Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 227/2007 AI generated

Appeal quashed and remanded for violation of non reformatio in peius in contractual eviction warranty claim against state.

Case Number Decizia nr. 227/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the claimant's appeal, quashed the Court of Appeal's decision no. 385 of 6 May 2005, and remanded the case for re-hearing of the appeal by the same court, thereby reviving the appeal proceedings and setting aside the appellate ruling that had dismissed the claim for lack of active procedural standing. The underlying dispute concerned the claimant's action against the state authority for damages representing the value of real estate it had been irrevocably ordered to return to former owners, which it had acquired through a share-purchase contract, invoking contractual eviction warranty under art. 324 of Law no. 99/1999; the trial court had rejected the claim on the merits. The decisive legal basis was the violation of the mandatory principle under art. 296 of the Civil Procedure Code (non reformatio in peius), because the appellate court, by admitting the respondent's exception raised in its statement of defense, had placed the appellant in a worse position in its own appeal than it was in at first instance; the court also held that the respondent's filing an answer under art. 115 did not constitute adherence to the appeal under art. 293, and found the appellate ruling flawed under art. 304 pt. 5 and art. 306(2) of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 49 alin. (2) din Legea nr. 77/1994, art. 293 C. proc. civ, art. 306 alin. (2) C. proc. civ, art. 296 C. proc. civ, art. 115 C. proc. civ; Appeal quashed and remanded for violation of non reformatio in peius in contractual eviction warranty claim against state: În dezvoltarea criticilor, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică decizia din apel cu privire la soluționarea excepției lipsei calității sale procesuale, făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 77/1994 potrivit cărora, după dobândirea acțiunilor și înscrierea în Registrul Comerțului a modificărilor survenite în capitalul social, membrii asociației își exercită drepturile de acționar prin intermediul organelor de conducere ale societății desemnate în condițiile legii.

Keywords

AI generated
eviction proceedings reformatio in peius contractual damages Civil Procedure Code standing to appeal filing of a claim

Cited Legislation

AI generated
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
În dezvoltarea criticilor, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică decizia din apel cu privire la soluționarea excepției lipsei calității sale procesuale, făcută cu încălcarea dispozițiilor art.
art. 49 alin. (2) din Legea nr. 77/1994
civ., recurenta critică decizia din apel cu privire la soluționarea excepției lipsei calității sale procesuale, făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 49 alin.
art. 293 C. proc. civ
Intimata-pârâtă a susținut în concluziile scrise depuse la dosar, prin invocarea acestei excepții în apel, ea a aderat la apelul reclamantei, în condițiile art. 293 C. proc. civ.
art. 306 alin. (2) C. proc. civ
La termenul din 23 februarie 2006, Curtea, din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat părților să-și exprime poziția în legătură cu respectarea principiului, reglementat expres în dispozițiile art.
art. 296 C. proc. civ
civ., a solicitat părților să-și exprime poziția în legătură cu respectarea principiului, reglementat expres în dispozițiile art. 296 C. proc. civ.
art. 115 C. proc. civ
Susținerea intimatei că, invocând excepția lipsei calității procesuale a reclamantei, ea ar fi aderat la apelul acesteia nu corespunde actelor și cererilor din dosarul de apel, fază procesuală în care intimata a depus doar întâmpinare cerere întemeiată pe dispozițiile art. 115 C. proc. civ.
art. 312 C. proc. civ
În consecință, recursul va fi admis în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 304 pct. 5 C. proc. civ
civ., coroborat cu art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 8057 din 11 iunie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă acțiunea prin care SC C.C.C.F. SA București a solicitat obligarea A.V.A.S. București la 19.918.810.616 lei, sumă precizată pe parcursul litigiului, suma reprezentând contravaloarea unor imobile, ce făcuse obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat între părți, și pe care reclamanta, prin hotărâri judecătorești irevocabile, a fost obligată să le retrocedeze.

În esență, s-a reținut că prin respectivul contract de vânzare-cumpărare reclamanta a dobândit acțiuni și nu imobile pentru care pârâta ar avea obligația garantării pentru evicțiune.

Prin aceeași sentință s-a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în garanție formulată de A.V.A.S. împotriva Ministerului Finanțelor Publice.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia comercială nr. 385 din 6 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, decizie prin care s-a admis și cererea de intervenție în interesul reclamantei-apelante formulată de Asociația Programul Acțiunilor Salariaților C.C.C.F.

Urmare admiterii apelului sentința de fond a fost schimbată în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active și respingerii acțiunii reclamantei ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Dintre excepțiile invocate în apel de A.V.A.S. în întâmpinare au fost respinse cele privind timbrajul apelului și lipsa calității procesuale a Asociației P.A.S. din C.C.C.F. SA, fiind însă admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, persoană juridică ce are calitatea de terț față de contractul de vânzare cumpărare acțiuni încheiat între fostul F.P.S. și Asociația P.A.S. din C.C.C.F., așa încât această societatea nu poate invoca cele prevăzute în contractul de vânzare cumpărare nr. 49/1995.

Nemulțumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei în sensul respingerii excepției, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a formulat-o.

În dezvoltarea criticilor, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică decizia din apel cu privire la soluționarea excepției lipsei calității sale procesuale, făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 77/1994 potrivit cărora, după dobândirea acțiunilor și înscrierea în Registrul Comerțului a modificărilor survenite în capitalul social, membrii asociației își exercită drepturile de acționar prin intermediul organelor de conducere ale societății desemnate în condițiile legii.

În consecință, apreciază că ea are calitate procesuală iar pârâta urmează să-i acopere prejudiciul suferit ca urmare a restituirii imobilelor foștilor proprietari, în temeiul dispozițiilor art. 324 din Legea 99/1999.

Prin întâmpinare intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 5 iunie 2006, recurenta își completează criticile susținând că în apel s-au încălcat și dispoziții imperative ale legii, prin soluția dată creându-se pentru apelantă o situație mai grea în propria sa cale de atac.

Intimata-pârâtă a susținut în concluziile scrise depuse la dosar, prin invocarea acestei excepții în apel, ea a aderat la apelul reclamantei, în condițiile art. 293 C. proc. civ.

Recursul este întemeiat.

La termenul din 23 februarie 2006, Curtea, din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat părților să-și exprime poziția în legătură cu respectarea principiului, reglementat expres în dispozițiile art. 296 C. proc. civ.

Acțiunea reclamantei a fost respinsă la fond, ca neîntemeiată, iar în apel, acțiunea sa a fost respinsă pentru lipsa calității sale procesuale active, așa încât, Curtea apreciază că în propria cale de atac i s-a creat o situație mai grea, ceea ce încalcă normele imperative ale art. 296 C. proc. civ.

Susținerea intimatei că, invocând excepția lipsei calității procesuale a reclamantei, ea ar fi aderat la apelul acesteia nu corespunde actelor și cererilor din dosarul de apel, fază procesuală în care intimata a depus doar întâmpinare cerere întemeiată pe dispozițiile art. 115 C. proc. civ. și nu pe dispozițiile art. 293 C. proc. civ., în sensul aderării la apelul părții adverse.

În consecință, recursul va fi admis în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și 306 alin. (2) C. proc. civ., iar decizia casată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare aceleeași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC C.C.C.F. București SA București prin administrator judiciar SC A.L. SRL București împotriva deciziei nr. 385 din 6 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleeași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2007.