Time bar for challenging administrative decisions under Law 554/2004 vs. OUG 214/1999

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova, la data de 13 aprilie 2006, reclamantul I.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.J. – C.C.C.L.R.A., anularea actului administrativ nr. 4109/2000 din 30 noiembrie 2005 emis de pârât și recunoașterea calității de beneficiar al dispozițiilor O.U.G. nr. 214/1999.

Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția de necompetență materială invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești care, prin sentința civilă nr. 182 din 19 septembrie 2006 a respins acțiunea reclamantului ca tardiv formulată.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că potrivit H.G. nr. 148/2000 prin care s-a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a C.C.C.L.R.A. și art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 214/1999, deciziile pronunțate de această comisie pot fi contestate în instanță într-un termen de 30 de zile de la comunicare.

Față de împrejurarea că decizia a fost comunicată la data de 7 decembrie 2005, astfel cum rezultă din mențiunea făcută de reclamant în finalul filei 4 (stânga jos) din dosarul de fond, iar plângerea împotriva acesteia a fost formulată la 13 aprilie 2006, instanța a apreciat că acțiunea reclamantului este tardivă, fiind formulată peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul I.P., fără a-l încadra în drept, formulând, în esență, următoarele critici:

1) Judecătorul fondului s-a pronunțat asupra cauzei deși fusese recuzat verbal, fiind suspectat că are simpatii comuniste și colegi în M.J.;

2) S-a tergiversat nepermis judecarea fondului, în dauna intereselor sale.

3) S-au ignorat prevederile Legii nr. 554/2004, potrivit cărora poate formula plângere la instanța competentă într-un termen de 6 luni de la comunicarea răspunsului C.C.C.L.R.A.

În recurs intimatul-pârât M.J. nu a formulat întâmpinare.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs reținute, ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 5 și 9 și 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată:

1. Susținerea recurentului privind formularea, chiar și orală, a unei cereri de recuzare a judecătorului fondului este lipsită de suport probator. Din practicaua sentinței nr. 182 din 19 septembrie 2006 nu rezultă că în cauză s-a ivit acest incident procesual.

2. Critica este, de asemenea, lipsită de orice bază întrucât curtea de apel a soluționat cauza la primul termen, 19 septembrie 2006. Perioada mai lungă de timp la care se referă recurentul vizează, probabil, perioada cuprinsă între momentul înregistrării plângerii: 25 aprilie 2006 și momentul pronunțării sentinței atacate. Aceasta îi este imputabilă, întrucât a învestit inițial o instanță necompetentă material: Tribunalul Prahova, care a fost nevoită să-și decline competența în favoarea Curții de Apel Ploiești.

3. Actul administrativ vătămător este decizia C.C.C.L.R.A., din data de 4 noiembrie 2004. Adresa nr. 4109/2000 din 30 noiembrie 2005, primită de recurent sub semnătură la data de 7 decembrie 2005 este numai o operațiune tehnico-materială ulterioară actului administrativ, prin care se realizează comunicarea acestuia.

Potrivit art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, precum și persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, completată și modificată, aprobată prin Legea nr. 568/2001, în forma în vigoare la acea dată „împotriva deciziei C.C.C.L.R.A.,.., persoana interesată poate introduce plângere la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit legii”.

Sintagma „potrivit legii” trimite la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, care, la momentul introducerii plângerii era reprezentat de Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.

Or, potrivit acestei din urmă legi, dreptul la acțiune este condiționat, potrivit art. 7, de parcurgerea unei proceduri prealabile, care în cauză nu s-a îndeplinit.

În plus, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2000: „pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1) (de șase luni), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului”. Acest termen de un an este definit de alineatul al 5-lea al aceluiași articol ca fiind un termen de decădere.

Instanța de fond a reținut în considerentele sentinței atacate că decizia C.C.C.L.R.A. se atacă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, preluând teza intimatului-pârât.

Din textul citat anterior rezultă că legiuitorul nu a prevăzut un astfel de termen, formularele de comunicare a soluției comisiei purtând această mențiune conform termenelor prevăzute în art. 5 din Legea nr. 29/1990, care era în vigoare la data de 4 noiembrie 2004, menționată în adresa de comunicare ca fiind data adoptării deciziei de către C.C.C.L.R.A.

Pentru aceste considerente, constatând că soluția de respingere a plângerii ca tardiv formulată este corectă, Înalta Curte o va păstra dar va substitui motivarea instanței de fond cu prezentele considerente.

În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 5 și 9 și art. 3041 C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.P. împotriva sentinței civile nr. 182 din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2007.