EU Law Preempts Domestic Passport Curbs; Return Under Readmission Pact Not Enough to Restrict Free Movement

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra prezentului recurs, constată următoarele:

Prin acțiunea întocmită la 20 februarie 2007 pe rolul Tribunalului Bihor reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani pentru pârâtul D.A.F.

Acțiunea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 38 lit. a), art. 39 și art. 52 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată de O.G. nr. 5/2006.

În fapt s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 28 septembrie 2006 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară și ratificat prin Legea nr. 173/1997.

Tribunalul Bihor prin sentința civilă nr. 72/C/2007 din 22 ianuarie 2007, a respins acțiunea ca nefondată.

S-a reținut că: acțiunea este neîntemeiată, în raport de împrejurarea că la 1 ianuarie 2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene. O restrângere a libertății de circulație în temeiul art. 52 și art. 38 din Legea 248/2005 ar însemna practic o restrângere a acestui drept și pe teritoriul României, în condițiile în care s-au ridicat bariere de existență înainte de 1 ianuarie 2007, cât privește circulația persoanelor.

Curtea de apel Oradea prin decizia civilă nr. 72/2007 – A din 10 aprilie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

S-a reținut că începând cu 1 ianuarie 2007 o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană, limitarea libertății de circulație a cetățenilor români se poate face numai cu respectarea reglementărilor comunitare în materie, respectiv a Directivei nr. 38/2004 și Regulamentului 1612/ 1968. Or, potrivit acestei directive, limitarea nu se poate face decât pentru motive de ordine publică, siguranță sau sănătate publică, motive nedovedite în cauză.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat în termen legal recurs.

Criticile în fapt s-au referit în esență, la împrejurarea că exercitarea dreptului la liberă circulație are loc cu respectarea unei obligații impuse de lege și limitările aduse acestui drept și permise de Legea 248/2005 nu contravin nici normelor constituționale (art. 53) și nici reglementărilor internaționale care consacră acest drept.

S-a arătat că migrația ilegală care presupune o deplasare a persoanelor care au intrat ilegal pe teritoriul unui stat sau care nu mai îndeplinesc condițiile de ședere în acel stat este o problemă de interes public și deci supusă limitărilor.

S-a mai susținut că, împrejurarea că România a devenit stat membru al Uniunii Europene după 1 ianuarie 2007 nu înlătură aplicarea dispozițiilor invocate, de vreme ce România a negociat o perioadă de tranziție de 2-7 ani (care curge de la 1 ianuarie 2007) la capitolul libera circulație a persoanelor și care permite ca unele state să ia măsuri restrictive pentru cetățenii lor pe o perioadă de 2 ani și după momentul aderării.

Criticile formulate se pot încadra în motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate s-a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Dreptul la liberă circulație al cetățenilor români nu este un drept absolut, el trebuind să se exercite cu respectarea cerințelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin. (1) din Constituția României, care îl consacră.

Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulație.

Dacă s-ar fi dorit o asemenea consecință, legiuitorul ar fi stipulat în mod expres că o asemenea restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1 al Tratatului Comunității Europene prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de locui liber pe teritoriul statelor membre sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor UE și membrilor de familie a acestora pe teritoriul statelor membre, publicată în Jurnalul oficial al UE din Legea 158 din 30 aprilie 2004, solicită prin art. 27 că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Împrejurarea că pentru unele țări, printre care și România, s-a stabilit un termen de tranziție pentru îndeplinirea unor criterii (rămase neacoperite la momentul aderării) în vederea asimilării principiilor și normelor europene, cunoscute generic sub titulatura „acquis communantadre” nu schimbă datele problemei cât privește regimul juridic aplicabil exercitării libertății de circulație în spațiul european.

În această materie, normele comunitare citate devin aplicabile de la 1 ianuarie 2007, directiva menționată fiind transpusă în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene în spațiul Economic European (publicată în Monitorul Oficial la 21 decembrie 2005 și aprobată prin Legea 260/2005, cu modificările și completările aduse de O.G. nr. 30/2006).

Ca urmare, normele de reglementare comunitare se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern, preeminență consacrată la nivel de principiu de textul art. 20 din Constituția României.

Instanțele au constatat un nivel legal și temeinic că în cauză reclamanta nu a făcut dovada în condițiile art. 1169 C. civ. a existenței vreunei situații care să impună măsura restrângerii acestei libertăți în ce privește pe pârâtă.

Văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ. s-a respins recursul pentru considerentele mai sus arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei civile nr. 72/A din 10 aprilie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2007.