Requiring public security threat to restrict EU free movement post-deportation
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, leaving in force the lower courts' rulings that rejected the Passport Directorate's request to restrict the defendant's right of free movement for up to three years. The dispute arose from a civil action seeking to impose entry restrictions following the defendant's return from Italy, challenging the lower courts' refusal to enforce such limits. The court held that the domestic measure was legally unfounded because, under Article 2(2)-(3) of Protocol No. 4 to the European Convention on Human Rights and Directive 2004/38/EC, restricting free movement requires a threat to public security, safety, or health that must be justified by an extreme situation; the mere fact of prior deportation by foreign authorities was deemed insufficient evidence to meet this high threshold for derogation from the fundamental right of circulation.
Legislator headnote
AI generatedart. 38 din Legea nr. 248/2005, art. 25 din Constituție, art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005; Requiring public security threat to restrict EU free movement post-deportation: Se susține că în speță sunt aplicabile prevederile art. 38 din Legea nr. 248/2005, astfel de limitări fiind posibile în raport de prevederile art. 25 din Constituție și art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, în sensul cărora dreptul la liberă circulație nu este absolut, ci este supus unor reglementări legale. Ori, aceste reguli sunt strict stabilite prin Legea nr. 248/2005.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 363 din 27 martie 2007 a Tribunalului Bihor a fost respinsă acțiunea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte, prin care s-a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație pe o perioadă de cel mult 3 ani al pârâtei T.C., care a fost returnată din Italia la data de 26 octombrie 2006.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere că de la 1 ianuarie 2007, dată de la care România este membră a Uniunii Europene, potrivit art. 2 pct. 1, 2 și 3 din Convenția Europeană de Drepturilor Omului exercițiul dreptului la liberă circulație nu poate face obiectul altor restrângeri, decât cele care privesc securitatea, siguranța și ordinea publică.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 290 din 12 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea.
S-a apreciat că expulzarea dispusă de autoritățile italiene nu este suficientă prin ea însăși pentru că instanța română să interzică la rândul său dreptul la liberă circulație a persoanei, în lipsa unor dovezi suplimentare care să justifice o astfel de limitare.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recursul de față, solicitând schimbarea soluției și admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
Se susține că în speță sunt aplicabile prevederile art. 38 din Legea nr. 248/2005, astfel de limitări fiind posibile în raport de prevederile art. 25 din Constituție și art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, în sensul cărora dreptul la liberă circulație nu este absolut, ci este supus unor reglementări legale. Ori, aceste reguli sunt strict stabilite prin Legea nr. 248/2005.
Se arată în motivarea recursului că prevederile legii menționate sunt în deplină concordanță cu prevederile constituționale, cât și cu dispozițiile comunitare în materie. Ele reflectă preocuparea autorităților române de a adopta normele interne de principiile instituite la nivel comunitar, astfel încât legea este aplicabilă și după data aderării, având un scop legitim, anume prevenirea săvârșirii unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice din acel stat.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
Instanța de apel a avut în vedere în mod judicios că în aplicarea dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care prevede în adevăr posibilitatea luării măsurii de limitare a dreptului la liberă circulație, instanța trebuie să respecte și dispozițiile art. 2 pct. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția Europeană de Drepturilor Omului, în sensul de a verifica dacă această măsură urmează unul din scopurile de interes general prevăzute la pct.3 al articolului menționat.
S-a reținut în mod corect că simpla returnare a pârâtei din Italia la data de 26 octombrie 2006 nu poate constitui un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului celei în cauză la liberă circulație pe teritoriul statelor Uniunii Europene și în afara sa, cum este cazul în speță, câtă vreme nu s-a dovedit că o atare măsură ar corespunde unei situații extreme, necesară pentru limitarea dreptului, în acord de prevederile Directivei Parlamentului și Consiliului Europei nr. 2004/38 din 29 aprilie 2004, ce are în vedere afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice.
Cum aceste cerințe nu sunt întrunite în cauză, rezultă că în mod corect a fost respinsă acțiunea, astfel că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei civile nr. 290 din 12 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2007.