Magistrate pension indexation dispute; jurisdiction under general social insurance law versus special judicial organization statute.

Asupra recursului de față;

Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta A.G. a chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și Casa Națională de Pensii București, pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța să-i oblige pe aceștia la plata diferenței de pensie de serviciu pe perioada noiembrie 2000 – la zi și în continuare precum și la achitarea acestor sume actualizate.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în urma apariției O.G. nr.83/2000 a fost modificată Legea nr.50/1996 privind salarizarea personalului din organele autorității judecătorești și că în raport de dispozițiile art.103 alin.5 din Legea nr.92/1992 pensiile magistraților se actualizează în raport de nivelul salariului de bază al magistraților în activitate, ceea ce înseamnă că și pensia ei trebuia reactualizată. Se mai arată în acțiune că parchetul a actualizat pensia de serviciu înlăturând în mod ilegal partea din pensie ce reprezintă sporul de vechime în muncă și sporul de stabilitate ce au fost avute în vedere la data stabilirii pensiei.

Curtea de Apel București prin sentința civilă nr.224/2003 și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, secția VIII-a.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în raport de dispozițiile art.154 din Legea nr.19/2000 competent a soluționa cauza este Tribunalul București, nici o altă dispoziție legală neprevăzând competența Curții de Apel București.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A.G.

În motivarea recursului, recurenta reclamantă a susținut în esență că pensiile magistraților sunt reglementate printr-o dispoziție specială respectiv art.103 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, diferită de Legea nr.19/2000 privind regimul general al pensiilor, soluționarea litigiilor ce se nasc fiind de competența Curților de Apel.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate în raport de dispozițiile art.304 – 3041 C.proc.civ., Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:

Incontestabil, din cuprinsul acțiunii introductive de instanță rezultă că ceea ce contestă recurenta-reclamantă este cuantumul pensiei pe care o primește, ca urmare a faptului că reactualizarea acesteia nu a fost făcută conform dispozițiilor legale, în speță art.103 alin.5 din Legea nr.92/1992.

Sub acest aspect, Curtea urmează a reține că acțiunea dedusă judecății este un litigiu de asigurări sociale referitor la modul de calcul al pensiei inițial stabilite.

Este adevărat că art.103 alin.5 din Legea nr.92/1992 privind organizarea judecătorească reprezintă o dispoziție specială cu privire la modul de actualizare al pensiilor magistraților, dar această dispoziție nu prevede și o competență specială sau derogatorie de la dreptul comun în cazul litigiilor privind modul de calcul al pensiilor, chiar dacă este vorba de pensiile de serviciu (cazul magistraților).

Așa fiind, în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Astfel potrivit dispozițiilor art.155 lit. „f” din Legea nr.19/2000 „Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind:….. modul de stabilire și de plată a pensiilor, a indemnizațiilor și a altor drepturi de asigurări sociale”.

Prin textul de lege invocat, nu se face nici o distincție în raport de categoriile de pensii, iar art.103 din Legea nr.1992/1992 aplicabil magistraților pensionari, nu cuprinde norme speciale de procedură și competență derogatorie de la dreptul comun, respectiv de la Legea nr.19/2000.

Invocarea dispozițiilor art.3 C.proc.civ. nu prezintă relevanță juridică sub aspectul competenței materiale de vreme ce recurenta nu atacă un act administrativ ci contestă modul de calcul al pensiei ce i se cuvine.

În consecință, în baza dispozițiilor art.312 C.proc.civ., recursul va fi respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de A.G. împotriva sentinței civile nr.224 din 19 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.