Refusal to recognize WWII refugee status in Northern Transylvania annulled; agency ordered to pay reparations

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta I.A. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 20745 din 15 octombrie 2006 emisă de pârâtă, cu consecința recunoașterii calității sale de refugiat pentru perioada octombrie 1941 - 6 martie 1945 și acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, începând cu data de 1 noiembrie 2004.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în urma Dictatului de la Viena în Ardealul de Nord, rămas sub administrarea autorităților românești, etnicii maghiari au avut de suferit persecuții etnice, astfel încât pârâta a respins în mod nejustificat cererea sa de acordare a drepturilor prevăzute de lege.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că localitatea din care s-a mutat reclamanta era liberă, astfel încât nu se poate reține că schimbarea de domiciliu s-ar fi datorat persecuțiilor etnice exercitate.

Prin sentința civilă nr. 545/2006 din 11 decembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând anularea hotărârii atacate. Totodată instanța a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 30 noiembrie 1941 - 06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iulie 2006.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că din conținutul normelor aplicabile se poate aprecia că legiuitorul a avut în vedere întreg teritoriul României sub aspect geografic, termenul de regimuri instaurate privind atât regimurile instaurate în teritoriile cedate cât și în cele păstrate sub administrarea Statului Român, iar utilizarea termenului "persoană, cetățean român", conduce la concluzia că legiuitorul a avut în vedere toți cetățenii români, indiferent de etnie, care aflați pe teritoriul Statului Român au avut de suferit persecuții pe motive etnice.

În raport cu probatoriul administrat, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada încadrării în situația prevăzută de lege, fiind astfel îndrituită la acordarea măsurilor reparatorii în speță.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P.C., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, opinând că în cazul de față schimbarea de domiciliu a avut loc dintr-un teritoriu liber într-un teritoriu ocupat, astfel încât nu se poate reține că persecuția etnică a reprezentat motivul plecării reclamantei, iar că declarațiile martorilor pot fi reținute ca dovezi numai în măsura în care concordă cu situația istorică.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale, incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. l din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat.

Din interpretarea textului de lege susmenționat precum și a întregului act normativ, rezultă, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, că legiuitorul a avut în vedere toți cetățenii români, indiferent de etnie, care aflați pe teritoriul Statului Român, fie în teritoriile cedate fie în cele păstrate sub administrația românească, au avut de suferit persecuții etnice.

De asemenea, potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.

Din probatoriul administrat în cauză, în speță înscrisurile aflate la dosarul de fond, precum și din declarația martorului audiat nemijlocit de instanță, rezultă că intimata reclamantă se încadrează în situația prevăzută de lege, fiind îndrituită să beneficieze de măsurile reparatorii în speță, situație dovedită de aceasta în conformitate cu prevederile art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinței civile nr. 545/2006 din 11 decembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2007.