Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 7236/2007 AI generated

Direct effect of EU free movement directive overriding domestic travel ban for mere illegal residence

Case Number Decizia nr. 7236/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the General Passport Directorate, upholding the lower courts' refusal to restrict the respondent citizen's right to free movement in France. The dispute arose from an administrative-contraventional action seeking a three-year travel ban under Article 38(a) of Law No. 248/2005, based on the individual's readmission from France for illegal residence prior to Romania’s EU accession. The Court ruled that European Union norms take precedence over domestic legislation, specifically finding that Council Directive 2004/38/CE, which limits mobility restrictions solely to grounds of public policy, public security, or public health, is more favorable and directly applicable to Romanian citizens as EU citizens. Because the stated reason for return ("illegal residence") did not constitute a threat to public order, security, or health as defined by the Directive, the domestic statutory basis for the ban was deemed incompatible and inapplicable, resulting in the final upholding of the respondent's unrestricted right to circulate.

Legislator headnote

AI generated

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 53 din Constituție, art. 20 alin. (2) din Constituția; Direct effect of EU free movement directive overriding domestic travel ban for mere illegal residence: - Chiar dacă art. 40 al Directivei 2004/38/CE prevede transpunerea în legislația internă, directiva nu face parte de drept din legislația internă, ci impune statelor membre o obligație de rezultat și lasă autorităților naționale competențele legate de forma și mijloacele utilizate în acest scop.

Keywords

AI generated
restriction of free movement directive European passport right of return legislation applicable direct effect

Cited Legislation

AI generated
art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005
278/1994, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelanta reclamantă, criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
art. 53 din Constituție
855 și 901/2006) a statuat că este conform cu art. 53 din Constituție și cu art.
art. 20 alin. (2) din Constituția
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11 ianuarie 2007 pe rolul Tribunalului Călărași, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat instanței să dispună restrângerea dreptului pârâtului R.L.G. la liberă circulație în Franța pentru o perioadă de cel mult trei ani, cu motivarea că pârâtul a fost returnat din această țară, la data de 14 decembrie 2006 în baza Acordului de readmisie aprobat prin H.G. nr. 278/1994, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Tribunalul, prin sentința civilă nr. 83 din 30 ianuarie 2007, a respins acțiunea ca nefondată.

Sentința a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de Direcția Generală de Pașapoarte, potrivit deciziei nr. 279 din 23 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Pentru a adopta această soluție, instanțele anterioare au reținut, în esență, că după aderarea României la Uniunea Europeană, orice cetățean român, devenit și cetățean european, se bucură de protecția oferită de legislația europeană în materia dreptului la liberă circulație, ca Acordul de readmisie încheiat între România și Franța în 1994 în scopul stopării imigrației ilegale nu mai corespunde noilor realități, iar reglementarea din legislația internă, art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 contravine principiilor consacrate de art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția CEDO, simpla neîndeplinire a formalităților privind intrarea, circulația și ieșirea propriilor cetățeni în spațiul european anterior aderării României neconstituind o conduită care amenință ordinea publică, siguranța și interesul public.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelanta reclamantă, criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

- Conform art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, singura condiție pentru dispunerea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate este aceea a returnării în baza acordului de readmisie, procedura și condițiile în care s-a dispus returnarea neputând fi cenzurate de autoritățile române.

- Dreptul la liberă circulație nu este absolut (art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), ci supus îngrădirilor stabilite prin Legea nr. 248/2005, act normativ cu privire la care Curtea Constituțională (Deciziile nr. 855 și 901/2006) a statuat că este conform cu art. 53 din Constituție și cu art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

- Chiar dacă art. 40 al Directivei 2004/38/CE prevede transpunerea în legislația internă, directiva nu face parte de drept din legislația internă, ci impune statelor membre o obligație de rezultat și lasă autorităților naționale competențele legate de forma și mijloacele utilizate în acest scop.

Recursul nu este fondat.

La data pronunțării sentinței tribunalului și a deciziei instanței de apel, România devenise membră a Uniunii Europene, cu statut de partener egal în drepturi și obligații, cetățenii români devenind conform art. 17 din Tratatul de instituire a Comunității Europene cetățeni ai Uniunii Europene și beneficiari ai dreptului de liberă circulație în aceleași condiții ca toți ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene, aplicându-li-se sistemul de norme și reguli comunitare, în speță prezentând relevanță normele comunitare ce consacră principiul fundamental al liberei circulații a persoanelor.

Împrejurarea că faptul expulzării a avut loc anterior aderării României la Uniunea Europeană nu determină inaplicabilitatea normelor comunitare, întrucât măsura restrângerii dreptului analizat este de natură administrativă contravențională, materie guvernată de principiul aplicării legii mai favorabile.

Dacă, ulterior petrecerii faptelor, intervine o reglementare mai favorabilă, trebuie să fie aplicată cu prioritate.

Reglementarea mai favorabilă o constituie Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora.

Conform art. 20 alin. (2) din Constituția României: „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.

Deși, de principiu, directivele comunitare ar trebui transpuse în dreptul intern al fiecărui stat membru, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a consacrat în jurisprudența sa superioritatea și efectul direct al regulilor comunitare ca „făcând parte integrantă, cu rang de prioritate, din ordinea publică aplicabilă pe teritoriul statelor membre”, precizând că trebuie să fie aplicate încă de la intrarea lor în vigoare, „în pofida unei eventuale preexistențe a unei legi naționale incompatibile și pe toată durata aflării lor în vigoare, în pofida adoptării ulterioare a unei legi incompatibile” (cauza Simmenthal – Hotărârea din 9 martie 1978).

Art. 10 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, care prevede obligația de cooperare loială între statele membre, impune inclusiv instanțelor judecătorești române respectarea principiilor și soluțiilor consacrate de jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.

În alte cauze (cauza Van Gend en Loos; cauza Becker), Curtea Europeană de Justiție a statuat că dispozițiile unei directive sunt direct aplicabile, în absența unor măsuri de transpunere în dreptul intern, dacă sunt necondiționate și suficient de precise pentru a permite instanțelor judecătorești să le aplice așa cum sunt formulate.

Examinând prevederile Legii nr. 248/2005 și dispozițiile Directivei nr. 2004/38/CE, Înalta Curte constată că între normele interne și cele comunitare există neconcordanțe, cele comunitare fiind mai favorabile și suficient de precise pentru a fi direct aplicate. Astfel, din perspectiva art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, pentru a dispune restrângerea dreptului cetățeanului român chemat în judecată la liberă circulație în străinătate (inclusiv pe teritoriul statelor membre ale Uniunii europene), este suficient ca acesta să fi fost returnat din statul cu privire la teritoriul căruia se solicită a fi adoptată măsura, în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, independent de motivul pentru care a fost returnat.

Spre deosebire de norma internă, art. 27 din Directiva 2004/38/CE stabilește expres și limitativ doar trei cazuri în care autoritățile statelor membre ar putea restrânge libertatea de circulație a cetățenilor Uniunii, respectiv afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice.

În consecință, norma comunitară este mai favorabilă, cea internă fiind parțial neconcordantă, în condițiile în care permite îngrădirea dreptului fundamental analizat și în alte cazuri decât cele care vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.

În prezenta cauză, conform talonului de returnare întocmit în punctul de trecere a frontierei, anexat cererii de chemare în judecată, pârâtul a fost returnat din Franța la data de 14 decembrie 2006 „pe motiv de ședere ilegală”, motiv care nu se încadrează în cele limitativ prevăzute de Directiva 2004/38/CE.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 279 din 23 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2007.