Scope of Restrictions on Citizens' Free Circulation Within the EU Under Domestic Readmission and EU Directive 2004/38

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 333 din 15 martie 2007 a Tribunalul Bihor a fost respinsă cererea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, prin care s-a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtei L.M., care a fost returnată din Belgia la data de 18 noiembrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G. nr. 825/1995.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 2 din Protocolul 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, potrivit căruia dreptul la liberă circulație este garantat, prevăzându-se că exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.

Întrucât nu s-a putut reține în sarcina pârâtei un comportament necorespunzător pe teritoriul statului belgian de natură să justifice instituirea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație, a fost respinsă acțiunea.

Apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia nr. 311 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

S-a avut în vedere de asemenea că potrivit normelor comunitare accesul la liberă circulație nu poate fi limitat pentru simpla neîndeplinire a formalităților privind intrarea, circulația și ieșirea străinilor din țară, o astfel de măsură putând fi luată doar dacă este pusă în pericol securitatea națională, siguranța publică, protecția sănătății sau a moralei. După 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, restrângerea libertății de circulație a cetățenilor români, nu se poate face decât cu respectarea reglementărilor comunitare în domeniu și anume a Directivei nr. 38/2004 și a Regulamentului nr. 1612/1968, ale căror cerințe nu sunt întrunite în cauză.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recursul de față, solicitând schimbarea soluției și admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Se susține că în speță sunt incidente prevederile art. 38 din Legea nr. 248/2005, astfel de restrângeri fiind posibile în raport și de prevederile art. 25 din Constituție și art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, în sensul cărora dreptul la liberă circulație nu este absolut, ci este supus unor reglementări legale. Or, aceste reguli sunt strict stabilite prin prevederile Legii nr. 248/2005.

Se arată în motivarea recursului că prevederile legii menționate sunt în deplină concordanță atât cu prevederile constituționale, cât și cu dispozițiile comunitare în materie. Ele reflectă preocuparea autorităților române de a adapta normele interne la principiile instituite la nivel comunitar, astfel încât legea este aplicabilă și după momentul aderării, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Belgiei, având un scop legitim, anume prevenirea săvârșirii unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice din acel stat.

Se susține că măsura returnării dispuse de autoritățile belgiene, este de natură să facă dovada că pârâta nu a respectat condițiile de ședere în spațiul Uniunii Europene. De aceea fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, cea în cauză trebuie să suporte consecințele conduitei sale, astfel că acțiunea trebuie admisă.

Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins, în raport de cele ce urmează:

Așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului instanțele au reținut corect că dreptul la liberă circulație este garantat de legea națională, dar și de convențiile internaționale la care România este parte și că totodată exercitarea acestui drept poate fi supusă anumitor limitări.

Prin urmare, criticile din recurs referitoare la reținerea caracterului absolut al dreptului la liberă circulație, cu pretinsa încălcare a prevederilor art. 25 din Constituție, care prevede posibilitatea limitării exercitării acestui drept, sunt străine soluției adoptate, astfel că nu vor fi supuse examinării.

Se constată că instanța de apel a avut în vedere în mod judicios că în aplicarea dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care privesc în adevăr posibilitatea luării măsurii de limitare a dreptului la liberă circulație, nu poate constitui un temei suficient pentru restrângerea în viitor a exercitării acestui drept pe teritoriul statelor Uniunii Europene, câtă vreme nu s-a făcut dovada că o atare măsură ar corespunde unei situații extreme, necesară pentru limitarea dreptului, în acord cu prevederile Directivei Parlamentului și Consiliului European nr. 2004/38 din 29 aprilie 2004, ce au în vedere afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice.

Aceste cerințe nu sunt întrunite în cauză, pentru că pârâta a intrat în Belgia la data de 11 noiembrie 2006 cu pașaport, a locuit la mama sa timp de până la o săptămână după care a fost returnată, fără însoțitor și fără a fi judecată, situație în care nu sunt incidente prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Așa fiind, recursul de față este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 311 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2007.