Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1550/2007 AI generated

Eligibility for ethnic persecution compensation for children born during parents' forced displacement under Law 189/2000

Case Number Decizia nr. 1550/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the administrative agency's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's order annulling the agency's denial and confirming the plaintiff's status as a beneficiary of Law No. 189/2000. The dispute concerned the plaintiff's request to have recognized as a victim of ethnic persecution under Law No. 189/2000, which the agency had rejected on the grounds that the plaintiff was born after the 1940 population exchange between Romania and Bulgaria and thus did not personally undergo displacement. The court ruled that the legislative purpose of providing compensatory rights extends to individuals who suffered indirect consequences of ethnic persecution, specifically children born during the period of their parents' forced refuge or displacement, thereby establishing that the plaintiff, born in 1944 after his parents were subject to the 1940 population exchange, is entitled to the benefits of the law pursuant to Article 1 of Government Emergency Ordinance No. 105/1999 and the interpretative principles of Law No. 189/2000.

Legislator headnote

AI generated

Eligibility for ethnic persecution compensation for children born during parents' forced displacement under Law 189/2000: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se într-una din situațiile strict enumerate de lege.

Keywords

AI generated
compensation for ethnic persecution children's rights victim status emergency government ordinance established right administrative status
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.I.G. a chemat în judecată C.J.P.T., solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Hotărârii nr. 5872 din 29 septembrie 2006, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiar a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, cu consecința recunoașterii acestei calități și acordării drepturilor cuvenite.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, pârâta a respins cererea de stabilire a calității de beneficiar a dispozițiilor susmenționatului act normativ pe considerentul că, nu a făcut dovada persecuției etnice, deși s-a născut la data de 23 iulie 1944 în localitatea Tulcea, părinții săi făcând obiectul schimbului de populație dintre Bulgaria și România, urmare Tratatului încheiat între aceste două țări în septembrie 1940.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 803/ CA din 23 noiembrie 2006 a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea Hotărârii nr. 5872 din 29 septembrie 2006 emisă de pârâtă și constatând în favoarea reclamantului calitatea de beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, reclamantul s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu și a suferit aceleași consecințe nefavorabile ce au decurs din această situație.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.J.P.T. care, a susținut în esență că intimatul nu a fost strămutat din Bulgaria, (întrucât s-a născut în anul 1940 când a avut loc schimbul de populație între Bulgaria și România) pentru a susține că, a avut alt domiciliu și a fost obligat să-l schimbe în altă localitate.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se într-una din situațiile strict enumerate de lege.

Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, se prevede că persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Din interpretarea prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză, reclamantul născut la data de 23 iulie 1944 în localitatea Tulcea, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate și, prin urmare, beneficiază de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000, astfel cum corect a reținut și instanța de fond.

Față de cele ce preced recursul apare ca nefondat, instanța urmând să-l respingă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.T., împotriva sentinței civile nr. 803/ CA din 23 noiembrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2007.