Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 565/2003 AI generated

Inadmissibility of appeal against detention extension order issued by the appellate court

Case Number Decizia nr. 565/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the defendant's appeal against a procedural order extending pretrial detention, thereby upholding the lower court's decision and obliging the defendant to pay judicial costs. The dispute concerned the admissibility of an appeal filed against a decision by the Supreme Court of Justice (acting as the court of appeal at the time) that extended the defendant's preventive detention pending the judgment on the merits of a case involving attempted aggravated murder. The court held that under Articles 160d(1) and 160c(1) of the Code of Criminal Procedure, such procedural orders issued by the highest court in the appeal phase are not subject to further judicial appeal, as no higher hierarchical instance exists and the legislature did not provide a specific route of attack for these specific decisions, distinguishing them from first-instance detention orders which are appealable.

Legislator headnote

AI generated

art. 175 lit. i) C. pen, art. 160d C. proc. pen, art. 160d alin. (1) C. proc. pen, art. 160c alin. (1) C. proc. pen, art. 141 alin. (1) C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against detention extension order issued by the appellate court: Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen., în vigoare la data pronunțării încheierii atacate, s-a prevăzut că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri".

Keywords

AI generated
extension of detention procedural orders appealability of remand decision criminal attempt aggravated case judicial review
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 17 din 15 ianuarie 2003, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul M.V., la 7 ani și 6 luni închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive, cu începere de la 19 octombrie 2000 până la 16 decembrie 2000, menținându-se, totodată, starea de arest a inculpatului.

Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 121 din 5 mai 2003 a Curții de Apel Suceava.

Inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, fiind fixat termen, pentru judecarea acestuia, la 18 noiembrie 2003.

Prin încheierea din 26 august 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și pe dispozițiile art. 160d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpatului este legală și a dispus prelungirea acesteia până la 25 septembrie 2003.

La data de 23 septembrie 2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție a constatat din nou, legalitatea măsurii arestării inculpatului și, prin încheierea din aceeași zi, a dispus prelungirea acesteia până la 21 octombrie 2003.

Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei ultime încheieri, fără să formuleze critici susceptibile a fi considerate motive de casare.

Recursul nu este admisibil.

Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen., în vigoare la data pronunțării încheierii atacate, s-a prevăzut că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri".

Dar, în timp ce în alin. (2) al aceluiași articol era menționat că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 160b și ale art. 160c alin. (1)", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanța de apel sau de recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu a fost prevăzută o asemenea cale de atac.

Așa fiind și cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66/2003, s-a prevăzut că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau de aceea de recurs, legiuitorul nu a considerat necesară această cale de atac din moment ce nu a reglementat posibilitatea de a fi exercitată.

De altfel, o încheiere a instanței de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competența instanțelor.

În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) și ale art. 141 alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă și de reglementarea de ansamblu din Codul de procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.

În consecință, constatându-se inadmisibilitatea recursului declarat, urmează ca acesta să fie respins cu obligarea inculpatului să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva încheierii din 23 septembrie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3696/2003.

Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansați din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 decembrie 2003.