Validity of witness testimony in lieu of official documents for proving ethnic persecution and refugee status under Law No. 189/2000
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the defendant County Council, leaving in force the appellate decision that annulled the administrative act revoking the claimant's refugee status and ordered the defendant to recognize his status as a refugee between September 15, 1940, and October 15, 1944, with financial rights accruing from April 1, 2003. The dispute concerned a challenge under Law No. 189/2000 and Government Emergency Ordinance No. 105/1999, where the administrative authority initially recognized the claimant's eligibility but later revoked it on the basis that his home village remained within Romanian territory and thus ethnic persecution was impossible; however, the lower court found via witness testimony that the village was on the border, divided between Romania and Hungary following the Vienna Award, and that the resulting military conflict and threat of occupation by Hungarian forces constituted valid grounds for ethnic persecution. The High Court rejected the appellant's arguments because the specific documentary evidence alleged to prove the village remained solely in Romanian territory was not properly filed or substantiated, and it failed to justify the reversal of the initial administrative decision, thereby upholding the application of Article 4 of Government Order No. 127/2000, which permits witness testimony to prove refugee status when official documents are lacking.
Legislator headnote
AI generatedValidity of witness testimony in lieu of official documents for proving ethnic persecution and refugee status under Law No. 189/2000: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 24 iulie 2006, reclamantul R.I. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 9138 din 22 octombrie 2003, emisă de pârâtă, cu motivarea că, prin Hotărârea nr. 9138 din 27 martie 2003, pârâta i-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/200, iar ulterior, prin hotărârea a cărei anulare o solicită, a anulat hotărârea inițială, susținând că localitatea din care reclamantul s-a refugiat, satul Bica, se afla pe teritoriul României și, în consecință, persecuția etnică nu era posibilă.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 367 din 27 septembrie 2006, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 septembrie 1940 – 15 octombrie 1944, cu acordarea drepturilor bănești aferente începând cu data de 1 aprilie 2003.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că din probele testimoniale administrate în cauză a rezultat că delimitarea teritorială dintre România și Ungaria (urmare a Dictatului de la Viena) trecea chiar prin satul Bica, terenurile agricole ale locuitorilor satului rămânând în teritoriul cedat Ungariei. Din acest motiv familia reclamantului, asemeni consătenilor săi, era obligată să treacă granița pentru întreținerea acestor terenuri, expunându-se adesea schimbului de focuri dintre grănicerii români și cei unguri. Această situație și temerea că întregul sat va fi ocupat de trupele hortyste a determinat refugiul familiei reclamantului în comuna Râșca.
Împotriva acestei sentințe în termen legal, a declarat recurs pârâta C.J.P.C. susținând că, în speță, proba testimonială nu poate fi primită deoarece înscrisurile depuse la dosarul cauzei respectiv extrase din lucrarea Recensământul 1941 – Transilvania și înregistrările Arhivelor Naționale, dovedesc contrariul. În consecință, satul Bica rămânând pe teritoriul României, nu se poate susține că familia reclamantului a fost persecutată etnic.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din H.G, nr. 127/2000, dovada îndeplinirii cerințelor legii se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora cu declarații de martori.
Din probele testimoniale administrate în cauză a rezultat că localitatea de domiciliu a reclamantului, satul Bica, s-a aflat pe granița dintre România și Ungaria, teritoriul său fiind divizat între cele două state, reprezentând un adevărat câmp de luptă între grănicerii români și cei maghiari pentru cucerirea întregii localități urmarea acestui fapt fiind, pe de o parte persecuția etnică exercitată asupra populației de către autoritățile maghiare, în zona ocupată de ele, iar pe de altă parte temerea că, aceste lupte ar putea duce la ocuparea întregului sat de către trupele maghiare, cu consecințele de rigoare pentru populația de origine română.
Deși a susținut contrariul, în motivele de recurs depuse la dosar, recurenta nu a depus nici la fond și nici în instanța de recurs înscrisurile invocate în sprijinul afirmațiilor sale și nici nu a probat motivul pentru care a revenit asupra hotărârii inițiale prin care îi recunoscuse intimatului-reclamant calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Pe cale de consecință constatând că nu există, potrivit art. 304 și 3041, motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinței civile nr. 367 din 27 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2007.