Statutory property restitution: validity of notification via postal mail versus mandatory judicial executor service under Law No. 10/2001
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice allowed the appeal, quashed the lower court decisions, and remanded the case for retrial, ruling in favor of the claimants seeking property restitution. The dispute concerned a challenge against a municipal decision rejecting a restitution request based on Law no. 10/2001, where the lower courts dismissed the claim because the initial notification sent directly to the mayor in 2001 bypassed the mandatory requirement for service through a judicial executor. The Supreme Court determined that a restitution request sent by registered mail constitutes a valid notification if it contains all essential identification elements and supporting documents, holding that the failure to use a judicial executor does not render the notification null and void. The court emphasized that strict adherence to formalities under Article 21 of Law no. 10/2001 should not deprive individuals of their statutory restitution rights if the substantive requirements for identification are met, thereby invalidating the lower courts' reliance on procedural formalism to bar the claim.
Legislator headnote
AI generatedart. 21 din Legea nr. 10/2001, art. 24 din Legea nr. 10/2001; Statutory property restitution: validity of notification via postal mail versus mandatory judicial executor service under Law No. 10/2001: Au mai arătat că, în mod greșit, instanțele nu au avut în vedere prevederile art. 23, art. 24 din Legea nr. 10/2001 și nu au reținut că intimata nu a comunicat decizia sa privind notificarea depusă, pentru a complini lipsurile existente, în cadrul termenelor stabilite de lege.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 989 din 21 noiembrie 2006, Tribunalul Neamț a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarele I.L. și A.E. împotriva deciziei nr. 2303 din 9 decembrie 2005 emisă de primarul municipiului Piatra Neamț.
Prima instanță a reținut că o cerere de reconstituire care nu a fost înregistrată pe rolul unui executor judecătoresc competent nu întrunește condițiile formei valabile a unei notificări și nu investește legal persoana juridică deținătoare a imobilului.
S-a mai reținut că notificarea înregistrată la executorul judecătoresc N.T. sub nr. 144 din 7 septembrie 2005, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, prin care s-a modificat și completat Legea nr. 10/2001, nu face dovada deplină a respectării termenului de 6 luni prevăzut de Legea nr. 10/2001, intrată în vigoare la 14 februarie 2002, prelungit la 1 an prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, termen care s-a împlinit la 14 februarie 2002, notificarea în speță fiind formulată, deci, tardiv.
Termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 este un termen de decădere.
Contestatoarele au declarat apel împotriva acestei sentințe.
Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 115/2007 din 28 martie 2007, a respins ca nefondat apelul, reținând că noua notificare formulată la data de 7 septembrie 2005 este tardivă și în mod corect a fost respinsă pe această excepție de prima instanță.
Împotriva acestei decizii, contestatoarele au formulat recurs, arătând că în mod greșit s-a reținut că notificarea formulată în anul 2001 nu a îndeplinit cerințele impuse de lege, acestea invocând dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Au mai arătat că, în mod greșit, instanțele nu au avut în vedere prevederile art. 23, art. 24 din Legea nr. 10/2001 și nu au reținut că intimata nu a comunicat decizia sa privind notificarea depusă, pentru a complini lipsurile existente, în cadrul termenelor stabilite de lege.
Contestatoarele au arătat că, la apariția Legii nr. 247/2005 au reluat procedura de solicitare a restituirii imobilului, iar notificarea nr. 144 din 7 septembrie 2005 reprezintă completarea celei formulate la 2 noiembrie 2001.
Recursul va fi admis pentru cele ce urmează:
Contrar celor reținute de instanța de apel, ca și cea de fond, este reală susținerea contestatoarelor cu privire la faptul că notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc N.T. la 7 septembrie 2005 este reiterarea celei trimise de acestea prin poștă la data de 2 noiembrie 2001.
Acest fapt se constată cu ușurință din lecturarea celor două înscrisuri, întrucât cuprind aceleași elemente esențiale cu privire la datele de identificare a persoanelor îndreptățite, ale imobilului a cărui restituire se cere, precum și actele doveditoare ce le însoțeau.
În consecință, este greșită constatarea făcută de instanța de apel privind faptul că cea de a doua notificare a fost formulată tardiv și respinsă ca atare.
Tot greșit s-a reținut și faptul că notificarea formulată la 28 octombrie 2001 și trimisă prin poștă la 2 noiembrie 2001, prin scrisoare recomandată, nu este, de fapt, o notificare în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, deoarece nu a fost formulată prin intermediul executorului judecătoresc.
Înalta Curte constată că cererea de restituire a unui imobil, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, expediată prin poștă, iar nu prin intermediul unui executor judecătoresc, este asimilată notificării, în cazul în care este însoțită de actele necesare, cu condiția ca din cuprinsul ei și actele anexate să rezulte elementele de identificare ale persoanei îndreptățite, datele de identificare ale imobilului a cărui restituire se cere, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Cum cererea inițială adresată direct Primăriei cuprinde absolut toate elementele de identificare și are înscrisurile doveditoare anexate, în cazul în speță se poate face asimilarea cu notificarea.
Neîndeplinirea cerinței formale de a trimite notificarea prin intermediul unui executor judecătoresc nu este sancționată de lege.
Este cu totul excesiv și de un formalism extrem teza potrivit căreia notificarea expediată prin poștă ar fi nulă, ceea ce practic ar avea drept consecință pierderea de către persoana îndreptățită a posibilității de a mai acționa în termen pentru a-și valorifica vocația conferită de Legea nr. 10/2001.
Față de cele mai sus exprimate, se impune admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de I.L. și A.E. împotriva deciziei nr. 115/2007 din 28 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă.
Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 989/c din 21 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția civilă, și trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Neamț.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2007.