Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1633/2007 AI generated

Time-barred challenge to 1953 political exclusion from military pilot school under Law 554/2004

Case Number Decizia nr. 1633/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court's dismissal of the plaintiff's claim. The dispute involved a request to annul a 1953 administrative order that removed the plaintiff from a military pilot school on political grounds due to social origin, which the plaintiff argued violated constitutional and ECHR anti-discrimination provisions. The court ruled the action inadmissible because it was filed outside the six-month forfeiture period mandated by Article 11(1) of Law No. 554/2004, and determined that constitutional arguments regarding the merits were irrelevant to procedural deadlines; the court further noted that claims for symbolic reparations of historical injustices fall under specific statutory frameworks (e.g., Decree-Law No. 118/1990, O.U.G. No. 214/1999) rather than administrative litigation for annulment of stale acts.

Legislator headnote

AI generated

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 52 din Constituția, art. 4 din Legea nr. 554/2004; Time-barred challenge to 1953 political exclusion from military pilot school under Law 554/2004: The dispute involved a request to annul a 1953 administrative order that removed the plaintiff from a military pilot school on political grounds due to social origin, which the plaintiff argued violated constitutional and ECHR anti-discrimination provisions. The court ruled the action inadmissible because it was filed outside the six-month forfeiture period mandated by Article 11(1) of Law No. 554/2004, and determined that constitutional arguments regarding the merits were irrelevant to procedural deadlines; the court further noted that claims for symbolic reparations of historical injustices fall under specific statutory frameworks (e.g., Decree-Law No. 118/1990, O.U.G. No. 214/1999) rather than administrative litigation for annulment of stale acts.

Keywords

AI generated
grounds for exclusion action for annulment forfeiture period political discrimination procedural time limits challenge of administrative decisions

Cited Legislation

AI generated
art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
The primary legal basis for dismissing the appeal, as the court determined the action was time-barred under the six-month deadline for administrative challenges.
art. 52 din Constituția
Consideră recurentul că această măsură de tip stalinist trebuie anulată acum, având în vedere dispozițiile art. 52 din Constituția României și C.E.D.O.
art. 4 din Legea nr. 554/2004
În fine, invocă recurentul dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, privind excepția de nelegalitate, precum și dispozițiile H.G.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

The primary legal basis for dismissing the appeal, as the court determined the action was time-barred under the six-month deadline for administrative challenges.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3419 din 6 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 8392/2/2006, a fost respinsă ca tardivă cererea numitului F.G. de anulare a Ordinului nr. 519/1953 emis de M.A.N., act prin care reclamantul a fost îndepărtat din școala de piloți de vânătoare pe motive politice.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că excepția, invocată fiind de pârâta M.A.N., este fondată pe dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că termenul pentru a solicita anularea unui act administrativ este de 6 luni și nu a fost respectat în cauză.

Împotriva acestei sentinței a declarat în termen recursul de față reclamantul, cererea fiind legal timbrată.

În motivarea cererii, recurentul redă situația de fapt a intrării sale, în anul 1951 la școala de pilotaj, obținerea brevetului de pilot civil, intrarea la școala de piloți naviganți și excluderea sa din aceasta de către autoritățile comuniste, pe motivul originii sociale a părinților săi, în anul 1953.

Consideră recurentul că această măsură de tip stalinist trebuie anulată acum, având în vedere dispozițiile art. 52 din Constituția României și C.E.D.O. art. 14 „Interzicerea discriminării”.

În fine, invocă recurentul dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, privind excepția de nelegalitate, precum și dispozițiile H.G. nr. 1724/2005, astfel cum a fost modificată în anul 2006, privitor la înființarea I.I.C.C.

Invocă recurentul, ca element probator, adeverința din 21 ianuarie 2006, emisă de Arhivele Naționale, din care rezultă că părinții săi au fost considerați în perioada 1951-1955 țărani chiaburi, apoi mijlocași, acesta fiind motivul îndepărtării sale din școala de aviație.

Recursul nu se fondează.

Cererea, întemeiată fiind pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, este supusă procedurii prevăzute de aceasta sub toate aspectele, inclusiv în privința respectării termenelor de decădere ori de prescripție, de felul celor prevăzute de art. 11.

Câtă vreme acțiunea a fost soluționată pe baza unei excepții de tardivitate legal constatată, invocarea Constituției și a C.E.D.O. pentru a argumenta admisibilitatea în fond a cererii nu are relevanță în cauză.

Instanța de fond nu a contestat situația de fapt invocată de reclamant, persecuția la care a fost acesta supus și consecințele ei.

Dar sistemul legislativ actual conține legi de reparație de care reclamantul poate uza pentru a obține drepturile care se acordă persecutaților politici: Decretul - Lege nr. 118/1990, O.U.G. nr. 214/1999.

În fine, se cuvine a constata că, în principiu, asigurarea stabilității raporturilor sociale și juridice impune existența unor termene de decădere și de prescripție în care actele administrative să poată fi atacate, astfel încât, în mod rezonabil, să mai fie posibilă înlăturarea efectelor lor nelegale.

În speță, anularea unui act emis în anul 1953 ar fi fără efect asupra raportului juridic creat de el, repunerea în situația anterioară nemaifiind posibilă.

Ori, rostul unei legi a contenciosului administrativ este să asigure cetățeanului mijloace eficiente de apărare a unor drepturi vătămate, dar ca drepturi actuale, existente.

Pentru reparația morală simbolică a unor nedreptăți istorice există însă alt sistem de legi decât Legea nr. 554/2004.

Așa fiind, nici invocarea excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din lege nu are relevanță în speță, întrucât procedura acesteia e una specială strict reglementată și inaplicabilă aici.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de F.G., împotriva sentinței nr. 3419 din 6 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2007