Obligation of public authority to respond within imperative 60-day deadline under Access to Information Law

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 11 mai 2004, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul B.A.C., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin primarul general, a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâtul să fie obligat la emiterea unei dispoziții prin care să soluționeze notificarea nr. 901/2001.

Prin sentința civilă nr. 538/2004 Tribunalul București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în forma Judecătoriei sectorului 5.

După un prim ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 9938/2005, a casat hotărârea pronunțată de Judecătoria sectorului 5 și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București ca instanță de fond.

Prin sentința civilă nr. 1059/2006, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pe pârât să emită o decizie motivată în soluționarea notificării.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că notificarea reclamantului nu a fost soluționată, că pârâtul, printr-o adresă oficială a solicitat completarea probelor anexe la notificare, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, modificat prin Legea nr. 247/2005 și că termenul de 60 de zile prevăzut de acest articol este unul imperativ care trebuia respectat de către unitatea deținătoare.

Prin decizia nr. 121 din 26 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât.

Pentru a se hotărî astfel, instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 au fost corect aplicate și interpretate, că termenul de 60 de zile este unul imperativ, stabilit în vederea soluționării cu celeritate a cauzele prevăzute sub incidența Legii nr. 10/2001și că apelanta avea obligația să soluționeze notificarea în acest termen care operează în favoarea petiționarilor și nu în favoarea unității deținătoare.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, pârâtul Municipiul București a declarat recurs în temeiul dispozițiilor articolului 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs s-a arătat că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației de către unitatea deținătoare poate avea două date de referință și anume: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. S-a mai arătat că notificatorul nu a depus actele doveditoare și deci termenul nu a început să curgă față de unitatea deținătoare.

Cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată s-a susținut că, în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. nu se poate reține culpa sa.

Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare.

În conformitate cu acest text legal, hotărârea instanței de apel care a menținut soluția de fond prin care pârâtul a fost obligat să soluționeze notificarea reclamantului este corectă și legală.

Pentru unitatea deținătoare soluționarea cererilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, este o obligație și nu o facultate.

Termenul de 60 de zile prevăzut de textul legal, este unul imperativ iar nu unul de recomandare, orice altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor prin această lege.

Ca urmare critica referitoare la nelegalitatea hotărârii instanței de apel, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondată.

Cu privire la greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată, se constată că această critică nu a constituit motiv de apel, că în dispozitivul celor două hotărâri pronunțate de instanțele anterioare, nu se regăsește o astfel de obligație în sarcina recurentului-pârât.

Obligația recurentului a fost dispusă numai în sensul emiterii unei dispoziții motivate la notificarea formulată de reclamant în baza Legii nr. 10/2001.

Drept urmare această critică nu poate fi analizată.

În raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. hotărârea instanței de apel se privește ca legală iar recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București reprezentat de primarul general împotriva deciziei civile nr. 121/A din 26 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2007.