Domicile establishment rejection based on residence discontinuity: legality and continuity of residence despite permit gaps

Asupra recursului da față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4531/2/2006 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.A.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. A.S. anularea adresei din 9 februarie 2006, prin care pârâta i-a respins cererea de stabilire a domiciliului în România și anularea adresei din 27 martie 2006 comunicată la 29 martie 2006, prin care s-a menținut soluția de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România în baza art. 70 alin. (1) lit. a) pct. II din O.U.G. nr. 194/2002.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că la data de 27 iulie 2005 a depus cerere de stabilire a domiciliului în România, iar prin adresa din 9 februarie 2006 i s-a comunicat respingerea pe motiv că nu a avut o ședere temporară continuă și legală în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, având discontinuități la prelungirea dreptului de ședere pe o perioadă de 68 de zile consecutive.

Prin sentința civilă nr. 76 din 11 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității formulării acțiunii invocată de pârâtă; a admis acțiunea formulată de reclamantului S.A.T., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. A.S.; a anulat adresele din 9 februarie 2006 și din 27 martie 2006 emise de pârâtă. A obligat pârâta să emită în favoarea reclamantului o decizie prin care să aprobe stabilirea domiciliului în România.

Pentru a hotărî astfel, a constatat că nu se poate reține excepția tardivității formulării acțiunii deoarece reclamantul nu a rămas în pasivitate pentru a fi sancționat cu respingerea ca tardivă a acțiunii, ci a acționat potrivit Legii nr. 554/2004 contestând în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 73 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, adresa din data de 27 martie 2006, care a reprezentat răspunsul comunicat de autoritate la memoriul prin care solicita reanalizarea cererii de stabilire a domiciliului în România.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamantul îndeplinește cumulativ toate condițiile prevăzute de art. 70 din O.U.G. nr. 194/2002 determinând caracterul legal și continuu al șederii sale în România.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A.S. din cadrul M.I.R.A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare a susținut că un prim motiv de nelegalitate a sentinței recurate îl reprezintă respingerea excepției tardivității formulării contestației, invocată de A.S., prin raportare la dispozițiile art. 73 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, în sensul că la data de 9 februarie 2006, prin adresă, A.S. i-a comunicat reclamantului respingerea cererii pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România, în conformitate cu prevederile art. 70 alin. 1 lit. a) pct. II din O.U.G. nr. 194/2002, reclamantul trebuind să se adreseze instanței de contencios administrativ în termen de 30 de zile, de la primirea comunicării, termen care a fost depășit.

Pe fondul cauzei, motivează recurenta că la data de 27 iulie 2005 cetățeanul irakian S.A.T. s-a adresat B.S.I., solicitând stabilirea domiciliului în România. Intimatul se afla, la data formulării cererii pentru aprobarea stabilirii domiciliului, în evidențele B.S.I. având prelungit dreptul de ședere temporară în scopul desfășurării de activități comerciale, valabil până la data de 5 mai 2006, astfel că reclamantul a avut ședere temporară continuă pe teritoriul României, în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, dar nu a avut ședere temporară legală pe teritoriul României în ultimii 5 ani anterior depunerii cererii, fapt dovedit de întârzierea la prelungirea dreptului de ședere pe o perioadă de 68 zile consecutive, in perioada 12 martie 2003-19 mai 2003.

La data de 3 februarie 2006, în urma analizării cererii intimatului, în temeiul art. 73 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, Comisia constituită la nivelul A.S., a propus respingerea cererii de stabilire a domiciliului în România, întrucât nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 70 alin. (1) lit. a) pct. II din O.U.G nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare. Textul invocat arată că: „Străinii își pot stabili domiciliul în România dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) o ședere temporara continua si legala în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii". Șederea va fi considerată legală atunci când discontinuitățile între perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de ședere sunt mai mici de 30 de zile consecutive și nu depășesc în total 90 de zile pe întreaga perioadă, chiar dacă fost sancționați contravențional." întrucât discontinuitățile dintre perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de ședere depășesc de 30 de zile consecutive, șederea intimatului pe teritoriul României și-a pierdut caracterul legal, în conformitate cu prevederile textului sus menționat.

A mai susținut că, deși, intimatul susține faptul că din data de 27 iulie 2000 și până la 27 iulie 2005, sunt 5 ani de ședere legală și continuă, din actele dosarului rezultă că, între data de 2 martie 2003 (data expirării dreptului de ședere) și 19 mai 2003 (data depunerii cererii de prelungire) intimatul nu a avut drept de ședere, locuind ilegal pe teritoriul României.

Analizând motivele de recurs, soluția instanței de fond și probele administrate în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.

Analizând excepția tardivității formulării acțiunii reiterată în motivele de recurs, Curtea îl apreciază ca neîntemeiat, având în vedere că în baza dispozitivelor art. 73 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 respingerea cererii de stabilire a domiciliului în România poate fi contestată de străin pe calea contenciosului administrativ în termen de 30 de zile de la data comunicării. În cauză, reclamantul a formulat în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 plângere prealabilă împotriva soluției de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România din 9 februarie 2006. Pârâta a comunicat la 29 martie 2006 răspuns la plângerea prealabilă menținându-se soluția prin adresa din 27 martie 2006. în termenul de 30 de zile de la comunicarea soluției în plângerea prealabilă reclamantul a sesizat instanța potrivit art. 73 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 la data de 28 aprilie 2006.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că în cauză reclamantul a avut o ședere legală și continuă și pentru perioada a 12 martie 2003-19 mai 2003, deoarece nu s-a probat la dosar sancționarea contravențională a reclamantului pentru această perioadă, iar pe de altă parte din nota raport (dosar fond) rezultă că s-a acordat reclamantului prelungirea dreptului de ședere inclusiv pentru perioada indicată ca fiind ședere nelegală, ulterior anului 2003 până la data de 5 mai 2006 inclusiv.

Prin adresa din 9 februarie 2006 emisă de pârâtă s-a respins cererea formulată de reclamantul S.A.T. la data de 27 iulie 2005 de stabilire a domiciliului în România pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 70 alin. (1) lit. a) pct. II din O.U.G. nr. 194/2002 pe motiv că reclamantul nu a avut o ședere temporară continuă și legală pe teritoriul României în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, având discontinuități la prelungirea dreptului de ședere pe o perioadă de 68 de zile consecutive în anul 2003, conform notei raport din 2 august 2005.

Prelungirea în mod succesiv a dreptului de ședere al reclamantului și pentru perioada în care s-a depășit termenul legal de solicitare a vizei nu constituie întreruperea acestui drept ci dimpotrivă determină caracterul legal și continuu al șederii sale în România în sensul prevederilor art. 70 lit. a) pct. II din O.U.G. nr. 194/2002, cu atât mai mult cu cât i s-a acordat ulterior intimatului-reclamant o nouă viză de prelungire a dreptului de ședere în România.

Pentru aceste considerente instanța constată că recursul este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge recursul declarat de A.S. din M.I.R.A., împotriva sentinței civile nr. 76 din 11 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2007.