Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2348/2007 AI generated

Debtor's execution challenge over 2006 attachment quashed and remanded for retrial.

Case Number Decizia nr. 2348/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice (Second Civil Section) admitted the appeal by the debtor company, partially quashed the lower court’s commercial decision no. 177 of 19 October 2006, and remanded the challenge to execution directed at Order no. 1431/June 2006 (an attachment/poprire) to the Bucharest Court of Appeal, Fifth Commercial Section, for retrial; the challenge concerning the auction announcement was not examined because the forced execution had been completed on 26 February 2007. The debtor had filed a challenge to execution against the asset recovery authority (A.V.A.S.), contesting the public auction notice, the execution itself, the seizure, and the account-blocking attachment, targeting debts arising from 1995–1996 credit contracts and a transferred fiscal claim. The lower court had dismissed the challenge as time-barred under Article 401(1)(c) of the Civil Procedure Code, holding the 15-day deadline ran from receipt of the enforcement notices in December 2003. The High Court found the lower court violated Article 129(6) of the Civil Procedure Code by ruling on a different object than what was pleaded (Order no. 548/2005 instead of Order no. 1431/2006), and directed the retrial to address the respondent’s exceptions, including the raised arguments on prescription under Article 18 of Decree no. 167/1958 and peremption under Article 389 of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 71 alin. (2) O.U.G. nr. 51/1998, art. 389 C. proc. civ, art. 401 C. proc. civ, art. 129 alin. (6) C. proc. civ, art. 312 alin. (5) C. proc. civ; Debtor's execution challenge over 2006 attachment quashed and remanded for retrial: 177 of 19 October 2006, and remanded the challenge to execution directed at Order no. 1431/June 2006 (an attachment/poprire) to the Bucharest Court of Appeal, Fifth Commercial Section, for retrial; the challenge concerning the auction announcement was not examined because the forced execution had been completed on 26 February 2007. The debtor had filed a challenge to execution against the asset recovery authority (A.V.A.S.), contesting the public auction notice, the execution itself, the seizure, and the account-blocking attachment, targeting debts arising from 1995–1996 credit contracts and a transferred fiscal claim. The lower court had dismissed the challenge as time-barred under Article 401(1)(c) of the Civil Procedure Code, holding the 15-day deadline ran from receipt of the enforcement notices in December 2003. The High Court found the lower court violated Article 129(6) of the Civil Procedure Code by ruling on a different object than what was pleaded (Order no. 548/2005 instead of Order no. 1431/2006), and directed the retrial to address the respondent’s exceptions, including the raised arguments on prescription under Article 18 of Decree no. 167/1958 and peremption under Article 389 of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
recovery of debts execution of attachment commercial contract public debt execution of seizure enforcement decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Basis for the partial cassation of the appealed decision and remand for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 7524 din 27 iulie 2006, pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, SC B.P. SA cu sediul în Frumușița, județul Galați a formulat contestație la executare în contradictoriu cu A.V.A.S., solicitând anularea anunțului la licitație publică a unor bunuri proprietate a societății contestatoare, anunț comunicat la 17 iulie 2006, cu adresa nr. 19873 din 13 iulie 2006, anularea executării însăși sau, după caz, încetarea executării silite a creanței izvorâte din contractele de credit nr. 468 din 29 decembrie 1995, nr. 463 din 20 martie 1996 și 286 din 30 septembrie 1996, contracte încheiate cu B.A. SA și a creanței fiscale preluate conform protocolului nr. 42 din 17 noiembrie 2003, încheiat cu C.A.S. GALAȚI. A solicitat ridicarea sechestrului înființat prin procesul-verbal nr. 10864 din 77 septembrie 2005 și ridicarea măsurii blocării conturilor societății, realizată prin poprirea înființată de A.V.A.S. prin Ordinul nr. 548/2005.

Prin sentința comercială nr. 177 din 19 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, admite excepția invocată de intimată și respinge contestațiile formulate de contestatoarea SC B.P. SA cu sediul în Frumușița, județul Galați, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S., ca tardiv formulate, reținând că dispozițiile articolului 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., prevăd că termenul de 15 zile înăuntrul căruia se poate formula contestație la executare curge de la data când debitorul a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.

În speță, comunicarea titlurilor executorii contestate prin prezentele petiții și somația de a face plata datoriilor în termen de 5 zile lucrătoare s-au făcut de către intimată prin adresele nr. 85322 din 22 noiembrie 2003 și nr. 10164 din 16 decembrie 2003 și au fost primite de către contestatoare la 2 decembrie 2003, respectiv la 23 decembrie 2003, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate în dosarul cauzei.

Prin recursul declarat, în temeiul art. 3041, 304 pct. 6, 9 C. proc. civ., SC B.P. SA FRUMUȘIȚA a susținut că instanța a încălcat dreptul la apărare, s-a pronunțat prin prisma unui alt obiect al contestației decât cel formulat, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită sau încălcarea legii, fără ca instanța să se pronunțe asupra unor apărări esențiale pentru soluționarea cauzei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se precizează că instanța nu a pus în discuția părților, din oficiu, temeiul de drept pentru tardivitate, astfel că a fost privată de dreptul de a formula apărările necesare în raport de dispozițiile art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În contestația la executare s-a indicat expres ca obiect al contestației anunțul de vânzare la licitație, anunț întocmit conform art. 71 alin. (2) O.U.G. nr. 51/1998, comunicat la 17 iulie 2006 cu adresa 19873 din 13 iulie 2006 și având relevanța unui act procedural de începere a procedurii de vânzare la licitație.

Contestația conexă a vizat poprirea înființată prin ordinul 1431 din 8 iunie 2006.

De asemenea, se susține că au fost încălcate dispozițiile art. 401 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. civ. și au fost ignorate dispozițiile art. 389 C. proc. civ. și art. 18 din Decretul nr. 167/1958.

Contestația a fost depusă la Curtea de Apel București la data de 27 iulie 2006, înăuntrul termenului de 15 zile, calculat atât în raport cu data emiterii adresei 19873 (13 iulie 2006) cât și cu data la care respectiva adresă a fost primită de societate (17 iulie 2003).

Prima instanță nu a făcut nicio referire în cuprinsul hotărârii la apărările privind relevanța instituției perimării asupra aprecierii tardivității.

Instanța a încălcat art. 18 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia instanța judecătorească este obligată, ca din oficiu, să cerceteze dacă dreptul de executare silită este prescris. Instanța nu putea reține tardivitatea contestației pentru simplul motiv că prescripția are ca efect anularea executării însăși și respinge ca tardivă contestația doar pentru că unul dintre motivele acesteia viza prescripția dreptului de a cere executarea silită, căci un astfel de fapt este similar cu a spune că prescripția, care este instituție de drept material, este supusă decăderii reglementată de art. 401 C. proc. civ.

Recursul este fondat.

Înalta Curte, analizând hotărârea în raport de motivele invocate de recurentă, de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente constată că acestea sunt de natură să conducă la casarea în parte a hotărârii.

Curtea de Apel a analizat contestația la executare împotriva Ordinului nr. 548/2005 (anexa 8), deși contestația la executare avea ca obiect Ordinul nr. 1431/2006 a A.V.A.S., încălcându-se astfel dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”.

În considerarea temeiului de drept enunțat urmează a se casa în parte sentința comercială nr. 177 din 19 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, și trimite contestația la executare ce privește Ordinul nr. 1431/2006 al A.V.A.S. pentru rejudecare la aceași instanță, când se vor analiza și excepțiile invocate de către intimată. În ceea ce privește contestația nu se mai impune a fi analizată având în vedere că executarea silită a fost finalizată la data de 26 februarie 2007 conform înscrisului depus la dosarul cauzei.

Analizarea celorlalte motive de recurs nu se mai impune la soluția adoptată, urmând a fi avute în vedere de instanță în rejudecarea contestației.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., urmează a se casa în parte hotărârea recurată și a se trimite cauza la Curtea de Apel București, secția a V-a comercială pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de contestatoarea SC B.P. SA FRUMUȘIȚA împotriva sentinței comerciale nr. 177 din 19 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Casează în parte sentința comercială nr. 177 din 19 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, și trimite contestația la executare ce privește Ordinul nr. 1431/iunie 2006 al A.V.A.S. pentru rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2007.