Residence domicile application: continuity and legality of stay under cumulative gap limits in O.U.G. 194/2002

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 122 din 19 ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de S.M., prin care a solicitat obligarea A.S. de a-i admite cererea de stabilire a domiciliului în România.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în mod legal autoritatea pârâtă a respins cererea întrucât art. 70 din O.U.G. nr. 194/2002 condiționează stabilirea domiciliului în România pentru cetățeni străini de îndeplinirea cumulativă a mai multor factori printre care o ședere temporară continuă și legală în ultimii 5 ani anterior depunerii cererii, șederea va fi considerată legală atunci când discontinuitățile între perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de ședere sunt mai mici de 30 de zile consecutive și nu depășesc în total 90 de zile pe întreaga perioadă, chiar dacă au fost sancționați contravențional (art. 70 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 modificată prin Legea nr. 482/2004).

Cum reclamantul S.M. nu îndeplinește condiția șederii continue și neîntrerupte așa cum este definită de dispozițiile susmenționate cererea sa în mod corect a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul susținând că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii aplicabile și că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.

A invocat dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 și 7 C. proc. civ.

A arătat că în mod greșit au fost aplicate dispozițiile art. 70 din O.U.G. nr. 194/2002 întrucât din interpretarea sumară gramaticală, logică și sistematică se desprinde că legalitatea și continuitatea dreptului de ședere sunt asigurate și acoperite prin acordarea în condițiile legii a prelungirii succesive, fără prelungire neputând fi vorba de un drept legal și continuu.

Că a îndeplinit și îndeplinește această condiție întrucât este de mai mult de 12 ani în România, beneficiind de ședere continuă și legală în această țară și că prin respingerea cererii i-au fost grav vătămate drepturile și interesele legitime fundamentale.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

La data de 19 ianuarie 2005, reclamantul s-a adresat S.S.M.B. solicitând aprobarea stabilirii domiciliului în România.

Măsura respingerii cererii de către autoritate a fost dispusă în temeiul art. 70 alin. (1) lit. a) pct. 1 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, așa cum a fost modificată de Legea nr. 248/2004 ca urmare a neîndeplinirii de către reclamant a condițiilor referitoare la șederea temporară legală și continuă.

Reclamantul nu a avut o ședere temporară legală în România în ultimii 5 ani anterior astfel cum dispun prevederile susmenționate aplicabile în speță.

Perioadele: 17 mai 2001 – 24 mai 2001

21 mai 2002 – 28 mai 2002

30 august 2002 – 8 septembrie 2002

10 martie 2003 – 22 mai 2003

reprezintă ședere ilegală întrucât discontinuitățile între perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de ședere sunt de 100 de zile în total, din care 74 consecutive.

Conform art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002:

(1) Străinii își pot stabili domiciliul în România dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) o ședere temporară continuă și legală în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, astfel:

(i) șederea va fi considerată continuă atunci când perioada de absență de pe teritoriul României este mai mică de 6 luni consecutive și nu depășește în total 10 luni pe întreaga perioadă;

(ii) șederea va fi considerată legală atunci când discontinuitățile între perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de ședere sunt mai mici de 30 de zile consecutive și nu depășesc în total 90 de zile pe întreaga perioadă, chiar dacă au fost sancționați contravențional;

b) fac dovada deținerii mijloacelor de întreținere în cuantumul prevăzut de lege, corespunzător scopului pentru care s-a prelungit dreptul de ședere până la depunerea cererii;

c) fac dovada asigurării sociale de sănătate, în condițiile legii;

d) fac dovada că dețin, în mod legal, spațiu de locuit corespunzător pentru ei și pentru membrii de familie cu care locuiesc împreună;

e) vorbesc limba română la un nivel satisfăcător;

f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.

În aceste condiții văzând dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. i) și constatând în cazul reclamantului că discontinuitățile între perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de ședere sunt mai mari de 100 de zile instanța, reține caracterul nelegal a șederii temporare a reclamantului definit de legislația aplicabilă și în consecință a cererii acestuia de stabilire a domiciliului în România.

Urmează așadar ca în temeiul art. 312 C. proc. civ., să se respingă recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.M. împotriva sentinței civile nr. 122 din 19 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2007.