Police officer disciplinary dismissal upheld notwithstanding pending criminal prosecution and procedural defects in the administrative sanction

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și litigii de muncă la data de 28 noiembrie 2003, reclamantul N.C.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R., anularea dispoziției nr. S-3312 din 5 septembrie 2003, prin care s-a dispus destituirea sa din funcția publică deținută.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că dispoziția atacată încălcă prevederile art. 57 alin. (1) și art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, art. 11 alin. (1) și art. 14 alin. (1) din O.M.I. nr. 350 privind disciplina și deontologia profesională a polițiștilor, prin aceea că a fost considerat vinovat de către conducerea Poliției Române înainte ca asupra acestui aspect să se pronunțe instanța de judecată competentă.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului București.

Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 475 din 9 februarie 2004 a admis excepția de necompetență materială a acestei instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

La termenul de judecată din 5 aprilie 2004, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat constatarea nulității absolute a deciziei contestate nr. S/3311 din 5 septembrie 2003 emisă de pârât pentru nemotivarea în fapt și în drept.

Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 814 pronunțată în data de 5 aprilie 2006, a respins acțiunea formulată de reclamantul N.C.F. ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut, în esență că potrivit art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițiștilor „sancțiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă și după consultarea consiliilor de disciplină”. Prin încheierea din 8 august 2003 C.D. a constatat temeinicia și legalitatea cererii prealabile și a propus aplicarea sancțiunii disciplinare „destituirea din funcția publică avută” în conformitate cu prevederile art. 58 lit. b) din Legea nr. 36/2002. Din probele administrate s-a constatat că reclamantul a susținut activitatea ilegală a grupării numitului D. și nu a luat măsuri de împiedicare a procedurii consecințelor negative, având o comportare necorespunzătoare în societate ce aduce atingere onoarei și probității profesionale a polițistului și chiar a prestigiului instituției.

Instanța a mai reținut că cercetarea sub aspect penal a faptelor săvârșite nu are o înrâurire hotărâtoare asupra răspunderii disciplinare stabilite, întrucât răspunderea penală nu înlătură răspunderea disciplinară.

În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 814 din 5 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul N.C.F., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurentul susține că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și nu s-a făcut o cercetare judecătorească completă cu referire la probele administrate în cauză.

S-a invocat nulitatea absolută a dispoziției de sancționare care s-a comunicat și numai prin întâmpinare s-a învederat, astfel apreciază recurentul s-a atacat o dispoziției inexistentă la acel moment fie și datorită unei erori strecurate.

Recurentul critică hotărârea și pentru motivarea formulată în care s-a reținut o legătură infracțională a acestuia cu anumiți capi ai lumii interlope în lipsa unor probe concrete și fără a se avea în vedere că în calitatea pe care o avea a prins și predat pentru cercetare penală un membru al acestei familii.

O a treia critică invocată de recurent privește înserarea în hotărâre că nu a fost motivată contestația deși a depus în acest sens cererea precizatoare.

Prin întâmpinare I.G.P.R. a solicitat respingerea recursului ca nefondat având în vedere că vinovăția recurentului rezultă din probele administrate și analizate de membrii C.D., iar la individualizarea măsurii disciplinare atacate s-a ținut cont de împrejurările comiterii și gravitatea faptelor a consecințelor acestora precum și de faptul că prin prisma antecedentelor cel în cauză nu a dat dovezi de corectare a conduitei.

Recursul este nefondat.

Din probele administrate în cauză rezultă că recurentul – reclamant care a deținut funcția de agent principal în cadrul sectorului 5 se face vinovat de comiterea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 57 lit. a), d) și h) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului art. 11 alin. (1) lit. a), d) și h) din O.M.A.I. nr. 350 din 22 noiembrie 2002, privind disciplina și deontologia profesională a polițiștilor respectiv comportare necorespunzătoare în serviciu și societate, care a adus atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției, depășirea atribuțiilor de serviciu.

Susținerea recurentului, potrivit căreia, vinovăția sa nu ar fi fost dovedită și instanța de fond nu a făcut o cercetare completă, prin analiza probelor administrate, este lipsită de temei, fiind avut în vedere întreg probatoriul administrat atât în urma cercetării prealabile cât și probele solicitate de reclamant și încuviințate de instanță ce au probat contrariul.

Astfel fiind, în mod judicios a reținut instanța de fond că actul administrativ atacat este temeinic și legal.

În mod corect au fost înlăturate susținerile reclamantului privind motivul care l-a determinat să acționeze în afara orelor de program, fără a încunoștința conducerea și consemnarea plângerii făcute oral de numita C.A.M., iar activitățile pentru obținerea informațiilor în legătură cu o persoană dată în urmărire locală nu s-au desfășurat sub coordonarea polițistului de la formațiunea de poliție judiciară.

La stabilirea sancțiunii aplicate recurentului s-a ținut seama de împrejurările în care au fost săvârșite abaterile disciplinare, de gravitatea și consecințele acestora de gradul de vinovăție al polițistului.

La individualizarea sancțiunii s-a avut în vedere faptul că recurentului i-au fost aplicate anterior alte sancțiunii disciplinare în perioada 2000-2002.

De asemeni în mod corect s-a constatat prin încheierea de ședință din 10 aprilie 2004 că numărul actului administrativ contestat este S/3311 din 5 septembrie 2003 și nu 53412 din 16 septembrie 2003 fiind îndreptată eroarea materială, eroare care nu a produs efecte juridice sub aspectul termenului și modalităților de contestare a dispoziției de sancționare.

În acest sens s-au depus precizări care sunt confirmate și de înscrisurile depuse la dosar respectiv prin D.I.G.P.R. nr. S/3311 din 5 septembrie 2003 reclamantul N.C.F. a fost sancționat cu destituirea din funcția avută.

Cu privire la aplicarea prevederilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ., respectiv suspendarea legală facultativă, recurentul nu arăta care sunt motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate.

Împrejurarea că împotriva reclamantului s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., adresa nu conduce la concluzia că aceasta, respectiv urmărirea penală, are înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da în cauza ce are ca obiect anularea dispoziției prin care s-a dispus destituirea din funcția avută pentru mai multe abateri disciplinare. Mai mult înlăturarea răspunderii penale pentru fapta săvârșită care poate îmbrăca forma unei abateri disciplinare, nu înlătură automat răspunderea disciplinară.

Urmărirea penală s-a început la 25 aprilie 2005 și nici în faza recursului nu s-a făcut dovada stadiului cercetărilor penale pentru a face aplicarea, dispozițiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ.

Constatând că nu sunt motive de modificare a hotărârii recurate, conform art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul N.C.F., împotriva sentinței civile nr. 814 din 5 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2007.