Property restitution: inapplicability of minority and religious cult restitution laws to assets of private legal entities not qualifying as national communities

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1541 din 27 septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului M.J., formulată în contradictoriu cu pârâții F.C. și Guvernul României – Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, dispunând anularea deciziei nr. 427 din 14 octombrie 2004, emisă de Comisia specială de retrocedare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că actul administrativ contestat a fost dat cu aplicarea greșită a legii, cererea de retrocedare formulată de F.C. fiind în mod greșit soluționată de către pârâta Comisia specială de retrocedare, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, întrucât, în speță, ar fi fost aplicabilă procedura de drept comun în materia restituirii imobilelor preluate abuziv de către statul român – procedură instituită de legea cadru în domeniu, respectiv Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta F.C., criticând-o întrucât a interpretat eronat probele administrate și dispozițiile legale în materie.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Analizând actele dosarului și cererea de recurs în raport de dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele.

Prin cererea introductivă de instanță, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 427/2004 emisă de Comisia Specială de Retrocedare, prin care s-a dispus retrocedarea nudei proprietăți a imobilului situat în București. În acest imobil, în prezent funcționează Spitalul P.D.C.A.

Ministerul de Justiție trebuia să plătească, conform aceleiași decizii, o chirie lunară în raport de prevederile H.G. nr. 244/2004.

F.C. a formulat cerere de restituire a imobilului în anul 2003 și prin decizia în litigiu s-a restituit, deși legea - cadru în această materie este Legea nr. 10/2001.

Procedura Legii nr. 10/2001 consacrată de O.U.G. nr. 21/1997, O.U.G. nr. 13/1998, O.U.G. nr. 83/1999 și O.U.G. nr. 94/2000 este aplicabilă la două categorii de imobile, respectiv imobile care au aparținut organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților din România și imobile care au aparținut cultelor religioase.

De necontestat este faptul că din probele administrate, respectiv actele depuse la dosar, imobilul în discuție nu este cuprins în categoria celor mai sus arătate.

Rezultă de asemenea din acte că imobilul a intrat încă din anul 1926, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în patrimoniul SC A.S.M.I.O., membrii fondatori având calitatea de medici.

Acest imobil a fost scos din patrimoniul persoanelor juridice mai sus invocate prin decretul de naționalizare, nu înainte, cum greșit se susține de recurentă.

Prin urmare, fără putință de tăgadă și cum corect a reținut prima instanță, comunitatea minorităților naționale, este continuatoarea persoanelor juridice titulare, de la care statul a preluat bunurile.

Prin urmare, SC A.S.M.I.O. este persoană juridică, fapt atestat de instanța de judecată care a autorizat funcționarea acesteia în condițiile Legii nr. 10/2001 și de S.C.M.

Așa fiind, această persoană juridică, subiect de drept distinct, nu poate fi considerată comunitate, cum de altfel rezultă și din actul de constituire, referitor la scopul acesteia, acela de a acorda ajutor tuturor celor lipsiți de mijloace, fără deosebire de națiune sau credință, deci fără limitare la minoritatea evreiască.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în mod legal instanța Curții de Apel a stabilit că imobilul în litigiu a aparținut unei persoane juridice de drept privat, care nu este o comunitate, între imobil și o comunitate a minorităților evreiești, neexistând vreo legătură în sens juridic.

Prin urmare, imobilul a fost greșit introdus în categoria celor aparținând minorităților naționale, în speță aplicându-se fără putință de tăgadă doar dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Fundația recurentă nu a dovedit cu actele existente la dosar situația juridică din care ar rezulta că Spitalul P.D.C.A. ar fi inclus în bunurile vizate de Decretul nr. 113/1940, astfel încât să fi fost proprietară de drept a acestuia.

Corect Curtea de Apel a apreciat că în speță nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 501/2002, care constituie o lege specială, această procedură nefiind aplicabilă imobilului restituit prin decizia contestată.

Imobilul a aparținut unei persoane juridice de drept privat, care nu poate fi considerată o comunitate și prin urmare nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 16 din S.C.M., imobilul fiind greșit introdus în categoria celor aparținând comunității evreiești.

Așadar, este cert că bunul nu poate fi restituit F.C. sau F.C.E., neavând caracter de bun comunitar.

Față de toate aceste aspecte, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat de F.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta F.C. împotriva sentinței civile nr. 1541 din 27 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2007.