeal process with the central authority, and it rejected the argument that the license suspension violated the principle of non-cumulation of penalties, clarifying that administrative sanctions for grave infractions under the National Transport Law and related ministerial orders are distinct from and can be imposed concurrently with contraventional fines. The court further held that the operator remained liable for the infraction because the vehicle was licensed in its name under a lease agreement, and the driver’s autonomous actions did not absolve the operator of regulatory responsibilities.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2005, art. 304 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 304 pct. 3 C. proc. civ, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 3 pct. 1 C. proc. civ; Suspension of transport license for missing documentation: concurrence of administrative and contraventional sanctions; operator liability for driver's autonomous actions: Recurenta - reclamantă nu și-a structurat motivele de recurs potrivit art. 304 C. proc. civ., dar cauza este supusă prevederilor art. 3041 C. proc. civ. și poate fi examinată sub toate aspectele.

Keywords

AI generated
transport law administrative sanction licensing procedure action for liability driving without authorization non-administrative dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 158 din 21 iunie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC R.V.G.S. SRL Botoșani în contradictoriu cu pârâta A.R.R. și A.R.R. – agenția Botoșani, având ca obiect anularea Deciziei nr. 860 din 17 martie 2006, prin care cea de-a doua pârâtă a dispus suspendarea pentru o perioadă de 30 de zile a copiei conforme a licenței de transport public rutier de persoane, eliberată în favoarea reclamantei.

În considerentele sentinței, Instanța a reținut că decizia contestată a fost emisă în urma unui control efectuat la data de 15 martie 2006, când s-a constatat că operatorul de transport, reclamanta SC R.V.G.S. SRL Botoșani, efectua un transport rutier public de persoane prin servicii organizate în trafic național, fără a avea la bordul vehiculului, contractul sau comanda de transport, legitimația de serviciu a conducătorului auto din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport rutier, contractul de închiriere în original sau copia legalizată pentru vehicul, lipsa plăcii de traseu cu indicarea executantului și a tipului de transport.

Cu privire la motivele de nulitate invocate de reclamantă, Instanța a reținut că nota de control din 15 martie 2005 reprezintă înscrisul prin care s-a constatat încălcarea reglementărilor în vigoare din domeniul transporturilor rutier, potrivit art. 11 din Ordinul M.T.C.T., iar reclamanta nu a contestat faptul că la data controlului, autovehiculul a fost depistat în trafic executând transport ocazional de persoane pe ruta Botoșani-Suceava fără a avea documentele prevăzute de art. 100 din Ordinul M.T.C.T. nr. 1987/2005, susținând doar că autoturismul nu era trimis în cursă de operatorul de transport, ci se deplasa din inițiativa proprie a conducătorului auto, în afara atribuțiilor de serviciu.

Instanța a mai reținut că vehiculul în discuție a fost licențiat în vederea executării de transport rutier public de persoane în servicii ocazionale pe numele reclamantei, astfel încât plecarea în cursă din inițiativa proprietarului acestuia nu atenuează culpa operatorului de transport.

Față de această situație, Instanța de Fond a constatat că sunt incidente prevederile art. 20 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2005, coroborate cu art. 11 din Ordinul M.T.C.T. nr. 1987/2005, Decizia nr. 860 din 17 martie 2006 emisă de A.R.R. – agenția Botoșani fiind legală și temeinică.

Sentința menționată a fost atacată cu recurs, în termenul legal, de către reclamantă, care a solicitat casarea acesteia și, pe fond, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, recurenta - reclamantă a arătat că Instanța de Fond nu a ținut seama de împrejurarea că pentru o singură faptă, constând în lipsa de la bordul autovehiculului a documentului de transport corespunzător serviciului efectuat, au fost întocmite două acte, nota de constatare din 15 martie 2006 și procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din 15 martie 2006.

Astfel, în opinia recurentei - reclamante, au fost încălcate prevederile art. 151 din Ordinul M.T.C.T. nr. 1987/2005, potrivit cărora în cazurile în care în urma controlului nu se impune aplicarea sancțiunilor prin încheierea unui proces - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, sancțiunile administrative se aplică pe baza unei note de control.

Recurenta - reclamantă a mai arătat că Instanța de Fond nu a avut în vedere faptul că deplasarea din Botoșani către Suceava a avut loc în afara atribuțiilor de serviciu ale conducătorului auto, decizia de îmbarcare a călătorilor neaparținând operatorului de transport. Legislația în vigoare nu interzice ieșirea autovehiculelor din parcul auto în afara programului de transport zilnic, fiind interzis numai transportul de călători fără documentele prevăzute de lege.

Recurenta - reclamantă nu și-a structurat motivele de recurs potrivit art. 304 C. proc. civ., dar cauza este supusă prevederilor art. 3041 C. proc. civ. și poate fi examinată sub toate aspectele.

Printr-o completare înregistrată la dosar la data de 12 decembrie 2006, recurenta - reclamantă a invocat și motivul de ordine publică al necompetenței materiale a Instanței de Fond, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta - reclamantă a arătat că actul administrativ a cărui anulare a solicitat-o a fost emis de agenția A.R.R. Botoșani, care are capacitate de drept public și nu este autoritate centrală.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că Decizia nr. 860 din 17 martie 2006 este temeinică și legală, fiind emisă în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2005 și ale art. 11 alin. (2) lit. n) din Ordinul M.T.C.T. nr. 1987/2005.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, ținând seama de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Este adevărat că actul administrativ dedus judecății, Decizia nr. 860 din 17 martie 2006, a fost emisă de agenția A.R.R. Botoșani, structură deconcentrată în teritoriu, cu capacitate de drept public, a A.R.R.

Recurenta reclamantă a exercitat însă un recurs ierarhic împotriva acestei decizii, conform art. 7 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 primind răspuns prin adresa din 29 martie 2006, emisă de A.R.R., care a comunicat că menține măsurile dispuse.

În considerarea soluției date plângerii prealabile administrative, recurenta - reclamantă a chemat în judecată, pe lângă agenția A.R.R. Botoșani, și A.R.R. structură centrală care atrage competența în primă Instanță a Curții de Apel, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

În consecință, motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se constată a fi neîntemeiat.

Critica privind încălcarea prevederilor art. 151 din Ordinul M.T.C.T. urmează de asemenea, a fi înlăturată, pentru că suspendarea copiei conforme a licenței de transport este o sancțiune administrativă expres prevăzută de art. 20 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere și art. 11 din Normele privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora, aprobate prin Ordinul M.T.C.T. nr. 1987/2005, pentru abateri grave sau repetate de la reglementările în vigoare privind transportul rutier și/ sau protecția mediului.

Ea nu are natura juridică a unei sancțiuni contravenționale principale, care să nu poată fi dispusă concomitent cu aplicarea amenzii pentru contravenția prevăzută de art. 58 litera e) din O.U.G. nr. 109/2005, când pentru fapta constatată sunt întrunite și condițiile angajării răspunderii contravenționale.

Chiar din conținutul prevederii legale indicate de recurenta - reclamantă, art. 151 din Ordinul M.T.C.T., rezultă existența distincției între aplicarea sancțiunilor administrative și aplicarea sancțiunilor contravenționale.

Susținerea privind efectuarea transportului de călători în afara programului de transport, din inițiativa conducătorului auto, nu poate înlătura răspunderea operatorului de transport pentru abaterea prevăzută de art. 11 alin. (2) lit. n) din Ordinul M.T.C.T. nr. 1987/2005, de vreme ce autovehiculul a fost licențiat pe numele societății recurente, în baza unui contract de închiriere prin care folosința a fost transmisă operatorului de transport.

Având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, menținând sentința atacată, ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC R.V.G.S. SRL Botoșani împotriva sentinței civile nr. 158 din 21 iunie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2007.