Property restitution under Law 10/2001: Appeal dismissed and return of land in nature upheld

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. constată că prin cererea introductivă de instanță întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și înregistrată la Tribunalul București la data de 16 februarie 2004 reclamanții F.P.A., M.A., E.A.R., R.A.G. și G.M. au solicitat în contradictoriu cu S.N.P. SA anularea deciziei nr. l din 19 ianuarie 2004 prin care s-a respins notificarea reclamanților nr. 1561 din 27 iulie 2001 și obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului de 173,17 mp situat în București.

În motivare s-a arătat că A.I. și A.M. au fost proprietarii unui teren în suprafață de 314 mp cumpărat în anul 1928 pe care au construit un imobil cu mai multe apartamente, distrus complet în urma bombardamentelor din anul 1944.

Terenul a trecut în proprietatea statului prin sentința civilă nr. 1203/1952 a fostului Tribunal popular al Raionului I.V.Stalin, ca bun fără stăpân, sentință nelegală întrucât a fost pronunțată doar în contradictoriu cu unul dintre coproprietari, A.I., care nu a fost citat, având domiciliu necunoscut.

În calitate de moștenitori ai M.A., decedată în data de 17 decembrie 1961, reclamanții, strănepoți de frate și respectiv de soră ai autoarei lor, au adresat notificare potrivit Legii nr. 10/2001 societății pârâte căreia îi aparține o parte din teren.

După un prim ciclu procesual, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 232 A din 27 noiembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei SC P. SA.

Pentru a hotărî astfel instanța a administrat probe pentru stabilirea pe deplin a situației de fapt.

S-a reținut că prin înscrisurile depuse la filele 22-63 din dosarul de apel intimații-contestatori au făcut dovada că sunt moștenitorii autorilor A.I. și M.

De asemenea, s-a demonstrat că preluarea s-a făcut abuziv, fără titlu valabil.

Cât privește subtraversarea cu rețele de alimentare la utilități și accesul salariaților apelantei în incinta societății, instanța a reținut în baza probatoriului că terenul în discuție nu este traversat de rețele de termoficare, conducte de gaze, rețele de alimentare cu apă sau de electricitate.

Instanța a reținut, cu privire la împrejurarea că terenul în litigiu este o cale de acces a angajaților societății, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară topografică, că accesul se poate realiza după modalitatea indicată în raportul de expertiză.

Împotriva acestei decizii intimata SC P. SA a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Decizia este criticată pentru că reclamanții nu se pot prevala de dispozițiile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 deoarece din toate probele administrate rezultă culpa exclusivă a autorilor reclamanților pentru neplata impozitului și abandonul imobilului în litigiu, împrejurări care nu se datorează regimului socio-politic.

SC P. are certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M O 3 nr. 7786 din 28 august 2002 emis de Ministerul Industriei și Resurselor pentru suprafața de teren în litigiu.

În speță trebuiau aplicate dispozițiile Legii nr. 247/2005 deoarece terenul servește ca acces pentru salariați și este afectat utilităților publice.

Se impunea respectarea acestor dispoziții legale și acordarea de despăgubiri.

Examinând actele și lucrările dosarului în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta critică hotărârea pentru interpretarea greșită a actelor juridice deduse judecății, cu incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., fără a indica concret actele juridice interpretate greșit.

Potrivit probelor administrate, imobilul este exclus de la aplicarea dispozițiilor art. 2, alin. (4) din Legea nr. 10/2001 deoarece acestea demonstrează că autorii reclamanților din propria culpă nu au plătit impozitul și au abandonat imobilul în litigiu.

Recurenta arată că dovedește dreptul său la proprietate prin certificatul de atestare a dreptului la proprietate seria MO 3 nr. 7786/2002.

Criticile încadrate în acest motiv de recurs nu pot fi primite.

Preluarea imobilului s-a făcut abuziv, întrucât, pe de o parte, sentința judecătorească din anul 1952 s-a pronunțat doar în contradictoriu cu I.A., iar, pe de altă parte, acestuia nu i-a fost comunicată niciodată sentința.

Sunt incidente în cauză dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 republicată, care dispun că în categoria imobilelor preluate în mod abuziv intră :"orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat."

Recurenta arată că imobilul a fost abandonat de către proprietari, mici comercianți, dar această situație se justifică prin regimul socio-politic.

Cât privește invocarea dreptului de proprietate în baza certificatului de atestare a dreptului la proprietate seria MO 3 nr. 7786/2002, nici cu privire la acest înscris nu se poate invoca incidența art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate (dosar fond fila 36), nu poate avea eficiență în raport de împrejurarea de fapt stabilită, constând în preluarea fără titlu a imobilului de către stat.

Urmează a fi înlăturate și criticile grupate în conținutul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că trebuiau aplicate dispozițiile Legii nr. 247/2005 și, deoarece terenul servește ca acces pentru salariați, fiind afectat de utilități, se impunea acordarea de despăgubiri.

În contextul probator al cauzei o expertiză tehnică reprezintă un mijloc util în aflarea adevărului și stabilirea situației de fapt.

Raportul de expertiză a reținut că terenul în discuție nu este traversat de rețele de termoficare, conducte de gaze, rețele de alimentare cu apă sau de electricitate.

Cât privește împrejurarea că terenul în litigiu este o cale de acces a angajaților societății, raportul de expertiză tehnică judiciară topografică, a oferit modalitatea de a se realiza accesul corespunzător al acestora.

În concluzie, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Așa fiind, cum toate criticile sunt neîntemeiate, recursul va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art. 312 alin. (l), teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva deciziei nr. 232 A din 27 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2007.