State expropriation under Decree 223/1974 qualifying as abusive acquisition under Law 10/2001 and competence of the holding unit to resolve restitution notifications

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 12 august 2002, reclamanții S.T., F.M. și A.S. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei Șelimbăr, Inspectoratul de poliție al județului Sibiu și Consiliul județean Sibiu, următoarele:

- anularea dispoziției nr. 52/2002 emisă de Primarul comunei Șelimbăr și obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții de restituire în natură în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 10/2001;

- constatarea nulității deciziei nr. 1006/1989 a fostului Consiliu Popular al județului Sibiu privind constituirea (transformarea) dreptului de administrare operativă în favoarea Inspectoratului de poliție al județului Sibiu;

- rectificarea C.F. nr. 3275 Șelimbăr, nr. top. 63/1/I, 64,1/I prin constatarea nulității înscrierii dreptului de administrare operativă a Inspectoratului de poliție a județului Sibiu de sub B.3 și a încheierii de intabulare nr. 1011/93, cu consecința repunerii cărții funciare în situația anterioară acestei înscrieri;

- stabilirea valorii reale de despăgubire, corespunzătoare valorii de circulație a imobilului.

Prin sentința civilă nr. 368 din 27 mai 2003 pronunțată de Tribunalul Sibiu, s-a admis în parte contestația și s-a dispus anularea dispoziției nr. 52/2002 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de Primarul comunei Șelimbăr, stabilindu-se că valoarea reală de circulație, în funcție de starea imobilelor la data preluării, este de 769.624.500 lei, iar valoarea actuală de circulație este de 1.222.874.500 lei.

Au fost respinse celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că dispoziția nr. 52 din 25 aprilie 2002 emisă de Primarul comunei Șelimbăr încalcă competența stabilită expres prin lege și atrage nulitatea absolută a acesteia, deoarece unitatea deținătoare este Inspectoratul de poliție al județului Sibiu, acesta fiind obligat să se pronunțe asupra notificării prin decizie sau dispoziție motivată.

S-a mai apreciat că până la soluționarea notificării în cadrul procedurii administrative prealabile, instanța nu se poate pronunța asupra celorlalte capete de cerere.

În ce privește stabilirea valorii imobilului, instanța s-a considerat competentă întrucât partea în litigiu este și unitate deținătoare, iar potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 și art. 36 din Normele metodologice, valoarea imobilului se stabilește prin expertiză de evaluare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, susținând nelegalitatea hotărârii și arătând că se impune restituirea în natură a imobilului.

Prin decizia civilă nr. 472 din 5 decembrie 2003, Curtea de Apel Alba- Iulia a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins și capătul de cerere privind stabilirea valorii de circulație a imobilului.

A dispus obligarea pârâtei Primăria comunei Șelimbăr, prin primar să trimită notificarea contestatorilor la Inspectoratul județean de poliție Sibiu spre soluționare.

S-a reținut în considerente că, întrucât reclamanții solicită restituirea în natură a imobilului, nu se justifică vreun interes în stabilirea unei valori de circulație a acestuia, ca bază de calcul a unor eventuale despăgubiri pe care nu și le doresc.

S-a mai apreciat că se impune transmiterea notificării către unitatea deținătoare potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în speță aceasta fiind Inspectoratul județean de poliție Sibiu.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6, 9 și 10 C. proc. civ.

S-a susținut că, respingând cererea referitoare la stabilirea valorii de despăgubire (constatată de către instanța de fond), instanța de apel a agravat situația reclamanților în propria lor cale de atac.

Pe de altă parte, instanța de apel (ca de altfel și instanța de fond) nu a examinat cererile accesorii legate de valabilitatea titlului de constituire a dreptului de administrare și de rectificare a cărții funciare, prin anularea înscrierii acestui drept în favoarea Inspectoratului județean de poliție Sibiu.

Recursul a fost admis prin decizia nr. 5493 din 6 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia atacată fiind casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare.

Instanța de recurs a procedat astfel având în vedere următoarele considerente:

Primul motiv de recurs invocat de reclamanți, privind agravarea situației în propria cale de atac, este întemeiat, fiind nesocotite de către instanța de apel dispozițiile art. 296 C. proc. civ.

Prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat și stabilirea valorii de despăgubire a imobilului în litigiu, situație în care aprecierile făcute de instanța de apel în sensul că acesta nu justifică un interes în formularea unei astfel de cereri îi dezavantajează pe apelanți și le creează o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, încălcându-se principiul non reformatio in pejus.

Acest principiu al dreptului procesual civil presupune că, prin admiterea apelului, nu se poate crea părții al cărei apel a fost admis o situație mai rea decât aceea stabilită prin hotărârea primei instanțe, soluție care nu a fost atacată cu apel de părțile adverse.

În speță, pârâții nu au declarat apel prin care să critice dezlegarea în drept dată de instanța de fond situației juridice deduse judecății, astfel că aceasta nu putea schimba sentința primei instanțe, în sensul înrăutățirii situației apelanților.

Pe fondul cauzei, se reține că imobilul în litigiu a fost preluat de către stat în anul 1987 prin decizia nr. 235 din 28 martie 1987 dată în aplicarea Decretului nr. 223/1974, fiind înscris în C.F. nr. 3275 Șelimbăr un drept de proprietate exclusiv în favoarea statului.

Ulterior, în anul 1989 s-a procedat la constituirea unui drept de administrare operativă în favoarea Inspectoratului de poliție al județului Sibiu asupra imobilului în litigiu, intabularea acestui drept în C.F. fiind făcută la data de 28 ianuarie 1993.

Prin urmare, intimatul Inspectoratul județean de poliție Sibiu, având doar un drept de administrare asupra imobilului în litigiu, nu are competența de a emite o decizie în soluționarea notificării formulate de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001, neavând calitatea de persoană juridică deținătoare în sensul prevederilor acestui act normativ.

Considerentele expuse impun soluția de admiterea a recursului, casarea deciziei nr. 472 din 5 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va analiza și cererile accesorii formulate de reclamanți referitoare la validitatea titlului de constituire a dreptului de administrare în favoarea Inspectoratului județean de poliție Sibiu și de rectificare a C.F., prin anularea înscrierii acestui drept.

Rejudecând pricina, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a pronunțat decizia nr. 88/A din 28 februarie 2007, prin care a admis apelul declarat de contestatorii S.T., F.M. și A.S. prin mandatar S.S. și a schimbat în parte sentința dată în primă instanță în sensul că a dispus obligarea pârâtei Primăria comunei Șelimbăr prin primar, în calitate de proprietar al imobilului în litigiu, să se pronunțe prin dispoziția motivată asupra notificării contestatorilor.

Curtea de apel și-a motivat soluția astfel:

Instanța supremă a dezlegat problemele de drept privind calitatea contestatorilor de persoane îndreptățite la restituirea imobilului în litigiu, calitatea Statului Român de proprietar al imobilului și lipsa calității de unitate deținătoare a Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

În aceste condiții unitate deținătoare este comuna Șelimbăr, iar primarul acesteia avea obligația să soluționeze notificarea depusă la 2 februarie 2002 de către contestatori la Prefectura Sibiu.

Este adevărat că primarul comunei Șelimbăr, prin dispoziția nr. 52 din 25 aprilie 2002, a respins contestația, dar cu motivarea că nu are calitate de unitate deținătoare, care aparține Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

În raport cu decizia de casare se impune ca primarul pârât să emită o nouă dispoziție motivată având în vedere că, așa cum rezultă de la fila 8 dosar, contestatorii au cerut numai restituirea imobilului în natură, iar nu în echivalent cum a acordat instanța de fond, precum și prevederile Legii nr. 10/2001 potrivit cu care reparația se face de regulă în natură și doar atunci când aceasta nu este posibilă măsura reparatorie poate fi în echivalentul stabilit de Comisia centrală.

Inspectoratul de poliție al județului Sibiu a declarat recurs solicitând, pe cale de excepție, constatarea nulității absolute a notificării nr. 39 din 1 februarie 2002, iar apoi respingerea notificării de mai sus ca nefondată și modificarea deciziei civile nr. 88/A/2007 în sensul respingerii apelului.

Dezvoltând recursul, intimatul a susținut că S.S. nu a avut mandat valabil la data notificării, imobilul notificat nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001 deoarece nu a fost preluat abuziv, titlul statului fiind valabil dat fiind că legea și normele sale de aplicare nu prevăd expres imobilele preluate în baza Decretului nr. 223/1974, cum este cazul în speță.

Recursul nu este întemeiat.

Instanța de apel a soluționat pricina în limitele stabilite de instanța supremă, care a hotărât că imobilul a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974.

Or, acest act normativ contravenea dispozițiilor constituționale din acea vreme și prevederilor art. 481 C. civ., norme potrivit cu care proprietatea privată era ocrotită și nimeni nu putea fi silit a-și ceda proprietatea decât pentru cauză de utilitate publică.

Ca urmare, preluarea de către stat în temeiul acestui act normativ este abuzivă în înțelesul art. 2 lit. g) și h) din Legea nr. 10/2001, iar actul administrativ de preluare reprezintă o manifestare de voință unilaterală a Statului Român.

Nu pot fi primite nici susținerile recurentului cu privire la conținutul anumitor norme metodologice de aplicare a legii, deoarece acestea nu pot fi contrare prevederilor din chiar actul normativ în aplicarea cărora au fost date.

Totodată, instanța supremă a impus celei de trimitere să cerceteze și cererile accesorii formulate de contestatori, ceea ce are semnificația recunoașterii calității lor procesuale active și de persoane îndreptățite la beneficiul Legii nr. 10/2001, astfel încât instanța de rejudecare nu mai avea dreptul să examineze asemenea calități nici chiar prin prisma susținerilor reiterate și în recurs privitoare la nevalabilitatea unui mandat.

În raport cu cele astfel constatate, recursul nu este întemeiat și va fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu împotriva deciziei nr. 88/A/2007 din 28 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2007.