Abusive secession restitution: expiration of notification deadline and lack of reset by subsequent legislative amendment

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, a reținut următoarele:

Prin precizarea depusă ulterior, petenta a solicitat admiterea contestației, anularea dispoziției nr. 2964 din 7 septembrie 2006 și compensarea cu un alt teren din domeniul privat al statului, în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură și măsuri reparatorii pentru construcțiile edificate pe teren, în prezent demolate.

Contestația a fost respinsă de Tribunalul Olt, prin sentința civilă nr. 1305 din 28 noiembrie 2006, cu motivarea că notificarea a fost formulată tardiv.

Prin decizia nr. 156 din 6 martie 2007, Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de reclamantă, reținând în esență că, potrivit dispozițiilor art. 22, persoanele îndreptățite puteau notifica unitatea deținătoare solicitând restituirea în natură în termen de un an de la data apariției legii (14 februarie 2001), singura perioadă în care se puteau formula notificări fiind cea cuprinsă între 14 februarie 2001-14 februarie 2002.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanta a reluat critica formulată în apel, care se referă la aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, în sensul că prin această lege ar fi operat o repunere în termenul de formulare a notificării prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Analizând hotărârea atacată în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, înalta Curte apreciază că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 a fost reglementat prin dispozițiile Legii nr. 10/2001. Potrivit dispozițiilor actului normativ menționat, persoana îndreptățită, proprietar al imobilelor preluate abuziv, pot notifica în termenul prevăzut de acest act normativ persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului [art. 22 alin. (1)].

Potrivit art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, nerespectarea termenului pentru formularea notificării atrage pierderea dreptului de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Textul legal menționat a fost declarat a fi în concordanță cu prevederile constituționale prin decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2004 a Curții Constituționale.

Analizând probatoriile administrate în cauză s-a constatat că notificarea formulată de reclamantă a fost depusă la data de 13 septembrie 2005, cu mult peste termenul legal ce a expirat la 14 februarie 2002.

În raport de data depunerii notificării, 7 septembrie 2005 și de dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001, reclamanta-recurentă este decăzută din dreptul de a solicita în justiție restituirea imobilului și ca atare, criticile inserate în motivarea recursului nu pot fi reținute.

Solicitarea reclamantei cu privire la restituirea terenului și măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate, a fost respinsă prin dispoziția primarului, menținută de instanțe, cu motivarea că notificarea a fost tardiv formulată. Ca atare, criticile aduse hotărârilor trebuia să vizeze acest aspect. Prin recursul în cauză, în susținerea respectivei critici se invocă apariția Legii nr. 247/2005, prin care, în opinia recurentei, a avut loc o repunere în termenul legal.

Această critică nu poate fi însă primită.

Legea nr. 247/2005 aduce o serie de modificări și completări Legii nr. 10/2001, evidențiate punctual prin Titlul I al legii. Aceste modificări nu se referă însă la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care prevede obligativitatea adresării notificării în termenul prelungit până la 12 luni, respectiv până la data de 14 februarie 2002. Termenul de decădere instituit prin dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 și, ca atare, nu este posibilă o repunere în termen, in sensul susținerilor recurentei.

Față de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamanta P.G. împotriva deciziei nr. 156 din 6 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2007.