Heirs' appeal fails; compensation ordered instead of in-kind restitution for redeveloped confiscated plot.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

T.V.N. și T.A.R., moștenitori ai defunctului B.Ș., au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care au cerut Primăriei municipiului Deva restituirea în natură a imobilului situat în Deva, județul Hunedoara, care a fost confiscat de la autorul lor prin decizia penală nr. 1813 din 22 iulie 1959 a Tribunalului Regional Hunedoara Deva.

Cererea a fost respinsă prin dispoziția nr. 2043 din 15 decembrie 2005 emisă de primarul municipiului Deva cu motivarea că imobilul nu face parte din categoria celor al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 10/2001, deoarece confiscarea a fost dispusă judecătorește ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea unor infracțiuni economice grave, neconstituind preluare abuzivă.

Notificatorii au contestat în justiție dispoziția de mai sus, solicitând anularea ei și restituirea imobilului în natură.

Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 2225 din 30 iunie 2006, prin care a admis contestația în parte, a anulat dispoziția atacată și a obligat pe intimatul primarul municipiului Deva să emită o nouă dispoziție prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent în contul imobilului în litigiu.

Tribunalul a statuat că hotărârea prin care autorul contestatorilor a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură economică, prevăzută și pedepsită prin Legea nr. 287/1947, act normativ dezavuat ca fiind în contradicție cu prevederile constituționale de la data adoptării lui și cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, operează cu autoritate de lucru judecat numai cu privire la fapta penală, la persoana făptuitorului și vinovăția sa, iar nu și în privința măsurii confiscării bunurilor ca pedeapsă complementară, care are un evident caracter abuziv.

Contestatorii au declarat apel susținând că prima instanță nu a deslușit starea de fapt și a acordat altceva decât au cerut, anume măsuri reparatorii prin echivalent în loc de restituirea imobilului în natură.

Apelul a fost respins prin decizia civilă nr. 369/A din 24 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, cu motivarea de esență că tribunalul nu a încălcat dispozițiile art. 129 C. proc. civ., ci a aplicat corect prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece imobilul cerut a fi restituit în natură este o construcție nouă față de cel confiscat de la autorul contestatorilor, așa cum rezultă fără dubiu din expertiza extrajudiciară necontestată de părți.

Contestatorii au declarat recurs invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. și cerând casarea hotărârilor date în cauză, iar pe fond restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 597 mp și construcție anexă cu două camere.

În dezvoltarea primului motiv de recurs contestatorii au susținut că instanțele erau obligate să judece pricina în limita investirii lor, adică să hotărască asupra cererii de restituire în natură, fără a putea dispune în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, care nu au fost cerute, iar refuzul restituirii în natură a părții din teren liberă de construcții constituie o încălcare a prevederilor Legii nr. 10/2001.

Cu privire la construcția edificată pe teren de către Statul Român recurenții au contestat statuarea în sensul că ar fi o construcție nouă, susținând că în realitate a avut loc numai o schimbare de destinație în casă cu două camere și antreu a fostului șopron, care a fost doar compartimentat cu păstrarea structurii inițiale, adică a pereților exteriori și a acoperișului.

Recursul nu este întemeiat.

Edificarea edificiului cerut să fie restituit în natură ca fiind o construcție nouă în raport cu cea preluată de stat este consecința exclusivă a modului de interpretare a probelor, în special a raportului de expertiză tehnică, de către instanța de apel, probe cărora contestatorii le dau un alt înțeles, potrivit cu care lucrările făcute nu au schimbat însuși bunul, ci numai destinația sa.

Așadar, critica făcută de contestatori pe calea prezentului recurs este în mod vădit una de netemeinicie, nicidecum de nelegalitate, astfel că excede nu numai cazului de recurs expres invocat, ci tuturor motivelor de recurs reglementate prin art. 304 C. proc. civ.

De altfel, până la abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin art. I/pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, a constituit motiv de recurs de sine stătător netemeinicia hotărârii, atunci când aceasta era rezultatul unei greșeli grave de fapt, decurgând din aprecierea eronată a probelor administrate.

Pentru același raționament, nici statuarea asupra terenului, pretins a fi, de asemenea, greșită, nu poate constitui motiv de recurs.

Urmare stării de fapt constatate, pe deplin corect instanța de apel a hotărât că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care, în cazul construcțiilor preluate abuziv și apoi demolate, precum și atunci când pe terenurile preluate abuziv s-au edificat noi construcții, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, exceptând partea din terenuri rămasă liberă.

Cu alte cuvinte, obligația dispusă în sarcina primarului în primă instanță, păstrată în apel, constând în emiterea unei dispoziții care să conțină propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, este conformă cu legea, având în vedere și prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care prevăd obligația, iar nu facultatea, deținătorului imobilului, căruia i s-a cerut prin notificare restituirea în natură, de a propune persoanei îndreptățite acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent dacă restituirea în natură nu este posibilă.

Asemenea rezolvare dată cauzei nu contravine dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., deoarece nu excede obiectului cererii deduse judecății, ci reprezintă o modalitate alternativă de judecare a cererii.

Nu este astfel întemeiat motivul de nelegalitate corespunzător pct. 6 al art. 304 C. proc. civ.

În raport cu cele astfel constatate, recursul va fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de T.V.N. și T.A.R. împotriva deciziei nr. 369/A din 24 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2007.