Ethnic Persecution Benefits Claim Granted After Witness Statements Prove Forced Relocation

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 16 mai 2005, reclamanta D.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.B., anularea Hotărârii nr. 11417 din 18 februarie 2005 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în mod eronat, prin hotărârea contestată, pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de actul normativ invocat, întrucât plecarea familiei sale din localitatea Alparea în localitatea Copăcel a avut loc anterior datei de 6 septembrie 1940, respectiv în luna martie 1940, nefăcându-se dovada persecuției etnice.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 213/CA/2005-PI din 5 septembrie 2005, a respins acțiunea.

Recursul declarat de D.F. împotriva sentinței de mai sus, a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1449, din 26 aprilie 2006 hotărârea fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea suplimentării materialului probator, în sensul lămuririi neconcordanțelor privind perioada și motivele refugiului, rezultate din declarațiile autentice și cele judiciare ale martorilor din dosar.

Într-un nou ciclu procesual, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 183/CA/2006-PI din 6 noiembrie 2006, a respins acțiunea.

Nemaifiind administrate dovezi noi la judecarea cauzei după casare, din culpa reclamantei, pe baza materialului probator existent, instanța a reținut că nu se poate stabili încadrarea acesteia în prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât plecarea familiei s-a datorat nu persecuțiilor etnice (cum impune legea), ci războiului.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond după casare a declarat recurs, în termen legal, reclamanta D.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a depus la dosar, în probațiune, două noi declarații autentice ale martorilor B.M. și T.L., susținând că, prin aceste acte se lămurește situația de fapt invocată și solicitând admiterea acțiunii sale.

Analizând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu probele noi administrate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu completările și modificările ulterioare, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin persoană strămutată în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

Prin declarațiile autentice ale martorilor B.M. și T.L. depuse în recurs, recurenta-reclamantă a făcut dovada, în condițiile art. 305 C. proc. civ. și ale art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, în perioada octombrie 1940 – martie 1945, împreună cu familia, s-au refugiat din localitatea de domiciliu Alparea, în Copăcel și Chijic, datorită persecuțiilor exercitate din motive etnice.

În consecință, față de dovezile existente la dosar, recursul se va admite, se va modifica sentința atacată, în sensul că se va admite acțiunea, se va anula hotărârea contestată și va fi obligată intimata pârâtă să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 15 octombrie 1940 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 februarie 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta D.F., împotriva sentinței civile nr. 183/CA/2006-PI din 6 noiembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantei D.F.

Anulează Hotărârea nr. 11417 din 18 februarie 2005 emisă de C.J.P.B. și obligă pe pârâtă să acorde reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 15 octombrie 1940 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 februarie 2005.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2007