Challenge to material liability imputation decisions: bar on common-law nullity action following irreprovable labor law contest

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamantul N.I. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a deciziilor de imputare nr. 1, 2, 7 și 10 din 5 noiembrie 1997. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că a îndeplinit funcția de președinte executiv al SC T.P. SRL, până în anul 1997, iar după această dată au fost emise cele patru decizii de imputare. Mai arată că deciziile au fost emise cu fraudarea Legii nr. 31/1990, deoarece pârâta a apelat la procedura Codului Muncii.

Într-un prim ciclu procesual, Judecătoria Sectorului 1 București a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul iar prin decizia civilă nr. 1769 din 17 septembrie 2003 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul promovat.

Prin decizia comercială nr. 428 din 14 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis recursul declarat de reclamant, a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei în primă instanță și a tribunalului ca instanță de apel, a casat decizia instanței de apel și sentința de fond și a constatat competent Tribunalul București, secția a VI-a comercială, să soluționeze cauza în primă instanță.

Tribunalul București, secția VI-a comercială, soluționând cauza în primă instanță a luat în examinare inadmisibilitatea atacării prin acțiune în constatarea nulității, formulată potrivit dreptului comun, a deciziilor de imputare emise în sistemul Codului Muncii și a reținut că reclamantul alegând calea procedurii prevăzută de Codul muncii, în cadrul căreia s-a constatat în mod irevocabil că sunt întrunite dispozițiile art. 102 din acest act normativ, reclamantul nu mai poate uza și de procedura de drept comun. În consecință, prin sentința comercială nr. 3990 din 30 septembrie 2005 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă.

Sentința a fost apelată de către reclamant, iar prin decizia comercială nr. 434 din 27 septembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul promovat de reclamant.

În contra acestei decizii a declarat recurs reclamantul în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamantul a susținut că nulitatea unei decizii de imputare se poate invoca oricând. În condițiile în care a avut calitatea de administrator la societatea pârâtă, răspunderea sa nu poate fi declanșată decât în temeiul art. 72 din Legea nr. 31/1990. A invocat în acest sens practică judiciară în materie, respectiv considerentele deciziei nr. 5795 din 21 octombrie 2004.

Recursul este nefondat.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că reclamantul a investit instanța cu soluționarea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a deciziilor de imputare emise în anul 1997, invocând fraudarea legii.

Este de necontestat că împotriva deciziilor de imputare care formează obiectul litigiului de față, reclamantul a utilizat calea contestației la instanța de judecată competentă, iar prin sentința civilă nr. 2293 din 30 noiembrie 2000 a Judecătoriei Sectorului 1 București a fost respinsă contestația formulată de acesta.

Prin urmare, promovarea contestației împotriva deciziilor de imputare emise în anul 1997, prin care s-a analizat legalitatea și temeinicia emiterii acestora de către angajator, reprezintă utilizarea procedurii speciale în ceea ce privește legalitatea stabilirii răspunderii materiale.

Prin intermediul acțiunii în constatare de față, astfel cum a fost formulată, reclamantul urmărește să repună în discuție legalitatea deciziilor de imputare, ori în această privință instanța jurisdicției muncii a stabilit prin hotărâre irevocabilă că sunt întrunite condițiile art. 102 C. muncii, pentru atragerea răspunderii materiale a reclamantului.

Cu alte cuvinte, reclamantul nu poate uza de calea unei acțiuni în nulitate pe dreptul comun, pentru constatarea nulității deciziilor de imputare, atâta vreme cât legea a prevăzut o procedură specială pe care acesta a urmat-o în cauză pronunțându-se o hotărâre irevocabilă. Astfel fiind, dezlegarea în drept a pricinii statuată de tribunal și confirmată de Curtea de Apel nu este susceptibilă de critica de nelegalitate invocată.

În ceea ce privește critica recurentului privind aplicarea dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 în ceea ce privește atragerea răspunderii patrimoniale, este lipsită de relevanță în situația de față, stabilirea naturii raporturilor juridice dintre administrator și societate, prezentând relevanță practică numai în ceea ce privește tipul de răspundere aplicabil, contractuală sau delictuală, precum și în plan probatoriu.

Pentru considerentele mai sus înfățișate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul N.I. împotriva deciziei comerciale nr. 434 din 27 septembrie 2006 a Curții de Apel București Secția a V-a Comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2007.