Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2839/2003 AI generated

Pension denial annulled; child born in exile recognized as refugee-benefit heir, appeal rejected.

Case Number Decizia nr. 2839/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The court dismissed the appeal as unfounded, upholding the first-instance judgment that annulled the pension authority’s decision and recognized the claimant’s status as a beneficiary of O.G. no. 105/1999, as approved by Law no. 189/2000, with later amendments. In the administrative dispute, the claimant, born during his parents’ forced displacement, challenged the pension authority’s refusal to grant him benefits under that law. The decisive legal basis was the amended Article 1(c) of O.G. no. 105/1999 (via Law no. 586/2002), which includes refugees; the court held that children born in exile acquire their parents’ refugee status from birth, and that restrictive interpretive guidance (Precizările no. 1026/2002) could not create discriminatory treatment among family members sharing the same hardships.

Legislator headnote

AI generated

Pension denial annulled; child born in exile recognized as refugee-benefit heir, appeal rejected: Calitatea de refugiat este un statut de persoană, iar copiii născuți în refugiu, dobândesc statutul juridic al părinților, fiind considerați refugiați din momentul nașterii.

Keywords

AI generated
refugee status child's pension status of beneficiary heir administrative status hardship pension
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 12 februarie 2003, la Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, reclamantul Ș.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, anularea hotărârii nr. 3104 din 17 aprilie 2002, ca nelegală și obligarea de a-i se recunoaște calitate de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii s-a precizat de către reclamant că s-a născut în perioada în care părinții erau strămutați și că beneficiază de prevederile acestui act normativ.

Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 115, pronunțată la 10 martie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 3104 din 17 aprilie 2002 și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin Legea nr. 586/2002 s-au modificat dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, prevăzându-se că beneficiază de dispozițiile acestui act normativ, și refugiații.

Calitatea de refugiat este un statut de persoană, iar copiii născuți în refugiu, dobândesc statutul juridic al părinților, fiind considerați refugiați din momentul nașterii.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, invocând în sprijinul nelegalității acesteia, Precizările nr. 1026/2002, care menționează că nu beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, modificată și aprobată de Legea nr. 189/2000, copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinților.

Recursul este nefondat.

Din verificarea actelor dosarului, Curtea urmează să constate că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, este legală și temeinică.

Rezultă că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a actelor normative aplicabile, în speță O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, în sensul beneficierii reclamanților de aceleași drepturi, cu părinții strămutați.

Nu se poate crea un regim discriminatoriu între membrii familiei strămutate, privațiunile de ordin moral și material fiind suportate în egală măsură.

Prin invocarea de către recurentă a Precizărilor nr. 1026/2002, s-ar crea o interpretare restrictivă, sens pe care legea nu l-a avut în vedere, astfel că recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare, împotriva sentinței nr. 115 CA - P din 10 martie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2003.