Wrongful criminal conviction and detention: proportionality of moral damages for professional stigmatization and stress-induced illness

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La 12 mai 2006, reclamanta P.E. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumelor de 61.824,51 lei și respectiv 900.000 lei, reprezentând daune materiale și morale, pentru arestarea și condamnarea sa pe nedrept.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și primire de foloase necuvenite și condamnată prin sentința penală nr. 1492 din 7 iulie 1983 a Judecătoriei Ploiești la nouă pedepse între o lună și opt luni închisoare. Ulterior, prin decizia penală nr. 2003 din 20 octombrie 1983 a Tribunalului Județean Prahova, pedeapsa i-a fost mărită la 3 ani închisoare, cu interzicerea pentru o perioadă de doi ani a drepturilor civile.

În baza art. 861 C. pen. și art. 1 din Legea nr. 47/1979, prin aceeași hotărâre, s-a dispus ca executarea pedepsei să fie prin muncă corecțională, iar conform art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 349/1982, s-a constatat că pedeapsa aplicată este grațiată.

Recursul în anulare declarat de procurorul general, a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 6155 din 19 noiembrie 2004, a casat cele două hotărâri date în cauză și în consecință, în baza art. 11 pct. 1 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea E.P., pentru faptele reținute în sarcina sa.

Mai arată reclamanta, că arestarea și ulterior condamnarea sa pe nedrept i-au provocat puternice suferințe morale și au privat-o de veniturile pe care le realiza din munca sa de avocat, fiind nevoită, după punerea în libertate să lucreze, într-o primă etapă, ca muncitor necalificat la cooperativa meșteșugărească „Arta” Brașov, nepermițându-i-se să-și găsească un loc de muncă adecvat pregătirii profesionale.

Tot astfel, se mai arată, consecințele acestei condamnări s-au răsfrânt, nu numai asupra statutului său social și profesional, fiind supusă oprobiului public și marginalizată de colegi, cât și asupra stării sale de sănătate, care a fost profund marcată de epuizarea și stresul psihic la care a fost supusă în perioada privării de libertate și respectiv a procesului, contractând o afecțiune gravă, lupus eritematos sistemic, boală ireversibilă generată de emoții puternice, în fața cărora sistemul imunitar cedează, iar organismul este în întregime afectat.

Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 484/S din 8 decembrie 2006, a admis în parte cererea și a obligat pârâtul să-i achite reclamantei suma de 51.182,18 lei, cu titlu de daune materiale și respectiv 500.000 lei, reprezentând daune morale.

A respins restul pretențiilor reclamantei.

Pentru a decide astfel, prima instanță a reținut în esență că cercetarea, arestarea pe nedrept în perioada 19 aprilie 1983-7 iulie 1983 și ulterior condamnarea, au provocat reclamantei un important prejudiciu material, cât și moral, suferințele fizice și psihice, afectând-o atât pe ea cât și pe membrii familiei sale, în mijloacele de informare în masă, apărând relatări ale acestei condamnări, cu consecințe greu de înlăturat.

Tot astfel, se mai arată, stresul puternic și susținut au declanșat boala autoimună de care suferă reclamanta, cu determinări articulare și pluriorganice, aceasta aflându-se în tratament continuu până în prezent.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 54/Ap din 9 mai 2007, a admis apelul reclamantei și schimbând în parte sentința, a obligat pârâtul să-i achite acesteia suma de 900.000 lei, reprezentând daune morale.

A păstrat dispozițiile sentinței atacate, cu privire la plata daunelor materiale și a cheltuielilor de judecată.

A respins apelul Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional prin D.G.F.P. Brașov.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că intervalul mare de timp în care au fost resimțite efectele condamnării penale, i-au produs reclamantei traume psihice care i-au schimbat întreaga existență.

Astfel, stigmatul condamnării a impietat atât asupra carierei politice a reclamantei cât și a soțului acesteia, ca urmare a mediatizării acestei condamnări și a aducerii la cunoștința opiniei publice a unor aspecte ale vieții private care au condus la pierderea credibilității în fața electoratului și la îngrădirea accesului la anumite funcții publice.

Cele mai grave consecințe însă, s-au produs în plan fizic, din cauza stresului la care reclamanta a fost supusă în perioada arestării și condamnării, concluziile expertizei medico-legale confirmând existența unei boli incurabile, cu grave consecințe în timp.

Pentru aceste considerente, concluzionează instanța de apel, nicio compensație bănească nu ar putea înlătura efectele unei condamnări nelegale, cu urmări în plan fizic, psihic, socio-profesional și material, constituind eventual „o virtute compensatorie”.

În cauză a declarat recurs în termen legal, D.G.F.P. a Județului Brașov, în reprezentarea Statului Român care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține în esență că soluția instanței de control judiciar „este de neacceptat” în condițiile în care nu există criterii legale de acordare a despăgubirilor morale, al căror cuantum a fost supradimensionat de instanță, în condițiile în care reclamanta a fost privată de libertate doar câteva luni, iar probele nu justifică acordarea sumei solicitate prin cererea introductivă.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Oricât de subiectiv ar fi caracterul prejudiciului moral, decurgând din arestarea ori condamnarea pe nedrept, este unanim admis, atât în doctrina cât și în practica judiciară că repararea acestuia trebuie să ofere victimei o satisfacție cu caracter compensatoriu, astfel încât dimensiunea reparațiunii pentru suferința omenească să fie, dacă nu integrală, măcar pe cât posibil, suficientă și proporțională cu prejudiciul suferit.

Cum, în acest domeniu, operează prin natura lucrurilor, o anumită doză de aproximare, de apreciere, întrucât dauna morală, oricât de profundă, nu se pretează întotdeauna la exacte evaluări pecuniare, se constată că suma acordată reclamantei de instanța de apel, cu titlu de despăgubiri morale, nu depășește limitele funcției reparatorii a acestui tip de răspundere.

Ca atare, instanțele au reținut corect că reclamanta a suferit un prejudiciu moral, cuantumul daunelor acordate pentru acoperirea acestuia nefiind exagerat, dimpotrivă înscriindu-se în limitele unei reparații integrale, echitabile și adecvate, pentru suferințele omenești încercate de reclamantă și familia sa.

Astfel, nu poate fi contestat că atât arestarea preventivă cât și intentarea procesului penal pentru fapte legate de exercitarea profesiei, i-au pricinuit reclamantei o vătămare adusă onoarei, demnității, a creditului moral și a poziției sociale pe care aceasta a avut-o anterior.

Totodată, prin detențiunea ilegală și prin faptele imputate în procesul penal, care s-au dovedit în final că nu au fost reale, reclamantei i s-a adus o atingere gravă prestigiului profesional, unul din aspectele care definește persoana umană.

Probele administrate în cauză au demonstrat că arestarea preventivă, desfășurarea procesului penal, cât și mediatizarea acestuia au afectat în egală măsură și pe membrii familiei reclamantei, astfel că este lipsită de suport susținerea că, raportat la contextul dat, acordarea sumei solicitate nu se justifică.

Așa fiind, recursul se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva deciziei nr. 54 Ap din 9 mai 2007 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2007.