Compensation for abnormally confiscated precious metals: statutory valuation at central bank purchase price vs. market value

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București sub nr. 11347/2003, reclamanții B.F., B.F.D. și H.M. au chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională a României, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la restituirea obiectelor din metale prețioase și acordarea de despăgubiri pentru obiectele ce nu se mai regăsesc fizic, confiscate în anul 1959, conform procesului-verbal din data de 2 iulie 1959.

Judecătoria, prin sentința civilă nr. 9257 din 17 decembrie 2003, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a respins acțiunea față de acesta și a disjuns cererea față de pârâta Banca Națională a României, formându-se dosarul nr. 13399/2003 pe rolul aceleiași judecătorii.

Reclamanții și-au precizat acțiunea la 11 februarie 2004 în sensul că, prejudiciul real suferit prin actele abuzive descrise prin acțiunea introductivă este estimat la suma de 125.600 Euro, echivalentul sumei de 5.134.528.000 lei, reprezentând contravaloarea de piață a bunurilor, bijuteriilor și pietrelor prețioase indicate în procesul-verbal de confiscare.

Prin sentința civilă nr. 908 din 11 februarie 2004 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București s-a admis excepția de necompetență materială a instanței și s-a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului București.

Pe baza probelor cu înscrisuri și expertiză tehnică administrate în cauză, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 641 din 17 iunie 2005, prin care a dispus: admiterea acțiunii, în parte, astfel cum a fost precizată și completată, obligarea pârâtei să restituie reclamanților în deplină proprietate și posesie următoarele bunuri: un inel de aur cu ametist, un inel de aur cu diamant, un inel de aur cu 8 diamante și un briliant; obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 39.517.046 lei, reprezentând echivalentul valoric al obiectelor ce nu se mai regăsesc fizic, respectiv contravaloarea a 91,94 grame aur fin și contravaloare diamante, circa 0,30 karate și obligarea pârâtei la plata sumei de 26.100.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

- reclamanții sunt moștenitorii lui B.E. , astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 201 din 30 octombrie 2003, eliberat de pe urma acestuia de B.N.P. P.C.;

- prin procesul-verbal încheiat la 2 iulie 1959 de către organele de miliție ale Raionului Strehaia, în urma percheziției domiciliare a autorului reclamanților, B.E., au fost confiscate mai multe obiecte din aur și pietre prețioase, evidențiate în acest proces-verbal și inventarul întocmit la 22 din 23 ianuarie 1960;

- potrivit art.26 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 190/2000, astfel cum a fost completat prin Legea nr. 591/2004, prin preluare abuzivă se înțelege preluarea efectuată în baza mai multor acte normative, printre care se regăsește și Legea nr. 284/1947;

- preluarea s-a făcut abuziv, cu atât mai mult cu cât un proces-verbal de confiscare, în lipsa unei hotărâri judecătorești de constatare și sancționare a unei infracțiuni în baza unui act normativ, nu poate constitui un titlu legal de preluare;

- modalitatea de restituire nu poate fi decât în conformitate și în limitele prevăzute de O.U.G. nr. 190/2000, modificată succesiv, ultima modificare fiind prin Legea nr. 591/2004.

Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel, în termen legal, atât reclamanții cât și pârâta.

Prin decizia civilă nr. 107/A din 9 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă, s-a respins apelul declarat de reclamanți; a fost admis apelul declarat de pârâtă; a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a contravalorii metalului prețios fin conținut în cantitatea de 91,94 grame aur fin și contravaloare diamante, circa 0,30 karate, la prețul practicat de B.N.R. la data plății; a fost obligată pârâta la plata sumei de 24.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei ultime hotărâri judecătorești au declarat recurs, în termen legal, reclamanții, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 8 mai 2006, formându-se dosarul nr. 32549/2/2005.

În motivarea recursului, reclamanții au susținut că atât hotărârea primei instanțe cât și decizia din apel au fost date cu aplicarea greșită a legii deoarece invocarea principiului aplicabilității legii speciale în concurs cu legea generală a condus la pronunțarea unor soluții nelegale, în disprețul cerințelor unui proces corect și echitabil, motiv de recurs ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul urmează a se respinge pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Reclamanții critică modul de calcul al sumei cuvenite drept despăgubire pentru bunurile ce nu mai pot fi restituite, pe care o consideră derizorie în raport cu valoarea de piață a acestora, creându-se astfel premiza împiedicării reparațiilor reale pentru prejudiciul cauzat.

Potrivit art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase, aliajelor acestora și pietrelor prețioase din România, „în cazul obiectelor din metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase preluate abuziv, care nu se mai regăsesc fizic fiind topite sau valorificate se vor acorda despăgubire în condițiile și în limitele stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, emise de Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională a României”.

H.G. nr. 1344/2003 pentru aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 190/2000 stabilește că valoarea despăgubirilor pentru bunurile ce nu se pot restitui se calculează funcție de prețul practicat de Banca Națională a României la data efectuării plății.

Analizând critica formulată de reclamanți în raport de textele de lege arătate se constată că aceasta nu subzistă, ambele instanțe, fond și apel, făcând o corectă aplicare a legii speciale în această materie.

Așa fiind, recursul se privește ca nefondat și, în raport cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B.F., F.B. și H.M. împotriva deciziei nr. 107/A din 9 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2007.