Appeal allowed; Government's inaction on farmland compensation ruled administrative refusal, case remanded for merits.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta E.A. prin cererea înregistrată la 6 ianuarie 2003 a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca instanța să dispună obligarea primului pârât la emiterea hotărârii, prevăzute de art.40 din Legea nr.1/2000 și art. 1 pct. (4) din O.U.G. nr.102/2001, iar pe cel de-al doilea pârât, la repararea pagubei, constând în dobândă civilă, în sumă de 160 milioane lei, corespunzătoare a 16 ha teren arabil ce nu poate fi retrocedat, astfel cum rezultă din adeverința eliberată de Primăria Berbești, județul Vâlcea.

Ulterior, reclamanta și-a întregit acțiunea în sensul de a fi obligat Guvernul să emită o hotărâre în care să se stabilească sursele financiare și modalitățile de plată către foștii proprietari și să-i plătească daune, conform art.16 din Legea nr.29/1990, în cuantum de 100.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.

Totodată, a solicitat ca Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat la plata dobânzii civile în cuantum de 24,48% pe an la suma ce se va stabili în urma emiterii hotărârii.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr.29/F-C din 17 februarie 2003 a respins ca nefondată acțiunea împotriva pârâtului Guvernul României, a disjuns acțiunea privind Ministerul Finanțelor și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Horezu, județul Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că, în acțiunea ce privește Guvernul nu sunt incidente dispozițiile art.1 din Legea nr.29/1990, iar în ce privește acțiunea formulată împotriva Ministerului Finanțelor, aceasta este o acțiune de drept comun, așa încât primează excepția de necompetență materială invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct. (7) și (9) din C. proc. civ. susținând, în esență, că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii și că instanța a apreciat greșit legea.

Recurenta reclamantă a criticat și soluția ce decurge din admiterea excepției de necompetență materială, susținând că chiar legea permite expres prorogarea competenței, invocând în acest sens Legea nr.146/1997 și H.G. nr.752/1999 privind actualizarea taxelor judiciare de timbru.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale incidente cauzei, se constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce urmează.

Din adeverința eliberată de Primăria Berbești, județul Vâlcea nr.7029 din 3 octombrie 2002 rezultă că reclamanta E.A. figurează, în calitate de moștenitoare, cu o suprafață de 16,38 ha, în anexa cuprinzând persoanele cărora în baza Legii nr.1/2000 li se vor acorda despăgubiri pentru terenul neretrocedat.

Potrivit art.40 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de urgență nr.102 din 27 iunie 2001 „… prin hotărâre a Guvernului, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor stabili valoarea terenurilor arabile și a celor forestiere, sursele financiare și modalitățile de plată către foștii proprietari”.

Cum o astfel de hotărâre nu a fost emisă, după expirarea termenului de 45 de zile, stabilit în actele normative precitate, reclamanta s-a adresat, în repetate rânduri, atât Guvernului României, cât și Ministerului Finanțelor Publice, solicitând elaborarea și publicarea hotărârii pentru a putea beneficia de despăgubirile legale.

Prin adresele nr.1062 din 12 decembrie 2002 și nr.1210 din 23 decembrie 2002 Prefectura județului Vâlcea i-a comunicat că actul normativ privitor la despăgubirile bănești este în fază de proiect și urmează să fie adoptat în anul 2003.

Prin urmare deși Guvernul României avea obligația legală de a emite o hotărâre în aplicarea Legii nr.1/2000, o asemenea hotărâre nu a fost adoptată până la data introducerii acțiunii și nici până la data prezentului recurs.

Or, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Având în vedere cele ce preced, se constată că, în raport cu obiectul cererii deduse judecății, acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.1 din Legea nr.29/1990 este admisibilă și adresată în mod corect instanței de contencios administrativ.

Așa fiind, recursul va fi admis, se va casa hotărârea atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de E.A. împotriva sentinței civile nr.29/F-C din 17 februarie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.