Restriction of EU free movement rights: mandatory vs. discretionary judicial review of readmission grounds

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 18 decembrie 2006, Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului Bihor să dispună restrângerea exercitării de către pârâtul F.F. a dreptului la liberă circulație în Franța pe o durată de până la 3 ani.

Motivând cererea, reclamanta a susținut că pârâtul F.F. a fost returnat din Franța la data de 18 noiembrie 2006 în baza acordului de readmisie dintre România și acest stat, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005, potrivit cu care măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani.

Cererea astfel motivată a fost respinsă prin sentința nr. 290/C/2007 din 6 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă, iar apelul declarat de reclamantă a fost respins prin decizia nr. 280/2007-A din 7 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, cu motivarea că simpla returnare a pârâtului din Franța neînsoțită de alte probe, nu constituie în sine o conduită de natură a afecta ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică.

Reclamanta a declarat recurs, prin care, a solicitat casarea hotărârilor de mai sus și, pe fond, admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Dezvoltând critica de nelegalitate, reclamanta a susținut că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005, prin aceea că nu s-a observat că returnarea unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei suficient și necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație.

A mai arătat că prevederile legale invocate în susținerea recursului sunt în deplină concordanță cu cele ale art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 alin. (4) din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Recursul nu este fondat.

Dezvoltând critica de nelegalitate reclamanta s-a limitat la a susține că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin aceea că nu s-a observat că returnarea unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei suficient și necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene.

Asemenea susținere nu este corectă prin ea însăși.

Astfel, art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prevede că „restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă”...”.

Posibilitatea, iar nu obligativitatea stipulată prin legi obligă pe judecătorul sesizat, fără a cenzura în vreun fel însăși măsura returnării, să stabilească faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză, dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel comunitar și să examineze acele fapte și măsura cerută prin prisma raportului de proporționalitate și apoi hotărând fie în sensul admiterii cererii dedusă judecății lui, fie în sensul respingerii acesteia.

În concordanță cu considerentele de mai sus au procedat instanțele în cauza de față, stabilind că pârâtul a fost returnat din Franța, dar fapta a avut numai aparența de ilegalitate, în realitate pârâtul se afla legal pe teritoriul Franței.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 280/2007-A din 7 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2007.