Prosecution appeal against mandatory initiation of criminal proceedings dismissed; binding nature of judicial order to investigate affirmed.

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 160 din 12 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de petiționara C.L., a fost casată sentința penală nr. 17 din 12 mai 2005 a Curții de Apel Iași și în rejudecare s-a dispus admiterea plângerii petiționarei, desființarea rezoluției nr. 102/P/2004 din 29 noiembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de numiții B.P. și Șt.C.E. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 37 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

În cauză, după efectuarea de acte premergătoare, prin rezoluția nr. 102/P/2006 din 4 mai 2006 s-a dispus, din nou, neînceperea urmăririi penale față de numiții B.P. și Șt.C.E.

S-a reținut de către procuror că infracțiunea reclamată de petiționară nu există nerezultând că împotriva persoanei vătămate ar fi fost exercitate acțiuni care să îi aducă atingere demnității.

Împotriva acestei soluții partea vătămată a formulat plângere, care a fost respinsă prin rezoluția nr. 473/II/2/2006 din 5 iunie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

În contra rezoluției de neîncepere a urmăririi penale petiționara a formulat plângere susținând că decizia instanței supreme avea caracter obligatoriu pentru procuror și că acesta nu mai putea efectua acte premergătoare ci trebuia să înceapă urmărirea penală față de cele două persoane reclamate.

Prin sentința penală nr. 49 din 10 octombrie 2006 a Curții de Apel Iași a fost admisă plângerea petiționarei C.L., a fost desființată rezoluția atacată și în consecință a fost trimisă cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale conform deciziei penale nr. 160 din 12 ianuarie 2006 a instanței supreme.

S-a constatat că prin această decizie nu s-a cerut procurorului o nouă soluție de neîncepere a urmăririi penale ci începerea urmăririi penale, verificarea susținerilor petiționarei și pronunțarea unei soluții specifice urmăririi penale, subsecvente începerii urmăririi penale.

În contra acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, care a susținut că începerea urmăririi penale nu se impune și este nejustificată, întrucât nu s-au confirmat aspectele reclamate de petiționară.

Totodată s-a mai susținut că judecătorul nu poate impune procurorului obligația de începere a urmăririi penale.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, respingerea plângerii petiționarei și menținerea soluției de neîncepere a urmăririi penale .

Recursul declarat nu este întemeiat.

În conformitate cu dispozițiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. judecătorul admite plângerea, desființează rezoluția sau ordonanța și trimite cauza în vederea începerii urmăririi penale.

Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă.

Potrivit art. 273 alin. (1) din același cod, în cazul în care instanța în baza art. 2781, a admis plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale, acesta dispune începerea urmăririi penale în condițiile prevăzute de lege. Dispozițiile instanței sunt obligatorii pentru organul de urmărire sub aspectul faptelor și împrejurărilor ce urmează a fi constatate și a mijloacelor de probă indicate.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că prin decizia penală nr. 160 din 12 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus desființarea rezoluției nr. 102/P/2004 din 29 noiembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și s-a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penală față de numiții B.P. și Șt.C.E. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 37 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

În cuprinsul deciziei de casare instanța supremă a indicat faptele și împrejurările ce urmau a fi constatate și prin care mijloace de probă.

Ca atare, decizia având, potrivit dispozițiilor legale evocate, caracter obligatoriu pentru procuror acesta avea îndatorirea să se supună respectivei hotărârii definitive, nu să o ignore.

Alegațiile formulate în cuprinsul recursului declarat de parchet în sensul că magistratul judecător nu l-ar putea obliga pe procuror să procedeze la începerea urmăririi penale sunt în afara ordinii instituite de Codul de procedură penală și de natură a-l situa pe procurorul care refuză să respecte și să aplice o hotărâre judecătorească definitivă, în speță chiar a instanței supreme, într-o poziție potrivnică legii, ceea ce este inadmisibil în statul de drept.

În consecință, Curtea, constatând neîntemeiate criticile formulate, urmează, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva sentinței penale nr. 49 din 10 octombrie 2006 a Curții de Apel Iași, privind pe petiționara C.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2007.