Proportionality of travel restriction for illegal EU stay under Directive 2004/38/CE and national readmission law

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea promovată la data de 12 decembrie 2006 și înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr. 7764/109/2006, reclamanta Direcția de Pașapoarte București a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, în cauză să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate în statele membre ale Uniunii Europeane, pe o perioadă de cel mult trei ani a pârâtului M.N.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia, stat membru al Uniunii Europene, la 25 octombrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat și împotriva acestuia, potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, coroborat cu art. 52 din același act normativ, se impune luare măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate pe o perioadă de cel mult trei ani.

Prin sentința civilă nr. 114 din 12 februarie 2007, Tribunalul Argeș a respins cererea reclamantei, reținând că potrivit art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români se poate dispune pe o perioadă de cel mult trei ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

Pârâtul a fost returnat din Italia la data de 25 octombrie 2006 în baza acordului de readmisie încheiat între România cu acel stat, astfel că cererea reclamantei se încadrează în dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, și nu a făcut dovada că măsura returnării sale a fost anulată de către autoritățile italiene.

În raport de declarația pârâtului și având în vedere că autoritățile italiene, odată cu expulzarea, au dispus și restricție de intrare pe teritoriul Italiei, instanța a constat că reclamanta are obligația de a pune în aplicare hotărârea autorităților italiene, fără a se mai adresa instanței române potrivit Legii nr. 248/2005.

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană și-a încetat aplicabilitatea dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005, urmând a se aplica numai dispozițiile art. 38 lit. a) din acest act normativ, în sensul că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație ce urmează a se lua se va dispune numai cu privire la teritoriul statului din care s-a dispus returnarea.

Prin decizia civilă nr. 203 din 30 aprilie 2007, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București, reținând, în esență, că în sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din situațiile prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE, iar dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată prin O.G. nr. 5/2006, nu își mai găsesc aplicabilitatea.

Simpla încălcare de către pârât a termenului de ședere pe teritoriul Italiei nu echivalează cu o amenințare reală a ordinii, siguranței sau sănătății publice a acestui stat care să justifice luarea acestei măsuri.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.

Fără a invoca vreo dispoziție din cuprinsul art. 304 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esență, că decizia este nelegală, pentru că, potrivit art. 38 și art. 52 din Legea nr. 248/2005 și art. 25 și art. 53 din Constituția României, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate este justificată pentru apărarea ordinii publice.

Susținerea instanței de apel referitoare la aplicabilitatea Directivei 2004/38/CE este nefondată, deoarece la data la care pârâtul a fost returnat din Italia, România nu era stat membru al Uniunii Europene, iar Legea nr. 248/2005 este compatibilă cu legislația comunitară.

Astfel, sancțiunea impusă de art. 38 din legea nr. 248/2005 constituie o măsură necesară într-o societate democratică pentru protejarea drepturilor și libertăților altora și este justificată de interesul public, astfel cum se prevede în art. 2 parag. 3 și 4 ale Protocolului adițional nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Criticile formulate de recurentă permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Odată însă cu semnarea actului de aderare, instanțele de judecată au obligația să interpreteze legea internă prin raportare la dreptul comunitar, care, așa cum s-a arătat, are prioritate.

Or, potrivit dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre tratatul european și convențiile încheiate înainte de data aderării, ce au generat drepturi și obligații.

Această prevedere din tratat face legislația comunitară să fie de imediată aplicare, ceea ce înseamnă că legea română va fi interpretată în raport cu norma comunitară, chiar dacă la data luării măsurii returnării România nu era stat membru al Uniunii Europene.

Dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat. în aplicare acestui articol, a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European.

Actele normative menționate sunt cuprinse în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile și aranjamentele admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, pentru că, potrivit art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și membrilor lor de familie se dispune doar pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică, iar potrivit alin. (2) al articolului, măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză.

Soluția este în deplin acord cu art. 6 din tratatul privind Uniunea Europeană, care statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libera circulație a cetățenilor săi, numai că, limitarea trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar dispozițiile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară.

Față de aceste considerente, se constată că, în mod corect instanța de apel a reținut că faptele săvârșite nu sunt de natură a justifica restrângerea, iar o eventuală restrângere a dreptului la liberă circulație nu este proporțională cu scopul legitim urmărit.

Astfel, la dosar a fost depus doar talonul de returnare și un proces verbal din care rezultă că pârâtul a fost returnat pentru ședere ilegală.

În situația în care, după data aderării, cetățenii români au dobândit dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, șederea ilegală, constată în alte condiții decât cele prevăzute de legislația comunitară, nu poate constitui un temei al restrângerii dreptului la liberă circulație.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 203 A din 30 aprilie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2007.