Refugee status eligibility for individuals born during parental ethnic persecution under the 1940-1945 persecution compensation laws
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the defendant agency, upholding the lower court’s order to annul the administrative decision and grant the plaintiff refugee benefits under Law No. 189/2000 for the period following his birth in 1941. The dispute concerned the eligibility for compensation for individuals subjected to ethnic persecution between September 6, 1940, and March 6, 1945, specifically challenging whether a child born during their parents' forced displacement qualified as a beneficiary, with the appellant arguing the temporal gap between the parents' initial flight and the child's birth disallowed recognition. The Supreme Court held that under Ordinance No. 105/1999, benefits extend to all citizens suffering ethnic persecution, explicitly including children born in the refuge who inherently share the parents' displaced status, thereby confirming the lower court's finding that the plaintiff’s refugee status began on his date of birth.
Legislator headnote
AI generatedart. 312 C. proc. civ; Refugee status eligibility for individuals born during parental ethnic persecution under the 1940-1945 persecution compensation laws: 189/2000 for the period following his birth in 1941. The dispute concerned the eligibility for compensation for individuals subjected to ethnic persecution between September 6, 1940, and March 6, 1945, specifically challenging whether a child born during their parents' forced displacement qualified as a beneficiary, with the appellant arguing the temporal gap between the parents' initial flight and the child's birth disallowed recognition. The Supreme Court held that under Ordinance No. 105/1999, benefits extend to all citizens suffering ethnic persecution, explicitly including children born in the refuge who inherently share the parents' displaced status, thereby confirming the lower court's finding that the plaintiff’s refugee status began on his date of birth.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeal and the maintenance of the lower court's judgment.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, reclamantul A.T. a solicitat în contradictoriu cu C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 1822 din 17 martie 2006 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada octombrie 1940 - martie 1945, începând cu data de 17 martie 2006.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că părinții săi au fost obligați să părăsească localitatea de domiciliu, satul Ianculești, județul Satu Mare, fiind prigoniți de autoritățile hortyste instaurate la acea dată ca urmare a cedării Ardealului de Nord prin Dictatul de la Viena.
Reclamantul în susținerea acțiunii a depus, în copie, mai multe înscrisuri printre care acte de stare civilă și declarații autentificate ale unor martori din care a rezultat că acesta s-a născut la data de 18 noiembrie 1941, în localitatea Galbeni, județul Vrancea, în timpul refugiului părinților săi.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 152/ F din 3 iulie 2006, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat Hotărârea nr. 1822 din 17 martie 2006 a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 18 noiembrie 1941 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de această lege începând cu 1 aprilie 2006.
Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că s-a născut la data de 18 noiembrie 1941 în localitatea Galbeni, județul Vrancea, în timpul refugiului părinților săi, ca urmare a cedării Ardealului de Nord.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pe motiv că reclamantul s-a născut la data de 18 noiembrie 1941, iar refugiul a survenit în anul 1940, astfel încât s-a creat o diferență mai mare de 300 de zile dintre data nașterii și data refugiului părinților acestuia.
Examinând cauza și sentința atacată, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.
Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinților săi, în mod corect a reținut instanța de fond că aceasta, începând cu data nașterii sale 18 noiembrie 1941, a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.
În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinței civile nr. 152/ F din 3 iulie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2007.